Hristos, Stânca noastră
Traian Dorz - Lumina Iubitului Fiu
1 - Toată Taina şi dragostea lui Dumnezeu.
Şi toată credinţa şi lupta noastră, ar fi zadarnică fără Mântuitorul nostru Isus Hristos.
Numai când ajuns la această convingere deplină, am simţit stânca sub picioarele noastre.
Numai atunci prăbuşirea noastră s-a oprit.
2 - Hristos este acum pentru noi, nu numai Fereastră prin care să privim în cer
sau Uşa... prin care noi intrăm acolo.
Ci este mai mult, - este Însuşi cerul care a venit după noi,
care ne-a cuprins şi ne-a luat cu El în El.
3 - Când va veni trecerea noastră în veşnicie, aceasta se va face dulce şi liniştit cum trece lumina de la luna care apune strălucită, - la soarele care răsare nespus mai strălucitor.
Fără nici un întuneric.
Slavă veşnică lui Hristos Domnul nostru, prin care se face aceasta atât de minunat şi de fericit.
4 - Prăbuşirea cuiva în prăpastia păcatului sau a rătăcirii de la credinţă, nu vine dintr-o dată,
ci vine încet,
vine zilnic,
vine pe negândite.
Ea vine întâi în gând,
apoi în inimă
şi după aceea în fapte.
5 - Copacul nu se uscă dintr-o dată, în chiar clipa când a pătruns în el viermele. Ci stă uneori ani de zile în mijlocul celorlalţi pomi ai grădinii, fără să se vadă nimic deosebit şi izbitor la el.
Trebuie să te uiţi cu mare băgare de seamă adeseori la el, ca să vezi că nici frunzele lui, nici roadele lui nu mai sunt aşa cum erau înainte.
Dar când începe să se vadă asta - pierzarea lui a ajuns departe.
6 - O, bagă bine de seamă suflete care ai rărit-o cu rugăciunea şi cu ostenelile privegherii şi citirii Cuvântului Evangheliei.
Un vierme poate s-a strecurat şi în inima ta.
Bagă bine de seamă, tu acela care nu mai ai o dragoste fierbinte pentru fraţi. Care umbli încă cu „Hristos”, dar în inima ta au început să se strecoare gânduri lumeşti, fapte lumeşti, dorinţe lumeşti.
Un vierme sau mai mulţi s-au strecurat şi în inima ta.
Pierzarea ta nu este departe. Trezeşte-te!
7 - Nu priviţi cu nepăsare „viermele” vostru şi nu vă gândiţi că dacă este mic, e nimic.
Nu cruţaţi păcatul, ci ucideţi viermele lui blestemat şi ucigaş.
Îndată ce-l descoperiţi în voi, înainte de a vă ucide el.
8 - Nimiceşte păcatul pătruns în inima ta, cât este încă numai gând. Sau câtă vreme este numai la început.
Căci în curând el va creşte, se va întări şi va roade puterea ta, prăbuşindu-te uscat în foc.
9 - Cine se uită numai la coajă, adică la înfăţişarea imediată acela nu totdeauna vede pomul dacă este verde sau uscat.
Dar cine se uită atent la roadele sau la frunzele sale vede aceasta.
Hristos te cunoaşte pentru că nu Se uită la înfăţişarea dinafară, ci la cele ascunse ale tale.
Uită-te şi tu în tine, ca El, numai aşa te vei vedea sigur.
10 - Totdeauna când eşti în faţa Cuvântului lui Dumnezeu şi te vei simţi lovit şi osândit de vreunul din cuvintele pe care le auzi sau le citeşti
- totdeauna când vei simţi că ceva se zvârcoleşte în tine la auzirea şi primirea mustrării,
- nu te supăra niciodată
nu te împotrivi
şi nu te depărta de cuvânt.
Cel ce te supără şi zvârcoleşte - este viermele tău.
11 - Viermele din tine este acela căruia nu-i place mustrarea Cuvântului Sfânt. El este acela ce se supără şi se zvârcoleşte atunci!
Nu sări şi nu-ţi apăra viermele!
Nu te lua la luptă cu cel folosit de Domnul spre a te scăpa de viermele cel rău din tine.
Lasă Cuvântul Sfânt să-l ucidă.
12 - Nu te certa şi nu te supăra pe cel de care Se foloseşte Domnul contra păcatului tău. Şi nu te apuca să-l vorbeşti de rău fiindcă s-a legat de „viermele” care roade, cuibărit în inima ta.
Ci mai degrabă deschide-ţi inima ta, ca să înlesneşti Domnului să nimicească răul de acolo din ea.
Căci numai astfel vei putea fi izbăvit de la uscăciune şi de la foc.
13 - Dacă aţi fi orbi faţă de lume, atunci aţi fi ca unii care nici n-ar fi făptuit păcatul, fiindcă ceea ce nu poţi vedea, nu poţi nici dori.
14 - O, dacă aţi fi orbi faţă de diavolul atunci n-aţi avea păcat faţă de Isus.
Dar dacă cu voinţa şi cu ştiinţa voastră sunteţi orbi faţă de Isus, cum să nu aveţi păcat?
Căci toate celelalte păcate izvorăsc din acesta unul.
15 - Păcat ajungi să ai numai dacă ţi-l faci tu singur.
Nimeni nu-ţi poate face ţie răul, dacă nu ţi-l faci tu însuţi.
Nimeni nu te poate sili să-l faci păcatul, dacă nu priveşti tu însuţi la el, cu ochii tăi. Şi nu-l doreşti tu cu inima ta.
Dacă nu-ţi deschizi tu însuţi inima ta ca să intre păcatul în ea cu gândul lui, apoi cu duhul lui, apoi cu fapta lui.
16 - Păcatul se transformă în blestem şi în osândă pentru cel care-l face, şi pentru urmaşii lui.
Şi în veacul acesta şi în veacul viitor.
Neprihănirea se transformă şi ea în binecuvântare, tot la fel.
17 - Ai văzut oare fericirea lumii?
Ai văzut şi ai avut gloria şi banii ei?
- Cu ce te-ai ales şi ce ţi-a mai rămas până la urma urmelor din ele?
- Numai păcatul - şi plata acestuia - moartea.
Adică osânda şi blestemul veşnic.
18 - Ai avut averea, frumuseţea, desfătările şi iubirea lumii?
Spune cu ce ai mai rămas din toate acestea, după ce s-a risipit visul deşertăciunilor?
După ce te-au lăsat cu un trup îmbătrânit, ca un putregai nemernic şi netrebnic? - Ce ţi-a mai rămas după ele?
Doar scârba numai şi păcatul că le-ai iubit, că le-ai căutat şi că te-ai folosit de ele.
19 - Îţi mulţumim Isuse Doamne că ne-ai dat, prin credinţa în Tine iertarea tuturor păcatelor noastre,
şi pacea cu Tatăl Ceresc,
şi mângâierile şi bucuriile harului
şi vrednicia de slujitori ai Tăi,
şi cinstea de a pătimi pentru Tine
şi nădejdea moştenirii veşnice, împreună cu cei sfinţi.
- Numai Ţie Ţi le datorăm acestea, numai Ţie Isuse Dulce pe veci de veci.
20 - Fă Isuse Doamne, Te rugăm, ca toţi cei care s-au împărtăşit din binefacerile Tale să ajungă nişte mărturii vii,
şi nişte vase de cinste pentru Numele Tău, şi pentru Biserica Ta, - atât prin Cuvântul cât şi prin tăcerea lor,
atât la sfârşitul veacurilor şi necazurilor şi vrăjmaşilor.
Amin.