Îndemn la pocăință

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

„Învățătorule, toată noaptea ne-am trudit, și n-am prins nimic. Dar la cuvântul Tău vom arunca mrejele.” (Din Sfânta Evanghelie de astăzi)

Iubiții mei!

Când vă văd însetați după Cuvântul lui Dumnezeu și când văd că Hristos coboară peste noi, aș dori să nu vă îndreptați privirile spre noi. Suntem doar niște vase de lut și noi, de care Se folosește Hristos. Ridicați-vă privirile spre Hristos, Care este în mijlocul nostru, ca să puteți înțelege ce vrea să ne spună și ce are de gând să facă cu noi.

Iubiții mei, Dumnezeu ne-a dăruit în ziua aceasta harul acesta. Vor fi martori și morții din morminte [împotriva] tuturor celor ce nu vor ști prețui prezența lui Dumnezeu astăzi aci [peste] mulțimea adunată să asculte Cuvântul lui Dumnezeu.

Iubiții mei, Dumnezeu ne-a ales și pe noi și ne-a făcut pescari de oameni. De atunci, de mult, de când, căzuți și prăbușiți la picioarele Crucii, când Hristos a venit și în casa noastră, am zis: „Doamne, ieși de la noi, că suntem oameni păcătoși”. Atunci când cu sinceritate am mărturisit: „Doamne, sunt un păcătos! Sunt cel mai păcătos om de pe pământ! Primește-mă...”, atunci Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, ne-a dat cel mai mare drept, prin credință și prin puterea harului Său, de a ne numi și de-a ne face copii ai lui Dumnezeu, născuți nu din sânge, nici din carne, nici din firea vreunui om, ci din Dumnezeu. Și de-atunci ne-a spus: „Duceți-vă și voi, de-acum sunteți pescari de oameni”.

E grea slujba aceasta, dragii mei, să fii pescar de oameni. E grea slujba să chemi sufletele la Dumnezeu. Când parcă toată firea trage spre pământ, e așa de greu și-i așa de mare răspundere să vorbești în Numele lui Hristos. Adesea mă gândesc la Mântuitorul când a spus: „Tatăl Care M-a trimis M-a învățat ce să spun și cum trebuie să vorbesc”.

Noi suntem vase slabe și adesea poate greșim și în ce spunem, și cum vorbim în Numele Iui Hristos. în Numele Fiului lui Dumnezeu.

Același cuvânt care i-a cercetat pe apostoli în vremea lor, cuvânt care i-a spus Sfântului Petru: „Aruncă-ți mreaja de-a dreapta corăbiei” (deși se trudise toată noaptea), același cuvânt ne urmărește și pe noi, chiar dacă toată viața și în toată noaptea lumii acesteia aruncăm mereu mrejele să pescuim pentru Dumnezeu. Totuși, la Cuvântul lui Dumnezeu care ne învață să stăruim, să nu stăm, vrem să aruncăm și noi mreaja lui Dumnezeu, care prinde tot felul de pește pentru Dumnezeu.

Iubiții mei, să nu trecem ușor peste harul care ni s-a făcut în ziua aceasta! Să ne gândim la Jertfa de pe Cruce, a Mântuitorului, unde s-a pus temelia mântuirii noastre. Să ne gândim la toată pregătirea ce-a făcut-o Mântuitorul pe pământ mai înainte de acestea. A propovăduit Evanghelia apostolilor. Apostolii au scris-o, au propovăduit-o și unul dintre apostolii Domnului a venit chiar până în pământul țării noastre, în Dobrogea, să propovăduiască acest Cuvânt al lui Dumnezeu.

Cuvântul acesta a rămas scris apoi în Sfintele Evanghelii și ne-a fost încredințat nouă să-l propovăduim. Este același cuvânt pe care l-a rostit atunci Iisus Hristos. Cuvântul aceleiași Evanghelii pe care noi, creștini fiind și născuți creștini, popor creștin, trebuie să-l primim în inima noastră, pe acest Sfânt Cuvânt al lui Dumnezeu, pentru ca, primindu-l, să putem deveni sau să putem și noi să fim în mreaja Mântuitorului nostru Iisus Hristos pești buni. Pentru ca atunci când va fi alegerea, să nu cumva să fim aruncați deoparte.

Iubiții mei, în Numele Domnului Iisus Hristos vă rog: priviți spre Crucea însângerată a Mântuitorului. Priviți! Numai singură Crucea Domnului ne poate mântui. Jertfa și Crucea Domnului ne poate mântui sufletele noastre. Atunci când vom cădea zdrobiți la picioarele Lui, după ce vom fi ascultat Cuvântul Evangheliei Lui și după ce, recunoscându-ne (păcatele), vom intra în taina stabilită de veacuri în Biserica noastră, în Taina Pocăinței, în Taina Mărturisirii, de-abia atunci, căzuți la picioarele Mântuitorului, strigând din adâncul inimii ca cel mai bolnav om de pe fața pământului după doctor (așa să strigăm către Mântuitorul), atunci El va veni și-ți va zice: „Iartă-ți-se păcatele tale”. Să cugetăm fiecare la noi înșine.

Am simțit momentul iertării lui Hristos atunci. Dacă Hristos S-a apropiat de noi cu atâta bunătate, și noi să-L ascultăm și să-L urmăm până la sfârșitul pribegiei noastre pe pământul acesta.

