Închinare

Slavă veşnică Ţie căruia Ţi-am spus până aici de nenumărate ori, aceste înlăcrimate şi fericite trei cuvinte de recunoştinţă. Ţie, căruia acum Ţi le spun din cea mai adâncă parte a inimii mele.

Sunt atât de mulţi ani din ziua când, copil fiind, am auzit şi eu pe Învăţătorul care ridică păcatele lumii: vino la Mine.

Atunci mi-ai deschis şi mie ochii Isuse Doamne, şi Te-am văzut umblând.

Era într-o zi de primăvară... şi tot cam pe la un ceas strălucit, când m-am luat pe urmele Tale. Am văzut unde locuieşti, şi nu m-am mai despărţit apoi niciodată de Tine.

Slavă nesfârşită Ţie Isuse Doamne, pentru toţi munţii fericirilor de pe care ne-ai vorbit inimii noastre cele mai înalte adevăruri.

Slavă veşnică Ţie pentru că Te-ai îndurat să ne socoteşti vrednici de părtăşia la suferinţele Tale, şi ai binevoit să laşi să apese şi peste numele nostru cel omenesc şi neputincios ceva din ocara slăvită a Numelui Tău Cel Dumnezeiesc şi Puternic.

Slavă veşnică Ţie a cărui bunătate s-a arătat faţă de ai Tăi în chip atât de nebănuit de mare, dar faţă de nimeni atâta cât faţă de noi. Pentru că nimeni alţii n-ar fi fost mai nepregătiţi, mai săraci, mai de jos şi mai nevrednici de această lucrare, ca acela prin mâna căruia scrii acum aceste cuvinte şi căruia iubirea şi Jertfa Ta i-a iertat şi acoperit şi dăruit atât de mult.

Slavă veşnică Ţie care, prin toate vremurile şi împrejurările, Ţi-ai purtat turma Ta veghind-o şi apărând-o în aşa fel încât din toate cernerile şi încercările, să iese şi să rămână, numai ceea ce a curăţit dragostea Ta. Şi numai ceea ce a zidit Adevărul Tău, din ea şi din ei.

Slavă veşnică Ţie, care ne-ai purtat nedespărţiţi de Tine pe tot drumul Tău însângerat şi strălucit, în care dacă nu totdeauna Ţi-am putut aduce laudă, totuşi ne-am ferit totdeauna să nu-Ţi aducem ocară. Dacă nu totdeauna am putut mărturisi înalt, totuşi niciodată nu ne-am lepădat josnic. Şi dacă nu totdeauna am ştiut dispreţui îndeajuns deşertăciunile lumeşti, totuşi niciodată n-am schimbat Crucea Ta pe cununile lumii acesteia. Nici ocara Ta pe slava ei.

Slavă veşnică Ţie care ne-ai adus până aici aproape de Porţile Ierusalimului Tău Măreţ şi Etern. Încă de dincoace de Ţărmul Strălucit, pe care ne aştepţi Tu, dorim să-Ţi spunem de nenumărate mii de ori, aceste trei cuvinte fericite, care, singurele, pot cuprinde tot ce nu putem grăi, tot ce simţim că am vrea să-Ţi spunem mereu. Slavă veşnică Ţie.

Da, slavă veşnică Ţie care ai îngăduit să fim părtaşi cu Tine şi cu fraţii noştri la necazul, la părtăşia şi la răbdarea Ta - şi să putem încheia aceste gânduri, din ostrovul acesta unde ne găsim iarăşi tot din pricina Cuvântului Tău Dumnezeiesc şi tot din pricina mărturiei Tale, tot într-un astfel de surghiun, cum a fost şi Dumnezeiescul nostru călăuz, care ne-a îndrumat prin aceste meditaţii, în cercetarea Sfântului Tău Cuvânt.

Slavă veşnică Ţie, pentru Adevărul şi Dragostea Ta pe care Tu ni le-ai descoperit nouă şi pe care ne-ai ajutat să le descoperim şi noi, atât de cald şi de curat pe cât de omeneşte am putut, - spre sufletele acelora pe care i-ai chemat Tu la Marele Tău har răscumpărător. Strigând acum când am ajuns la capătul acestui drum, dorim să încheiem totul strălucit înapoi spre pământ ca pentru ultima dată:

- Cel ce adevereşte aceste lucruri zice: Eu vin curând...

şi strigând fericit înainte spre ceruri, ca pentru prima dată:

- Amin, vino Doamne Isuse. Slavă veşnică Ţie.

Căci a Ta Dumnezeul nostru este Împărăţia şi Puterea şi Mărirea: a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh.

Amin.