Înstrăinaţi din nou
Traian Dorz - Cântările Căinței
Înstrăinaţi din nou Isuse
păşim cu ochii trişti şi goi
prin lacrimi şi-amintiri apuse
spre-un alt Emaus - numai noi.
Privim cum frunze-ngălbenite
în vânt se spulberă mănunchi
ca nişte promisiuni şoptite
cândva, de cineva-n genunchi.
Curg picuri liniştiţi de ploaie
şi se preling pe crengi în jos
ca nişte lacrime şiroaie
cândva, pe-un legământ frumos.
Stau crengi înalt împreunate
şi strâns se leagănă în vânt
ca nişte stări îmbrăţişate
cândva-n Edenul cel mai sfânt.
... Păşim tăcuţi fără-a ne spune
nimic din câte-n jur privim
şi nici trecând cu rugăciune
la cine-anume ne gândim.
Doar inima tăcut se frânge
de-o şoaptă ce pluteşte-n vânt
şi-un înger, numai unul plânge
pe cel mai proaspăt legământ...