Fiu ascultător
Traian Dorz - Împreună lucrători cu Dumnezeu
Există, printre puținele noastre datorii veșnice, una care, după datoria noastră față de Dumnezeu, este imediat cea mai dintâi; aceasta este datoria față de părinții noștri.
Nu-i adevărat că unui om mare nu-i nevoie să-i amintești datoria aceasta. Pentru că oricât de mare ar fi un om, ba poate că tocmai cu cât e mai mare, este mai nevoie să i se amintească și mai mult.
Adeseori, datoria față de soție sau față de copii ocupă tot timpul și tot locul inimii noastre, făcându-ne să uităm tocmai ceea ce trebuie să ne strălucească mai neuitat: datoria față de părinții noștri.
Desigur, oricine citește Cuvântul lui Dumnezeu știe pe deplin acest lucru, pe care încă de la nașterea noastră din ei îl purtăm în natura noastră însăși. Dar un lucrător al lui Dumnezeu va avea în vedere cu atât mai mult acest adevăr însemnat. El, care trebuie să fie un îndrumător al fiilor altora spre îndeplinirea sfintei datorii a acelora față de părinții lor, cu atât mai mult va avea grija aceasta el însuși, față de tatăl său și față de mama sa.
Dacă ei sunt cu el sau lângă el, să nu fie zi sau trebuință a lor în care el să nu fie alături cu dragoste și cu sprijin. Dacă sunt neputincioși trupește sau sufletește, el va fi ajutorul și ocrotitorul lor. Dacă vor fi ajuns în slăbiciuni și nefericiri, să le fie mai aproape decât oricine, chiar dacă ar locui la marginea lumii.
Fiul să mângâie durerea părinților săi, el să le astâmpere gura arsă de febră, el să le acopere și să le poarte neputințele. El să le așeze perna sub cap când ei n-o mai pot. El să le bage mâncarea în gură când mâna lor nu mai poate. El să le spele picioarele și așternutul când e nevoie.
Da, el! Nimeni pe lumea aceasta nu-l va putea dezvinovăți în fața Judecății lui Dumnezeu dacă a fost nevoie de asta, dacă a putut face - și n-a făcut. Nici pe pământ, nici sub pământ nu va avea pace conștiința acelui fiu care și-a lăsat părinții în lipsuri, în mizerie, în durere și în singurătate și nu le-a venit în ajutor cu tot ce a fost nevoie, dacă a putut.
Și el să le închidă ochii pentru moarte, cu lacrimile lui. El să le așeze mâinile sărutate pe piept. Și crucea neuitatei amintiri la cap! Și el să-i pomenească cu vrednicie câte zile va avea. Numai atunci va fi plătit o parte din datoria lui față de ei...
Aceasta, față de părinții noștri trupești. Dar noi mai avem și părinți duhovnicești. Și avem și față de aceștia datorii. Mai ales datoriile acestea să nu le putem uita niciodată.
O veche înțelepciune spune așa: Dacă părintele tău trupesc și părintele tău duhovnicesc au în același timp aceeași nevoie urgentă, dator ești să ajuți întâi pe părintele tău duhovnicesc și apoi pe cel trupesc. Căci părintele trupesc ți-a dat o viață trecătoare. Dar părintele duhovnicesc ți-a dat o viață veșnică, prin Dumnezeu.
Dacă în cugetul nostru curat, orice poruncă a lui Dumnezeu găsește totdeauna loc primitor și ascultare iubitoare, desigur că și această datorie sfântă ne va fi împlinită.
Căci vom găsi una din cele mai fericite bucurii și despovărări sufletești, ori de câte ori ne vom putea arăta în vreun fel simțământul îndatorat al recunoștinței și iubirii pe care îl purtăm ființei aceleia față de care ne simțim atât de adânc legați. Poate chiar mai adânc decât de oricare alta pe pământ.
Frate, mergi în pace și Dumnezeu să te binecuvânteze ca să fii un astfel de fiu vrednic, încât să fii binecuvântat până la sfârșit și de părinții tăi trupești... Și la fel și de fii tăi. Dar și mai mult de cei duhovnicești.
Preabunul meu Tată Ceresc, Făcătorul trupului meu și Binefăcătorul sufletului meu,
Ție Îți datorez cea mai sfântă, cea mai mare și cea mai fericită iubire și ascultare veșnică.
Slavă și recunoștință veșnică Ție din tot sufletul meu, din tot cugetul meu, din toată iubirea mea și din toată ființa și inima mea!
Pentru dragostea și ascultarea Ta, Te rog, ajută-mă să-mi iubesc cu o dragoste nemărginită, răbdătoare, smerită și plină de respect sfânt părinții care m-au născut și care m-au crescut.
Până la moarte mea sau a lor.
Și până în Veșnicie.
Ca să fiu binecuvântat și de Tine și de ei.
Dar ajută-mă, Te rog, chiar și mai mult, să nu uit datoria mea de ascultare și de respect față de părinții mei duhovnicești.
Toate îndemnurile și învățăturile lor să fie pentru mine datorii neuitate.
Iar pilda lor frumoasă și sfântă să fie îndemnul cel mai puternic de a călca pe urmele Tale și ale lor.
