Apoi, a zis ucenicului: Iată mama ta! Și, din ceasul acela, ucenicul a luat-o la el acasă.
Iată încă odată, iată adevărul că Maica Sfântă nu mai avea nici un alt fiu decât pe Isus.
Unicul Fiu despre care se spusese că era al ei, era Fiul Tatălui și mergea la Tatăl.
Ea rămânea acum numai o Femeie, fără nimeni.
Încredințându-l pe Ioan Sfintei Sale Mame, Mântuitorul dorea să-i mângâie inima ei prea zdrobită, dându-i un nou reazem, un nou fiu. Punând în locul Lui rămas prea gol, cea mai vrednică iubire pe care o putuse afla printre oameni. Arătându-i în locul Fiului Iubit, care i se lua acum, un alt fiu iubit care i se dădea...
Nimeni nu se făcuse atât de vrednic de încrederea și de iubirea lui Hristos ca ucenicul rămas lângă El în toate împrejurările.
După ce a suferit totul, rămânând nedespărțit, Hristos îl învrednicește pe statornicul ucenic de cea mai mare și mai sfântă slujbă. Îl face pe Ioan înlocuitorul Său. Îl investește cu cea mai înaltă cinste. Îi încredințează cea mai duioasă și mai sfântă datorie, datoria unică de fiu, pe care numai El, Isus, o putea împlini.
Dumnezeu nu încredințează nimănui un dar scump și nu-i dă în grijă nimănui comorile Sale alese, decât după ce acela s-a dovedit răbdător în necaz.
După ce a rămas statornic în cele mai grele încercări. După ce s-a păstrat nedespărțit de Hristos până la moarte.
Cândva, Ioan ceruse locul cel mai ales alături de Isus (Marcu 10, 5). Domnul i-a vorbit atunci despre botezul cel greu și despre paharul cel amar prin care se va dovedi cine este cel vrednic să aibă această cinste.
Acum, când Ioan renunțase demult la orice dorință de întâietate, iată Dumnezeu îi dă acest loc sfânt, cinstea cea sfântă de a sta împreună cu Maica Sa Sfântă, unul de-o parte și celălalt de alta a Crucii Lui, a Tronului Său Slăvit, a Scaunului Său Împărătesc, mai strălucit ca orice tron, mai măreț ca orice slavă, mai ales ca orice altă cinste.
Fiindcă locul slăvit din veșnicie este acela de care te învrednicești prin suferință lângă Hristos aici.
Cinstea eternă este aceea pe care ți-o câștigi prin părtășia la Crucea lui Isus, acum.
De întâietate nu te arați vrednic cu adevărat, decât după ce ajungi la acea stare duhovnicească din care n-o mai ceri, din care te și rușinezi că vreodată ai dorit-o.
Slava de a suferi lângă Hristos este mai mare decât oricare altă slavă. Harul de a pătimi împreună cu El este mai mare ca oricare alt har. Și cinstea pe care o primești acolo unde te gândești mai puțin la tine și mai mult la El - te va așeza într-o veșnică lumină în locul cel mai înalt lângă Isus.
Din ceasul acela, ucenicul a luat-o la el acasă.
Nici Preasfânta Mamă nu avea o casă a ei pe pământ.
Ce bine că unii ucenici au și case.
Sfânta Maică, stătuse o vreme la Nazaret, cu Fiul ei, în casa bunului Iosif, a acestui om drept temător de Dumnezeu și respectuos cu Sfânta Ființă care îi fusese încredințată prin îngerul lui Dumnezeu. El avusese grija Preacuratei Fecioare și a Dumnezeiescului ei Fiu. Dar bunul și dreptul Iosif murise demult, iar Fiul Își luase Mama din cetatea cea potrivnică (Luca 4, 16-30) și Se dusese în Capernaum la sora Mamei Lui, în familia ei și în casa lui Cleopa (Matei 4, 13). Iar acum Maica Sa nu mai avea loc nici acolo; Ioan o va lua acasă la el.
Va avea în sfârșit și ea un loc sfânt, lângă un fiu sfânt.
Ucenicule și frate!
Lângă Crucea lui Isus nu poți sta nepăsător față de Sfânta Sa Mamă. Nu poți sta fără Preasfânta Ființă de care Hristos a fost legat prin lucrarea voinței lui Dumnezeu.
Nu poți sta, cu atât mai mult, dacă ești batjocoritor și un disprețuitor al acestui Vas Sfânt, fără de care Dumnezeu n-a vrut să facă mântuirea lumii; și nici chiar mântuirea ta.
Este surprinzător cum își poate închipui cineva, credincios pretinzându-se, că prețuiește pe Hristos, disprețuind în același timp chiar pe aceea prin care Dumnezeu S-a adus pe lume în vederea mântuirii. Pe chiar mijlocul unic, prin care s-a făcut cu putință împlinirea marii făgăduințe. Pe chiar Ființa cea mai aleasă, cea mai apropiată și cea mai iubită Inimii lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Fiul Ei.
Ce minunat credincios este Ioan. El o pomenește pe Preacurata Maică cea dintâi lângă Crucea lui Isus. Și numai după aceea pe alții. Pe el nici nu se amintește. Dar Hristos l-a făcut pomenit pe veci. Și l-a așezat pe totdeauna la cinstea cea mai înaltă, tocmai pentru aceasta. Ce minunat vedem cine erau cei doi vrednici a sta unul de-a dreapta și altul de-a stânga lui Isus în slava Sa.
Slavă și mărire veșnică Ție, Isuse Doamne, Jertfa și pilda celei mai mari iubiri.
Slavă și mărire veșnică Ție și pentru frumusețea acestei griji fără de care noi n-am fi aflat unul dintre luminile dragostei Tale, adevărul despre Mama iubirii și despre ucenicul și fiul ei.
Slavă Ție, care ne-ai descoperit nouă acest adevăr fericit, care este încă ascuns atâtor ochi luminați.
Păstrează-l tot mai scump acest adevăr în inimile noastre ca să dăm și noi în iubirea noastră și în casa noastră din ceasul acesta Preacuratei Tale Mame, locul ce ni l-ai poruncit Tu! - cel mai aproape de Tine și de cei mai apropiați ai Tăi.
Amin.
+
Toți acei ce dau, în lume, să-și mai țină se socot;
numai dragostea nu știe să-și oprească, ea dă tot.