Foto Traian Dorz

Îndeajuns e pentru mine

Traian Dorz - Cântări Nemuritoare

Îndeajuns e pentru mine
siguranța în Hristos
orișicât mi-ar fi tot drumul
ne-ncetat primejdios.
Doamne, fii-mi scut puternic
pas cu pas cu brațul Tău
căci vrăjmașul meu e-atâta
de primejdios și rău.
Orișicât de rele curse
mi-ar fi-ntinse-n drumul meu
plin de-ncredere pot merge
când mă ține Dumnezeu.
Simt în jurul meu oriunde
un vrăjmaș amenințând
dar Hristos când mă păzește
trec pe lângă El cântând.
Știu ce mare rău mi-ar face
pas cu pas în orice fel
dar Hristos e totdeauna
între mine și-ntre el.
Articol 177 din 235
Folosește săgețile ← → pentru navigare