Ca să ajung cu bucurie la Tine și la ei.
Amin.
*
Fericit vei fi, copile, dacă-n orice lucru bun
asculta-vei pe-a ta mamă și pe tatăl tău ce-ți spun.
Voi nu-mi sunteți în urmă...
Voi nu-mi sunteți în urmă, părinții mei iubiți,
privind spre voi, eu fața nu mi-o întorc napoi;
cum aș putea eu oare călca pe urma voastră
de v-aș avea în urma și nu naintea mea?
De-a pururi pilda voastră o voi-avea-n față,
trăirea și credința să v-o urmez mereu;
cum aș putea odată privi în ochii voștri
de n-aș fi demn de-aceasta în fiecare zi?
Câmpii de grâne coapte
Câmpii de grâne coapte se leagănă cântând,
Izvorului Luminii tăcută slavă dând.
Cu spicele-n lumină și rădăcina-n noapte
se leagănă-ntre ceruri câmpii de grâne coapte.
Părinte al Odihnei, dă-mi trupului loc sfânt
între strămoșii care m-așteaptă sub pământ,
iar sufletului parte fă-mi: veșnica hodină
între strămoșii care m-așteaptă în Lumină.
Tatăl meu m-a trimis aici
Un credincios zăcea de mulți ani țintuit de o boală nespus de grea pe un pat de spital, pe care stătea tot așa de nemișcat cum ar sta răstignit pe o cruce, prins în cuiele paraliziei și de mâini și de picioare.
Vecinii lui, colegii, cunoscuții și frații, venind la patul lui și găsindu-l după ani și ani de zile tot acolo, priveau la el cu durere și ziceau:
- Tot aici?
- Da, răspundea el, cu fața plină de o lumină cerească.
Tatăl meu m-a trimis aici să-L slujesc cu suferința mea. Și eu am învățat de la Mântuitorul meu Iisus Hristos că voia Tatălui trebuie împlinită cu bucurie, oricare ar fi ea și orice preț ar cere.
De aceea vreau să stau cu răbdare și cu bucurie chiar pe acest pat oricât va voi El.
Singura mea bucurie este ca, suferind, să fac voia Lui.
Singura mea dorință este ca Tatăl să vadă că eu iubesc voia Lui.
O, Dumnezeule Slăvit, printr-o astfel de ascultare ești mai proslăvit decât printr-o mie de predicatori!
Ce spun Sfinții noștri Părinți
- Cel ce se supune stăpânirilor, se supune lui Dumnezeu... (căci Dumnezeu poruncește aceasta). (Sf. Ioan Gură de Aur)
- Un popor care nu se supune stăpânirii este tot așa ca și cum n-ar avea stăpânire. (Sf. Ioan Gură de Aur - Omilia 34 Evrei)
- Dacă cei nedreptățiți trebuie a răsplăti cu bine pe cei asupritori ai lor, apoi cu atât mai mult e demn de a se supune celor ce le fac bine. O astfel de supunere nu jignește întru nimic evlavia.
Orice stăpânitor este întărit și așezat de Dumnezeu în slujba aceasta, căci toate sunt rânduite de Dumnezeu: unii să stăpânească, iar alții să fie stăpâniți.
- Anarhia (nesupunerea) este un mare rău și este cauza tuturor tulburărilor.
- Dumnezeu a făcut multe stăpâniri și multe supuneri în același timp: între bărbat și femeie, între dascăl și ucenic, între părinte și fiu, între bătrân și tânăr, între stăpânitori și stăpâniți...
Același lucru l-a făcut și între mădularele trupului nostru... pe unele mai presus, pe altele mai prejos, pe unele să stăpânească peste celelalte, iar pe altele să fie stăpânite... Totul pentru că așa este voia lui Dumnezeu. (Sf. Ioan Gură de Aur - Omilia 24 Romani)
*
- Ne supunem din toată inima lui Dumnezeu ca Unui Stăpân și Împărat Atotputernic, Care ne-a făcut și Care are dreptul asupra trupurilor și sufletelor noastre, ne supunem părinților noștri după porunca lui Hristos, dar ne supunem și stăpânirilor lăsate de El pentru țara și poporul nostru, căci El ni le-a rânduit.
- Când, de la un hotar până la celălalt al țării noastre, tot românul se va hotărî să lupte împotriva păcatelor... când de la o margine la alta a României, tot românul se va aprinde de dorința de a trăi o viață după Evanghelia lui Hristos, iar stăpânirea noastră va fi luminată de dragostea față de toți supușii ei... când și stăpânitorii și poporul vor fi uniți în același gând curat și bun, atunci am asigurat pe veci viitorul acestei țări și al acestui neam. (Părintele Iosif Trifa)
*
Pe-ai tăi părinți nu-i lepăda
nici când cu cei mai mari vei sta
- cui i-s străini părinții săi
avea-va fiii cei mai răi.
*
Când plâng părinții tăi e rău
și vai de viitorul tău,
căci lacrimile lor sunt jar
ce te vor ustura amar...
ai grijă să te porți așa
să nu le verse vina ta.