
Iona 1, 1-3
Traian Dorz - Biblia Versificată
Acest om, profetul Iona
fuge-acum în depărtări
cu corabia să treacă
dincolo de-aceste mări
Dumnezeu îl trimisese
la Ninive-a le vesti
spre-a se-ntoarce din păcate
căci în altfel vor pieri.
Dar Iona nu vrea să meargă
unde Domnul l-a trimis
ca să spună la Ninive
tot ce Dumnezeu i-a zis
ci-n corabie se suie
să se-ascundă de Cel Sfânt
- vai, dar unde nu te vede
El pe apă sau pământ?
Orișiunde-ai merge Brațul Lui e lung
Ochiul Lui te vede, pașii Lui te-ajung
Dumnezeu, oriunde e și sus și jos
- nu-i nici o scăpare, numai la Hristos.