Foto Traian Dorz

Ioan 19, 16-24

Traian Dorz - Biblia Versificată

Acum Domnul e pe Cruce
răstignit între-alții doi
dar El suferă în cuie
chinul morții pentru noi
noi toți am făcut păcatul
pentru care moare El
căci n-am fi putut nici unul
să fim mântuiți altfel...
Sfântă Maica Lui zdrobită
suferă cu El și ea
asta-i sabia pe care
Simeon cel drept spunea
Fiul o încredințează
ucenicului iubit
apoi aplecându-Și Capul
a tăcut, - și S-a sfârșit.
Să răbdăm ca Domnul când vom fi-ncercați
având spre-nviere ochii îndreptați
dar s-avem în grijă de cei dragi pios
cum de Maica Sfântă a avut Hristos.
Articol 167 din 188
Folosește săgețile ← → pentru navigare