Întâmplarea şi minunea
Traian Dorz - Și acum să facem
1 - Întâmplarea nu este o fantomă care apare pe neaşteptate, pe care nu o ştie nimeni de unde vine şi unde duce, nici cine o trimite, ori o înlătură.
Întâmplarea ca şi toate celelalte puteri, este cu siguranţă o unealtă şi ea în mâna cea tare a lui Dumnezeu.
2 - Minunea la fel, - nu este nici ea o mătuşă bogată care aruncă aurul pe orice drum şi-l află cine se nimereşte.
Ci este şi ea o unealtă în Mâna cea Bună a lui Dumnezeu care o foloseşte pentru salvarea sau îmbărbătarea sau răsplătirea alor Săi.
3 - Întâmplarea, ori soarta, ori destinul, ori hazardul nu sunt nişte năluci care apar şi dispar oricum şi oriunde. Ci sunt toate mijloace prin care Înţelepciunea ori Dreptatea, ori Iubirea lui Dumnezeu, cele pururi treze şi atente, sunt trimise să împlinească o judecată blândă sau aspră, asupra unor fapte împlinite de un om ori de mai mulţi. Ori pentru a împiedica împlinirea acestora.
4 - Faţă de unii oameni răbdarea lui Dumnezeu e mai îndelungă - pentru aceasta judecata nu vine îndată şi pedeapsa nu se întâmplă imediat.
Hoţul răbdat în felul acesta fură o dată şi scapă. Mai fură o dată şi iar scapă. Dar vine o dată când nu mai scapă. Atunci zice: s-a întâmplat!
Nu, ci atunci nu l-a mai răbdat Dumnezeu, iar întâmplarea era numai unealta pedepsirii lui.
5 - Altul fură o singură dată - şi un lucru de nimic, - şi e prins chiar atunci. Nu este întâmplarea ci mâna lui Dumnezeu care voia să-l trezească înainte de a ajunge să cadă în mai rău.
6 - Se întâmplă o nenorocire şi printr-o minune omul scapă - a avut noroc - zice omul. Nu, ci mâna lui Dumnezeu l-a salvat pentru a-şi îndrepta viaţa sa ori pentru a o îndrepta pe a altora. Pentru a-i deschide ochii lui, ori ai altora.
7 - Mergi cu Domnul şi porţi comorile Domnului. Totdeauna eşti în primejdie, iar îngerii Domnului ne apără uneori. Domnul face totuşi să cădem în mâinile prigonitorului nostru...
Aceasta întâi pentru a ne învăţa vegherea, apoi pentru a cunoaşte confruntarea biruitoare cu puterea vrăjmaşului, apoi pentru câştigarea unei experienţe de viitor. Apoi pentru a fi o mărturie mântuitoare pentru ei. Apoi pentru a vedea cum lucrează puterea Domnului la izbăvirea noastră.
Fără această cădere, noi n-am fi aflat nici unul din aceste adevăruri.
8 - Domnul face ca mâna vrăjmaşului să nu ne ajungă chiar când starea noastră ar fi mai grea ci când este mai uşoară.
Nici când ducem lucrurile Lui cele mai multe ca paguba să fie cea mai mare... Ci când ducem cele mai puţine ca paguba să fie cea mai mică.
9 - Toate aceste minuni sunt îndrumate cu o înţelepciune pe care noi n-o putem cuprinde şi căreia trebuie să ne plecăm totdeauna cu smerenie şi să ne închinăm cu recunoştinţă.
10 - Multe încredinţări slabe ne facem noi oamenii în umblarea printre fapte şi făptaşi. Despre mulţi şi despre multe ne facem înainte de a le cunoaşte nişte păreri prea bune şi nişte iluzii prea mari.
Numai când ne izbim de realitatea lor, ne dezmeticim şi vedem că totul e altfel.
11 - Când vezi un om bun, cu o viaţă curată, cu un suflet binefăcător şi care este în stare să facă bine altora chiar în paguba sa, - te gândeşti că nici o lege din lume n-ar trebui să-i găsească vreo vină pentru asta, fiindcă este clar că intenţia lui este bună şi curată.
Dar de ce totuşi se întâmplă altfel de atâtea ori?...
12 - Legile bune achită chiar şi pe un răufăcător când achitarea l-ar îndrepta. Dar legile rele condamnă şi pe un binefăcător de multe ori, fiindcă nici bine n-ai voie să faci chiar oricând şi chiar cu orice.
13 - Noi ne înşelăm mult şi de multe ori fiindcă nu cunoaştem nici oamenii şi nici legile lor, care nu se schimbă numai de la an la an ci şi de la om la om şi de la caz la caz.
14 - Cele mai multe legi omeneşti sunt îndreptate ori direct ori indirect contra lui Dumnezeu, a Numelui Său, a Cuvântului Său, ori a Sfinţeniei şi Adevărului Său.
Şi fiindcă nu-L pot lovi direct pe Hristos - lovesc în copiii Lui, în Biblia Lui, în interesele Lui.
Îi loveşte şi El odată, dar încet şi fin, pe fiecare, când i se umple măsura sa.
15 - Faţă de cei necredincioşi Dumnezeu foloseşte de multe ori întâmplarea, care pedepseşte şi avertizează.
Faţă de cei credincioşi foloseşte mereu numai minunea care răsplăteşte şi salvează.
16 - Fie în faţa unora însă, fie în faţa altora, noi trebuie să ne plecăm smeriţi şi temători înaintea lui Dumnezeu fără să ispitim şi fără să abuzăm nici de unele nici de altele.
17 - Minuni se pot întâmpla. Şi noi dacă avem atâta credinţă cât minunea pe care o cerem, - o putem primi.
Dar după ce s-a făcut odată minunea e bine să ocolim nevoia de a o mai avea din nou.
Minunile se întâmplă, dar nu se prea repetă.
18 - Dacă Dumnezeu ne-a salvat printr-o minune - să-I mulţumim cu recunoştinţă, dar să căutăm să ne ferim noi înşine de împrejurări din care ar mai fi din nou nevoie de altă minune ca să fim salvaţi.
19 - Dumnezeu face minuni şi izbăveşte pe ai Săi care din cauze care nu depind de ei, ajung în primejdii din care nu-i mai poate salva decât o minune.
Dar este un nelegiuit acela care abuzează de minunile lui Dumnezeu. Acela va fi părăsit chiar când va fi mai căzut.
20 - Doamne Dumnezeul nostru Tu eşti Cel Atotputernic în mâna căruia sunt şi întâmplările dar şi minunile.
Amin.