În clipa morţii vede omul
Traian Dorz - Cântări Nemuritoare
În clipa morţii vede omul
cum trebuia să fi trăit
ce cale trebuia s-aleagă
s-ajungă bine la sfârşit.
O, n-aştepta, o, n-aştepta
c-atât de-aproape-i clipa ta
primeşte-L pe Hristos acum
să mergi în slavă, nu la scrum.
În clipa morţii vede toată
deşertăciunea ce şi-a strâns
pe care-aşa curând o lasă
schimbând-o cu un veşnic plâns.
În clipa morţii vede calea
păcatului pe care-a mers
că nici un pas şi nici o vorbă
şi nici o faptă nu s-au şters.
În clipa morţii vede groaza
în care se aruncă-mpins
ce-i viermele ce nu mai moare
ce-i focul cel pe veci nestins.
În clipa morţii vede slava
ce-l aştepta, dar n-a crezut
şi fericirea şi lumina
din cerul lui, pe veci pierdut.
În clipa morţii, - dar atuncea
e prea târziu, e prea târziu
- un râs de-o clipă se plăteşte
cu plâns prea veşnic şi pustiu!