Înfricarea de cutremure
Traian Dorz - Alergarea Stăruitoare
1 - În timpul cutremurului, oamenii da, s-au înfricoșat, vor fi căzut mulți pe jos și în clipa aceea se vor fi întrebat îngroziți, - fiecare:
- Ce trebuie să fac?
Cel dintâi gând pe care toți îl vor fi avut va fi fost: să fugă afară, - ca să nu se prăbușească totul peste ei ca să nu moară acolo.
În marile primejdii cel dintâi gând este salvarea vieții.
De ce oare în fața iadului, oamenii nu au acest gând înainte de a ajunge acolo?
2 - În timpul cutremurului, unii oameni ajunși afară,
ori prinși înăuntru de ușile blocate,
se aruncă pe genunchi strigând: Doamne, ce trebuie să fac? Ce să fac să-mi scap viața? Ce să fac să-mi scap soția, copilul, mama, soțul, fratele?...
După viața ta, - prima grijă o ai de viața alor tăi.
3 - Și desigur nu puțini trebuie să fie acei care în clipa primejdiei - iau hotărârea să se predea Domnului, să se întoarcă la Hristos și să-L slujească pe El în viitor cu toată casa lor și viața lor.
Dar desigur foarte puțini sunt cei care, după ce a trecut cutremurul, și au scăpat cu viață - și-au ținut cu adevărat promisiunea făcută lui Dumnezeu în cutremurătorul moment al primejdiei.
Ce păcat și ce pierdere mare este asta pentru ei!
4 - O, suflete salvat din primejdii de moarte, numai datorită unei minuni, - tu oare ce-ai zis în clipa marii tale înspăimântări?
Te mai gândești tu la asta?
Îți mai aduci tu aminte de strigătul tău de atunci?
O, dacă tu l-ai uitat, dacă nu vrei nici să-ți mai aduci aminte de el, - eu aș dori să te rog să nu-l uiți.
Pentru că primejdia nu a trecut de tot.
Primejdia este încă și mai prezentă, după cum ne înștiințează Însuși Mântuitorul când zice în Evanghelia Sa:
- „Veți auzi de războaie și vești de războaie... un neam se va scula împotriva altui neam și o împărăție împotriva altei împărății, vor fi cutremure de pământ, foamete și ciumi...” (Matei 24, 4-14).
Marile nenorociri abia de acum încolo vor veni.
5 - Să-ți pui și tu cu adevărat marea întrebare, care va rămâne unica, singura, cumplita întrebare cu adevărat însemnată pentru fiecare om, ca pentru întreaga omenire:
Ce să fac, ca să fiu mântuit?
Ce trebuie să fac eu acum, ca să fiu mântuit atunci?
O, ce înțelept și însemnat lucru este ca și tu dragul meu - să-ți pui și să-ți spui chiar acum, această întrebare, singura mare, singura într-adevăr mare întrebare pentru viața și moartea ta
- pentru viața și moartea alor tăi!
6 - Pentru primejdia marilor cutremure de pământ, sunt unii oameni mai prevăzători, care prin locurile unde aceste calamități bântuie mai des - și-au construit niște adăposturi din grinzi și pereți foarte întăriți,
iar în clipa marilor primejdii, dacă mai au timp, ei fug și se ascund în siguranța acestor adăposturi. Cei care mai ajung până acolo poate sunt scăpați.
7 - Desigur că mulți n-au mai ajuns la adăpost - fiindcă ori erau prea departe, ori prea nepăsători, ori prea înceți.
Unii au fost prinși de moarte doar la un pas de adăpost, unii chiar la ușa lui,
- dar în zadar dacă nu erau în el.
8 - Pe toate paginile Sfintelor Scripturi, ca pe niște uriașe ziduri, sunt scrise aceste cuvinte și însemnate aceste săgeți arătând spre Marele, spre Unicul, spre Singurul și Veșnicul Adăpost sigur: ISUS. - În care noi putem scăpa de prăpădul mâniei viitoare.
De mânia viitoare în care vor fi stropșiți toți cei nepăsători, neascultători, întârziați și necredincioși - surprinși în afară de acest adăpost.
Fericit cine caută și află astăzi adăpostul Mântuitorului nostru Sfânt, Crucea și Jertfa Domnului Isus.
9 - Un suflet care s-a întors cu adevărat la Hristos, care a fost curățit de păcatele lui, spălat de nelegiuirea lui, transformat în toată ființa sa de Harul lui Dumnezeu,
- acela cel dintâi lucru pe care îl face, va fi să spele - ca temnicerul din Filipi - toate ranele pe care el le-a făcut în viața sa de mai înainte, oricărui semen al său.
Prin aceasta se va cunoaște cu adevărat că el s-a întors sincer la Dumnezeu, - sau nu.
10 - Un om care spune că s-a întors la Dumnezeu, dar nu aleargă îndată cu toată graba și cu toată durerea pocăinței să spele ranele făcute de-aproapelui sau să repare nedreptatea pe care i-a făcut-o - acela este un mincinos, iar nu un pocăit și întoarcerea lui este o minciună, iar nu un adevăr.
Un om care și după așa-zisa lui întoarcere la Domnul, - mai continuă să facă rane fratelui său, ori fraților săi, - rane pe care nu le mai spală ci mai toarnă peste ele încă sare și oțet, - ce fel de credincios pocăit poate fi? Și ce osândă ar fi ca să n-o merite el de la Dumnezeu, pentru prefăcătoria sa?
