Frică
Traian Dorz - Cântările Roadelor
Inima mea de ce îmi tremuri oare
dorind singurătatea ne-ncetat
de ce doreşti mereu să fugi de oameni
de ce te temi când paşi pe drum răsună
de ce ţi-e groază când i-auzi şi-i vezi?
Sărmană inimă prea mult zdrobită
şi prea-ndelung străpunsă nemilos,
tot ce-a rămas nedărâmat în tine
se-nfiorează când aude om!
Căci în altarul prieteniei tale
puţini au fost cei ce-au păşit curaţi
atât de mulţi veniră să dărâme
şi să-ntineze ce-a fost mai frumos!
Ce-au mai lăsat întreg, plecând vrăjmaşii,
au nimicit prietenii mai crud
lăsând aceleaşi urme-nsângerate
la care când priveşti te înfiori.
S-au săvârşit în contra ta întruna
nu numai grozăvii, ci şi-umiliri
de parcă numai unele din ele
nu-ţi ajungeau spre-a suferi destul.
... Inima mea de ce mi te cutremuri
de ce te strângi de groază când auzi
trecând pe-aproape paşi de om
şi oare
de ce mereu mai singură te-ai vrea?