Foto Traian Dorz

Înțelepciune, Maică Sfântă

Traian Dorz - Poemele lui Solomon

Înțelepciune, Maică Sfântă
ce-mi îndrumezi cărarea mea
rămâi de mine mai aproape
când munții-s nalți iar noaptea-i grea.
Învață-mă că nu-s pe lume
comori mai mari și mai de preț
ca calea ce le dă credința
smeritei și-nfrânatei vieți.
Învață-mă că nu-s prieteni
mai buni și mai aleși ca cei
ce n-au nici duhul lingușirii
nici pofta laudei în ei.
Învață-mă că nu-i cunună
mai scumpă ca un cuget drept
nici tron mai nalt ca umilința
nici har ca drumul înțelept.
Învață-mă, nu după vorbe
pe cei ce-i văd să-i presimțesc
să-i simt, prin duh, în adâncime
și prin tăcere, ce gândesc.
Învață-mă ca părtășia
să nu mi-o dau oricui ușor
- să-i cred pe toți după măsura
răbdării-n încercarea lor.
Învață-mă ca Adevărul
să-l recunosc și să-l pătrund
să-l îndrăgesc și când mă mustră
să-l apăr și când nu răspund...
Înțelepciune, Maică Sfântă
învață-mă s-aleg de-acum
comorile de aur veșnic
nu cele de-amăgiri și fum!
Articol 2 din 71
Folosește săgețile ← → pentru navigare