Iar pe Mine pentru că spun adevărul, nu Mă credeţi.
Nu-i adevărat că oamenii n-au credinţă.
Toţi oamenii cred şi pot crede, fiindcă credinţa este în sufletul oricărui om, ca un dar al lui Dumnezeu pus în el, înnăscut în el.
De aceea nu este om care să nu poată să creadă, ceea ce vrea să creadă,
căci dacă n-ar avea credinţă, nimeni n-ar face nimic. Nimeni n-ar semăna sămânţă, căci a semăna fără credinţă, este a lepăda sămânţa. Şi nimeni nu-i aşa nebun.
Dacă n-ar avea credinţă nimeni n-ar mai planta nimic, n-ar mai merge nicăieri, n-ar mai da nimic nimănui.
Dar omul le face toate acestea, pentru că are credinţă că vecinul nu-l înşală,
că croitorul nu-i strică stofa,
că trenul nu deraiază,
că ceea ce cumpără trăieşte şi ceea ce plantează va rodi.
A învăţa, fără credinţă, înseamnă a spune: prostii şi minciuni sunt toate... şi ar muri prost, căci ar gândi: n-a fost niciodată un popor român, nici un Mihai Viteazul, nici un Eminescu. Nu sunt nicăieri oceane sau continente, fiindcă el nu vede.
Acestea sunt basme, şi tot ce se spune sau se scrie, e numai iac-aşa.
A umbla fără credinţă înseamnă a nu merge nicăieri pe unde n-ai fost, fiindcă întâi trebuie să crezi că locul acela este,
că drumul acela e bun,
că omul care îţi spune ştie, şi nu te înşală...
Dar toţi oamenii cred că vor culege atunci când seamănă, altfel n-ar mai semăna.
Toţi cred că Istoria este adevărată, chiar dacă n-au văzut, fiindcă sunt urme, ruini, documente.
Toţi cred că locurile şi popoarele despre care învaţă sau aud, există într-adevăr, chiar dacă nu le-au cercetat încă, cred pe mărturia celui ce spune.
Cred, căci fără credinţă ar fi cu neputinţă să trăiască omul pe pământ.
Dar vina omului este că având voinţa liberă şi putând crede ceea ce vrea, el nu crede Adevărul pe care trebuie să-l creadă,
ci vrea să creadă minciuna pe care trebuie să n-o creadă.
Omul este vinovat că nu-L crede pe Dumnezeu, pe care are datoria să-L creadă, şi este spre binele lui să-L creadă, - ci crede pe diavolul pe care nu trebuie să-l creadă şi este spre răul lui, adică pe el îl crede.
Vina omului este că ceea ce îi place şi ceea ce îi convine, poate să creadă, iar ceea ce nu-i place şi nu-i convine, nu vrea să creadă.
Iată: omul poate să creadă că există Ştefan Cel Mare, fiindcă sunt câteva dovezi care au rămas după el, sau Mihai Viteazul, sau Decebal,
dar nu vrea să creadă că există Isus Hristos, deşi dovezile despre Domnul Isus sunt nenumărat de multe şi mai puternice decât despre orice altă persoană istorică.
Iată: omul poate şi vrea să creadă, cele scrise într-o carte de istorie, ori de geografie, dar nu vrea să creadă cele scrise în Biblie, deşi le-ar putea crede şi mai mult pe acestea, decât pe oricare celelalte cărţi.
Iată: omul, poate crede, dacă vrea să creadă,
şi poate să nu creadă dacă vrea să nu creadă.
Poate să creadă spusele unuia, dacă vrea
şi să nu creadă pe ale altuia, dacă vrea.
Poate să creadă ce-i place şi să nu creadă ce nu-i convine.
Tocmai de aceea oamenii sunt vinovaţi, fiindcă au ales mai bine să creadă în diavolul şi în minciună şi n-au dorit să creadă în Hristos,
fiindcă s-au împotrivit Adevărului lui Dumnezeu,
şi nu s-au împotrivit minciunilor lui Satana.
Iată: încercaţi şi veţi vedea: spuneţi cuiva o minciună - şi veţi vedea cum toţi vă vor crede îndată.
Dar spuneţi un adevăr şi veţi vedea câţi vor fi gata să nu-l creadă.
Uitaţi-vă numai câţi se strâng acolo unde se spun minciuni şi cum ascultă pe un mincinos,
iar unde se spune un adevăr, câţi vin şi câţi rămân.
Veţi vedea îndată ce iubesc oamenii mai mult. Veţi vedea că oamenilor le place totdeauna mai mult să mintă şi le place să se mintă, căci iubesc minciuna şi nu adevărul,
şi cred minciuna, fiindcă trăiesc în minciună (Apoc. 22, 15) şi le convine acest dubios fel de viaţă.
De aceea se duc atât de mulţi după diavolul şi atât de puţini după Hristos.
Deşi pot alege o altă cale.
Deşi au minte şi voinţă liberă, conştiinţă deplină şi îndrumare clară,
deşi au lumină şi adevăr în ei şi lângă ei şi deşi sunt la fiecare pas înştiinţaţi de cuvinte, de întâmplări, de morţi, - totuşi oamenii aleg minciuna şi leapădă adevărul.
Este oare vreo altă fiinţă mai de plâns pe lume ca un om?
O, Doamne Isuse Hristoase, Credinciosul Domn al Credinţei
şi Adevărata Lumină a Înţelepciunii,
Te rugăm luminează sufletele noastre ale tuturor şi le îndreaptă puternic spre Tine, pentru ca tot ce vine din înţelepciunea Adevărului şi din duhul Credinţei, să stăpânească puternic şi pe veşnicie sufletele noastre, ale tuturor,
depărtându-ne de tot ceea ce este împotriva ascultării şi a dragostei Tale.
Ca să fim cu toţii o fericită şi credincioasă Biserică a Ta vie, lucrătoare şi sfântă,
şi să o faci plină de armonie şi de pace, şi o familie cerească,
al cărui Părinte şi Ocrotitor să fii Tu.
Amin.