Frumusețe
Traian Dorz - Cântările Roadelor
Ce limpede și ce frumoasă Neprihănirea strălucea
îndelungatul timp cât omul în ascultare viețuia.
Ce ochi curați,
ce luminoasă-nfățișare-ar fi avut
acei care-L vedeau pe Domnul
cu suflet de uimire mut.
Cât trebuie de fericite să fi fost zilele mereu
când ei umblau în ascultare
și-n dragoste
cu Dumnezeu!...
... Și cum a coborât deodată păcatu-ntunecos și grav
umplând de groază și-apăsare
ființa omului bolnav
cum a venit în plină pace blestemul morții-ntunecat
peste lumina bucuriei și cântecului minunat!...
Și câte-ndelungate veacuri ținut-a chinu-apăsător
până-a venit lumina dulce a Soarelui Mântuitor,
pân-a venit Hristos s-aducă
pe Cruce-al mântuirii Preț
să nalțe-ntreaga Creațiune
la starea primei frumuseți!
- O Soare al Neprihănirii,
dar chiar și-n Vechiul Legământ
Tu ai prealuminați luceferi
pe fața căror Te-ai răsfrânt
Lumina Ta venind spre dânșii i-a luminat
de-au strălucit
atât de minunat în noaptea ce lângă Tine s-a sfârșit...
Cum străluceau atunci, dar astăzi,
în strălucirea Ta, cum pier,
cum copleșește totul Jertfa și Crucea Ta aici ca-n Cer!
Noroade-ntregi își trag de-a pururi
din Ea, întreagă viața lor
mulțimi nenumărate-mbracă al Slavei in strălucitor
prin înnoirea Jertfei Tale,
prin harul care l-ai adus,
- Tu Cel ce ne-ai deschis Edenul
fii binecuvântat, Isus!
Primim, privind Neprihănirea
ca darul cel mai prețios
cu care-mbracă prin credință, la capăt
pe ai Săi,
Hristos
în așteptarea ei întoarcem mereu privirile
spre Cer
și spre Pământul Nou pe care
vor fi comori ce nu mai pier...
Atuncea, o, Neprihănirea, lumina veșnicei frumseți
vei străluci de peste toate Dumnezeiește de măreț.
Văzându-Te, în fiecare și-n toți
Tu singură vei sta
să Te uimești în veci ce scumpă
și sfântă-i frumusețea Ta
- Neprihănire chip ceresc
al Omului Dumnezeiesc.