Apoi, a zis ucenicului: Iată mama ta! Şi, din ceasul acela, ucenicul a luat-o la el acasă.
Iată încă odată, iată adevărul că Maica Sfântă nu mai avea nici un alt fiu decât pe Isus.
Unicul Fiu despre care se spusese că era al ei, era Fiul Tatălui şi mergea la Tatăl.
Ea rămânea acum numai o Femeie, fără nimeni.
Încredinţându-l pe Ioan Sfintei Sale Mame, Mântuitorul dorea să-i mângâie inima ei prea zdrobită, dându-i un nou reazem, un nou fiu. Punând în locul Lui rămas prea gol, cea mai vrednică iubire pe care o putuse afla printre oameni. Arătându-i în locul Fiului Iubit, care i se lua acum, un alt fiu iubit care i se dădea...
Nimeni nu se făcuse atât de vrednic de încrederea şi de iubirea lui Hristos ca ucenicul rămas lângă El în toate împrejurările.
După ce a suferit totul, rămânând nedespărţit, Hristos îl învredniceşte pe statornicul ucenic de cea mai mare şi mai sfântă slujbă. Îl face pe Ioan înlocuitorul Său. Îl investeşte cu cea mai înaltă cinste. Îi încredinţează cea mai duioasă şi mai sfântă datorie, datoria unică de fiu, pe care numai El, Isus, o putea împlini.
Dumnezeu nu încredinţează nimănui un dar scump şi nu-i dă în grijă nimănui comorile Sale alese, decât după ce acela s-a dovedit răbdător în necaz.
După ce a rămas statornic în cele mai grele încercări. După ce s-a păstrat nedespărţit de Hristos până la moarte.
Cândva, Ioan ceruse locul cel mai ales alături de Isus (Marcu 10, 5). Domnul i-a vorbit atunci despre botezul cel greu şi despre paharul cel amar prin care se va dovedi cine este cel vrednic să aibă această cinste.
Acum, când Ioan renunţase demult la orice dorinţă de întâietate, iată Dumnezeu îi dă acest loc sfânt, cinstea cea sfântă de a sta împreună cu Maica Sa Sfântă, unul de-o parte şi celălalt de alta a Crucii Lui, a Tronului Său Slăvit, a Scaunului Său Împărătesc, mai strălucit ca orice tron, mai măreţ ca orice slavă, mai ales ca orice altă cinste.
Fiindcă locul slăvit din veşnicie este acela de care te învredniceşti prin suferinţă lângă Hristos aici.
Cinstea eternă este aceea pe care ţi-o câştigi prin părtăşia la Crucea lui Isus, acum.
De întâietate nu te araţi vrednic cu adevărat, decât după ce ajungi la acea stare duhovnicească din care n-o mai ceri, din care te şi ruşinezi că vreodată ai dorit-o.
Slava de a suferi lângă Hristos este mai mare decât oricare altă slavă. Harul de a pătimi împreună cu El este mai mare ca oricare alt har. Şi cinstea pe care o primeşti acolo unde te gândeşti mai puţin la tine şi mai mult la El - te va aşeza într-o veşnică lumină în locul cel mai înalt lângă Isus.
Din ceasul acela, ucenicul a luat-o la el acasă.
Nici Preasfânta Mamă nu avea o casă a ei pe pământ.
Ce bine că unii ucenici au şi case.
Sfânta Maică, stătuse o vreme la Nazaret, cu Fiul ei, în casa bunului Iosif, a acestui om drept temător de Dumnezeu şi respectuos cu Sfânta Fiinţă care îi fusese încredinţată prin îngerul lui Dumnezeu. El avusese grija Preacuratei Fecioare şi a Dumnezeiescului ei Fiu. Dar bunul şi dreptul Iosif murise demult, iar Fiul Îşi luase Mama din cetatea cea potrivnică (Luca 4, 16-30) şi Se dusese în Capernaum la sora Mamei Lui, în familia ei şi în casa lui Cleopa (Matei 4, 13). Iar acum Maica Sa nu mai avea loc nici acolo; Ioan o va lua acasă la el.
Va avea în sfârşit şi ea un loc sfânt, lângă un fiu sfânt.
Ucenicule şi frate!
Lângă Crucea lui Isus nu poţi sta nepăsător faţă de Sfânta Sa Mamă. Nu poţi sta fără Preasfânta Fiinţă de care Hristos a fost legat prin lucrarea voinţei lui Dumnezeu.
Nu poţi sta, cu atât mai mult, dacă eşti batjocoritor şi un dispreţuitor al acestui Vas Sfânt, fără de care Dumnezeu n-a vrut să facă mântuirea lumii; şi nici chiar mântuirea ta.
Este surprinzător cum îşi poate închipui cineva, credincios pretinzându-se, că preţuieşte pe Hristos, dispreţuind în acelaşi timp chiar pe aceea prin care Dumnezeu S-a adus pe lume în vederea mântuirii. Pe chiar mijlocul unic, prin care s-a făcut cu putinţă împlinirea marii făgăduinţe. Pe chiar Fiinţa cea mai aleasă, cea mai apropiată şi cea mai iubită Inimii lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Fiul Ei.
Ce minunat credincios este Ioan. El o pomeneşte pe Preacurata Maică cea dintâi lângă Crucea lui Isus. Şi numai după aceea pe alţii. Pe el nici nu se aminteşte. Dar Hristos l-a făcut pomenit pe veci. Şi l-a aşezat pe totdeauna la cinstea cea mai înaltă, tocmai pentru aceasta. Ce minunat vedem cine erau cei doi vrednici a sta unul de-a dreapta şi altul de-a stânga lui Isus în slava Sa.
Slavă şi mărire veşnică Ţie, Isuse Doamne, Jertfa şi pilda celei mai mari iubiri.
Slavă şi mărire veşnică Ţie şi pentru frumuseţea acestei griji fără de care noi n-am fi aflat unul dintre luminile dragostei Tale, adevărul despre Mama iubirii şi despre ucenicul şi fiul ei.
Slavă Ţie, care ne-ai descoperit nouă acest adevăr fericit, care este încă ascuns atâtor ochi luminaţi.
Păstrează-l tot mai scump acest adevăr în inimile noastre ca să dăm şi noi în iubirea noastră şi în casa noastră din ceasul acesta Preacuratei Tale Mame, locul ce ni l-ai poruncit Tu! - cel mai aproape de Tine şi de cei mai apropiaţi ai Tăi.
Amin.
+
Toţi acei ce dau, în lume, să-şi mai ţină se socot;
numai dragostea nu ştie să-şi oprească, ea dă tot.