Dragii mei, eu n-am cuvinte alese să vă spun. Mântuitorul Iisus Hristos, Cel care a murit pentru noi, ne poate trezi și ne poate înviora sufletele noastre; pentru că Împărăția Lui nu stă în vorbire, ci în putere. Dacă vom lăsa puterea lui Dumnezeu, puterea harului Său să lucreze în inima noastră, făcând un singur lucru: să ne plecăm, să ne smerim așa cum ne-a învățat Domnul:

„Veniți la Mine și învățați de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima, și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre”, vom afla har. Dumnezeu celor smeriți le dă harul Său. Aceasta ne trebuie, socotesc, cel mai mult: să ne smerim, să învățăm de la Mântuitorul Iisus Hristos să ne smerim și să nu mai zicem niciodată ca fariseul: „Doamne, eu sunt bun, eu nu sunt ca celălalt”. Ci totdeauna să zicem: „Doamne, fie-Ți milă de mine păcătosul și iartă-mă pe mine”. (...)

Căci prin mila lui Dumnezeu, prin Harul lui Dumnezeu suntem mântuiți. Și mila, și Harul lui Dumnezeu se dau celor ce sunt smeriți, ce se pot pleca și-și pot mărturisi păcatul lor înaintea lui Dumnezeu.

Spunea regele și împăratul, și psalmistul David de demult: „Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate, că mâna Ta apăsa zi și noapte asupra mea”. Așa a fost până când și-a mărturisit păcatul și n-a ascuns nici una din fărădelegi. Așa este și cu noi.

Dragii mei, vom pleca din lume. Iată cum moșii noștri și strămoșii, și părinții odihnesc aici. Mai avem așa de puțin și vom pleca și noi de-aici. Suntem noi pregătiți pentru cer, pentru Împărăția lui Dumnezeu cea binecuvântată pe care o cântăm? Dacă nu suntem, să ne pregătim, iubiții mei. Nimic din ce se vede pe lumea aceasta, ba [chiar] toate lucrurile împreună nu valorează în fața lui Dumnezeu cât un suflet. Ce i-ar folosi omului să câștige toată lumea, dacă-și pierde sufletul său? Să nu ne pierdem sufletul nostru, să nu ne pierdem mântuirea. Lui Dumnezeu i-a fost așa de scumpă mântuirea noastră, că a dat tot ce a avut mai drag, pe Fiul Său, să ne mântuiască.

Să primim mântuirea Lui. Și, nu știu... aș vrea să rămână imprimat pe inima noastră... Mulți vor zice: „Ce să facem? Doamne, ce să facem? Mereu, când s-a auzit Cuvântul lui Dumnezeu, Cuvântul lui Dumnezeu a străpuns inimile și s-au ridicat întrebări: „Doamne, ce să facem?”. Eu aș zice să facem așa: să păzim cele două porunci: Să iubim pe Dumnezeu cum nu mai este altă iubire și să iubim pe aproapele nostru ca pe noi înșine. [Aceasta] e a doua poruncă și asemenea celei dintâi. Sau, cu alte cuvinte, să facem cum a spus Mântuitorul: „Ceea ce voiți să vă facă vouă oamenii faceți-le și voi la fel, căci în aceasta se cuprinde toată legea și proorocii”.

Bunul Dumnezeu să ne ajute tuturor celor ce stăm sub Fața și sub privirea lui Hristos să ne predăm toată viața noastră lui Hristos, așa cum cântăm la biserică. Și răspunsul nostru la Liturghie când vom zice: „Ție, Doamne”, să fie așa, cu toată siguranța: „Da, Doamne, toată viața mea să fie a Ta. Că Tu mi-ai dat toată viața Ta. Eu sunt un rod al răscumpărării, al morții Tale. Ai murit ca să trăiesc eu. Tu, Doamne, ai murit, Tu, Hristoase, ai murit ca eu să trăiesc. Tu mi-ai dat viața, eu nu mai sunt al meu. Eu sunt al Tău”.

Și toată viața noastră s-o dăm lui Hristos și dimineața, și după-masa, și-n miezul nopții, și-n mijlocul pădurii, și oriunde am fi: în oraș sau pe drum, sau în sat. Să dovedim că Hristos e cu noi, că ne-am dat toată viața noastră lui Hristos, prin pilda vieții noastre arătată prin dragoste de aproapele. Că așa a spus Mântuitorul: „Când vă veți iubi unii pe alții, atunci, prin aceasta, vor cunoaște oamenii că sunteți ai Mei”. Dragostea lui Hristos să rămână în inimile noastre. Căci, văzându-se în noi dragostea lui Hristos împlinită, atunci și Hristos este în noi. (...)

Dacă nu iubim pe om, dacă nu-i iubire pe pământ, cum putem să-L iubim pe Dumnezeu? Dacă nu facem binele pe pământ, aici, și dacă nu ne silim aici să trăim în dragoste, cum vom putea intra în Împărăția dragostei lui Dumnezeu, unde vor fi toți sfinții și îngerii lui Dumnezeu?

Dumnezeu să ne ajute, să ne curățească prin harul Său și să ne ajute să intrăm în această mare Taină a Pocăinței, ca să avem [nădejdea] mântuirii noastre și să ne putem întâlni în Împărăția cea binecuvântată a lui Dumnezeu.

Amin. În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Slăvit să fie Domnul!