11 - Primejdia pierderii continuității înaintașilor sfinți,
primejdia ruperii lanțului de aur al credinței drepte,
primejdia dezrădăcinării noastre duhovnicești - este mortală.
Să luptăm cu toate lacrimile noastre, cu toate rugăciunile noastre, cu toate sfâșierile noastre - să mai salvăm ceea ce încă n-am pierdut,
ceea ce încă n-a murit din noi,
spre a nu ne prăbuși în vârtejul pierzării fără fund, din care nu mai este revenire niciodată la viață.
12 - Bătrânilor, povestiți celor tineri...
Părinților, spuneți copiilor voștri...
Voi cei care știți, învățați pe cei ce nu știu
și voi cei care vă duceți, împărtășiți celor care vin - ceea ce nu trebuie niciodată să se uite.
Spre a păstra ceea ce nu trebuie să pierdem, fiindcă istoria noastră suntem noi. Iar dacă ne rupem noi de istoria noastră, ne rupem de înaintașii noștri, de rădăcinile noastre, de numele nostru, ne rupem de noi înșine...
Și cine se rupe de sine însuși, este cel mai pierdut.
13 - Până când un străin te rupe de casa ta, de frații tăi, de locul tău, - dar nu te poate rupe de tine însuți, - trăiești oriunde și birui orice.
Dar când tu însuți te-ai rupt de tine însuți, - atunci ești pierdut pe vecii vecilor.
14 - Mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși...
Mulți sunt cei ce vin la început în Lucrarea lui Dumnezeu, dar puțini sunt cei care rămân până la sfârșit statornici în ea.
Mulți sunt tinerii bisericii, dar ce puțini ajung bătrânii ei.
De aceea dacă este mare valoarea unor tineri credincioși în Lucrarea lui Dumnezeu, este nespus mai mare valoarea acelora care au ajuns credincioși până la bătrânețea lor și statornici până la anii cărunției și până în clipa morții.
15 - Cea mai mare nefericire pentru Biserica lui Hristos, este dezbinarea dintre lucrătorii ei, dintre bătrânii ei, dintre păstorii ei.
Nici un rău mai mare nu poate face diavolul Lucrării lui Dumnezeu, decât atunci când reușește să-i dezbine pe frații lucrători unul contra altuia, unii împotriva altora.
16 - Pentru a face dezbinarea, Satana inspiră unora învățături deosebite și credințe noi,
le dă alte încredințări asupra învățăturii și alte explicații asupra Cuvântului - și astfel reușește să-i dezbine pe unii într-un fel și pe alții într-altul.
Făcându-i să creadă că acela este adevărul, iar nu cel apărat de frații dinainte.
Diavolul îi face pe frații cei dezbinați să creadă că luptă pentru adevăr, și că suferă pentru credință. Căci această falsă încredințare nimeni n-o mai poate scoate din sufletele lor. Ci sunt în stare să moară pentru ea, fără să se poată nici gândi măcar, că asta este tocmai de la Satana.
17 - O, frați sfințiți pentru iubire și smerenie, - nu vă îngâmfați, nu vă socotiți mai presus ca frații voștri, ca învățătorii și părinții voștri - care v-au chemat și v-au așezat în Lucrarea Domnului,
ca să nu cădeți în cursa dezbinătorului Satana, - care apoi prin voi va face numai ruină și prăpăd, în Lucrarea lui Dumnezeu.
Fiți treji și vegheați!
Rămâneți smeriți și ascultători de frații voștri. Numai așa nu veți cădea.
18 - Evanghelia Domnului Isus aruncă toată lumina sfântă asupra vieții și a faptelor Domnului Isus, spre a arăta că nu numai adevărul vorbit de El, ci și viața trăită de El este de un mare și cutremurător exemplu și preț.
Urmând pilda Domnului Isus, ucenicii care au preluat mărturisirea învățăturii Domnului, au înțeles că un tot atât de mare preț ca adevărul Evangheliei îl are și trăirea ei cu fapte, - în fața celor cărora le este dusă vestirea aceasta.
În același timp și în același pas cu vestirea Cuvântului, mergea la apostoli exemplul cutremurător al acestui Cuvânt Sfânt trăit cu fapta lor sfântă.
19 - Noi înșine, când am auzit întâiul Cuvânt al propovăduirii Evangheliei, L-am auzit de la un sfânt, de la niște sfinți care ne-au putut spune cu vrednicie și ei nouă la fel cum au spus sfinții înaintași, -
fiindcă nici viața lor n-a fost cu nimic mai prejos ca a acelora. Nici sfârșitul nu le-a fost în alt fel decât ca al lor.
De aceea și Duhul Sfânt a binecuvântat vremea lor și mărturisirea lor, cu același fel de roade și de biruințe, de unitate și de purtare, de bucurii și de binecuvântări.
20 - Degradarea Evangheliei între noi a venit începând de atunci de când Satana a reușit să-l introducă în Biserica Domnului pe primul Diotref,
pe primul Alexandru,
pe primul Dima,
pe primii Imeneu și Filet...
Uneltele acestea pe care apoi Satan le-a și ascuțit tot mai tare și le-a sporit tot mai mult, - până când acum nici nu mai știi unde nu sunt și cum să mai lupți contra lor.
O, Dumnezeule Bun, Te rugăm scapă Lucrarea Ta de ei.
Căci numai Singur Tu mai poți.
Amin.