
Hai somn ușor
Traian Dorz - Cântă-mi mamă
Hai somn ușor
iubit odor
că blând de Sus
de la Isus
vin fără pași
dragi îngerași
să-ți cânte lin
în cod divin.
Somn ușor - drag odor
sfânt fior - somn ușor
dulce crin - zâmbet plin
chip senin - somnul lin.
Hai somn ușor
iubit odor
deasupra ta
iubirea mea
se va ruga
să poți avea
în leagăn lin
un somn senin.
Hai somn ușor
iubit odor
Preabunul Domn
să-ți fie-n somn
ocrotitor
să crești ușor
cu suflet lin
și somn senin.
Hai somn ușor
iubit odor
și lui Isus
să-I fii supus
în slujba Sa
viața ta
rodească plin
odor divin.