
Începutul minunilor mele
Traian Dorz - Prietenul Tinereții mele
1 - Isuse, Domnul și Mântuitorul Unic, slavă unică și veșnică Ție pentru sufletul pe care Ți-l alegi Tu și pe care dintr-o dată îl faci atunci cunoscut și luminos tuturor celor din ceruri, de pe pământ și de sub pământ.
Tu ești Începutul tuturor minunilor.
2 - Tu ești Semănătorul - și Tu ești și Sămânța.
Tu ești Soarele care dă, și Tu ești rodul care primește.
Tu ești Părintele - și Tu ești și Fiul.
3 - Ferice de sufletul pe care Ți-l alegi Tu să-i dăruiești sămânța Ta Dumnezeiască pentru a Te naște din el pe Tine Însuți, făcându-Te atât de mic să Te încapi în el. Și făcându-l pe el atât de mare să Te încapă pe Tine.
4 - Slavă veșnică Ție Isuse pentru sufletul pe care îl alegi să-i dai jugul Tău care înseamnă însoțirea lui cu Tine
și sărăcia Ta, care înseamnă învrednicirea de a-l face în stare de nașteri cerești. De nașterea de opere divine. De inspirații divine. De fii divini.
5 - Ferice de sufletul pe care Ți-l însoțești Tu astfel, încât trecând jugul Tău asupra lui Ți-l devii soț și colaborator
și punându-i sarcina Ta în el Ți-l devii una, după cum Tu ești Una cu Tatăl printr-o asemenea Taină slăvită și nepătrunsă.
6 - Slavă veșnică Ție Preaiubitul meu pe care nu știu cum altfel să Te numesc, din clipa când Te-ai îndurat astfel de sufletul meu.
7 - Jugul Tău mi Te-a făcut Soțul. Sarcina Ta Stăpânul. Și amândouă Preaiubitul.
8 - Împărtășirea aceasta cu Tine mi-a dăruit veșnicia Ta, Tinerețea Ta, Prietenia Ta, - pe care nici un cuvânt din lumea aceasta nu le poate spune ce simt că sunt.
Jugul Tău să mă facă harnic,
sarcina Ta să mă facă rodnic,
dragostea Ta să mă facă lumină.
9 - Soțul meu de jug, nu mă lăsa să lenevesc niciodată! Ci îndeamnă-mă să ostenesc cu bucurie, pășind mai alături de Tine pe aceeași brazdă slăvită - sau spre același altar strălucit.
10 - Soțul meu de sarcină, nu mă lăsa să rămân sterp niciodată, ci fiecare sămânță a Ta din mine să aducă roduri de treizeci, de șaizeci și de o sută.
11 - Până când toată inima mea va deveni o țarină acoperită cu lanuri legănate de Duhul Sfânt. Și cu roduri aplecate de miez sănătos și greu.
12 - Până când viața mea va deveni o dâră luminoasă pe care să ajungă mulți în cer.
13 - Până când amintirea mea va deveni o mamă fericită înconjurată de nenumărați fii curați și frumoși, semănând cu Tine.
14 - Până când tot ce am adus eu pe lume va putea purta cu vrednicie Numele Tău și pecetea Ta.
15 - Preaiubitule, ia-mă de mână și hai să alergăm.
16 - Toate câmpiile albe dinaintea noastră așteaptă sărutul urmelor noastre împreunate.
17 - Toate cântările din fața noastră așteaptă să le împletim firele de aur ale melodiilor și ale poeziei împreună.
18 - Toate înălțimile munților curați și sfinți, toate poienile singurătăților fericite, toate gândurile rugăciunilor, adorației și extazelor cerești ne așteaptă șoaptele, lacrimile, tăcerile noastre.
19 - Am lăsat în urmă totul. Am închis toate ușile, am rupt toate punțile, am ars toate amintirile trecutului stingher.
20 - Nu mai am nici un alt drum decât al Tău.
Nu mai vreau nimic decât pe Tine.
Nu mai doresc nimic decât dragostea Ta,
jugul Tău
și sarcina Ta.
Prietenul tinereții mele eterne,
- să mergem!