În clipa cea din urmă
Traian Dorz - Cântările Căinței
În clipa cea din urmă ce am să mi-o trăiesc
din tot adâncul vina eu să mi-o strig doresc
că ustură şi doare şi arde-atât de greu
că nu ştiu cum voi merge cu ea la Dumnezeu.
O, oare-o să mă ierte Cuvântul cel călcat
şi-o să mă ierte oare îndemnul neascultat,
şi-o să mă ierte Sânul de care nu m-am strâns
şi lacrimile grele pe care nu le-am plâns?
... Mă pot ierta acestea, căci ele încă sunt
pe drum acum cu mine şi văd cum mă frământ
şi ele-mi ştiu căderea - şi-oricât ar fi de greu
nu-i un păcat de moarte, - mi-l iartă Dumnezeu.
Dar cine o să-mi ierte iubire vina grea
că ţi-am străpuns lumina, chiar eu cu mâna mea,
că una cu străinul eu ţi-am săpat mormânt
călcându-mi într-o clipă divinul legământ?
Şi cine-o să mă ierte Dor Sfânt că ţi-am ucis
cu piatra porumbelul cu ramura trimis?
... O taina mea cerească vândută pe-un păcat
îndură-te de mine să nu mor neiertat!