După aceea, Iosif din Arimatea, care era ucenic al lui Isus, dar pe ascuns, de frica iudeilor, a rugat pe Pilat să-i dea voie să ia trupul lui Isus de pe cruce. Pilat i-a dat voie. El a venit deci, şi a luat trupul lui Isus.
Binecuvântat să fie Domnul care le-a prevăzut pe toate şi le-a rânduit cu înţelepciune. Care a pregătit pentru orice lucru al Său o unealtă potrivită. Şi pentru orice situaţie o ieşire la timp.
Iată un nume nou, un ucenic nou, o nouă unealtă a lui Dumnezeu, de care nu se mai vorbise înainte.
Iosif din Arimatea apare tocmai la timpul când era mai mare nevoie de el. Când apăruse o trebuinţă pe care n-o putea rezolva altcineva.
Apare, cum apăruse Simon din Cirena, să ajute la purtarea Crucii, când greutatea ei ajunsese prea mare. Şi când nimeni altcineva nu se găsea în stare de acest lucru decât el. Cum apăruse Maria cu mirul său. Şi Marta cu casa ei primitoare.
Să nu descurajăm niciodată în umblarea cu Isus. Să nu ne îngrijorăm niciodată cu deznădejde de viitorul trupului lui Hristos.
Să nu pierdem niciodată speranţa şi încrederea în purtarea de grijă a lui Dumnezeu faţă de mădularele lui Hristos. Faţă de rămăşiţele Sale. Faţă de Biserica Domnului pe care a câştigat-o cu Însuşi Sângele Său Cel Sfânt. Chiar când acest trup a ajuns fără viaţă aparentă, el este totuşi Trupul lui Hristos.
Chiar când toate mădularele adunării şi bisericii par moarte, când ochii ei nu mai văd, când mâinile ei nu mai lucrează, când picioarele ei nu mai merg, când inima ei nu mai arde - Bunătatea şi iubirea Tatălui poartă totuşi grijă faţă de ai Săi.
Trupul acesta este totuşi scump, pentru ceea ce a fost el înainte. Şi pentru ceea ce va fi în urmă.
Iosif, ucenicul pe ascuns, se ferise atâta de bine tot timpul până acum, aşa încât nu-l ştiuse nimeni că şi el era un ucenic al lui Isus.
A venit însă o clipă când şi el a trebuit să-şi dovedească printr-o faptă dragostea şi credinţa faţă de Domnul.
Dacă Iosif nu şi-ar fi înţeles atunci datoria sa, dacă răspunderea lui faţă de această datorie n-ar fi biruit atunci frica iudeilor din inima sa, dacă Iosif n-ar fi prins prilejul acela unic care i se oferea să facă acest lucru frumos pentru Isus, cum făcuse la vremea ei şi Maria (Ioan 12, 3), - atunci Iosif ar fi rămas un necunoscut, un fricos, un laş şi un osândit pe totdeauna. Şi în zadar ar fi fost toată speranţa lui şi ucenicia lui.
Nu oricine mai putea să meargă la Pilat să îndrăznească a cere ceva pentru Isus, din pricina căruia avusese el atâta frământare şi necaz. Dar Iosif îndrăzneşte.
Acum apare în inima lui iubirea de Isus, care biruie orice frică şi-l face pe Iosif în stare să-şi asume orice răspundere în faţa dregătorului şi a iudeilor, pentru Isus.
Pot să-l bănuiască toţi, pot să-l acuze, pot chiar să-l şi dea afară din slujba sa, pot să-l râdă sau să-l plângă, lui nu-i mai păsa. Acum a sosit momentul ca să se arate pe faţă, ceea ce era până acum în ascuns.
Datoria conştiinţei lui îi porunceşte acum ceva mai presus decât toate temerile.
Nu altul, ci el este acela care trebuie să facă acest lucru. Până acum fiecare îşi făcuse partea lor, acum venea partea lui.
Credinciosule şi frate ascuns!
Dacă într-adevăr eşti ucenic şi un credincios adevărat al lui Isus, tu trebuie să-ţi înţelegi momentul datoriei tale faţă de Dumnezeu. În acel moment, dragostea ta adevărată, trebuie să biruie şi să izgonească frica (1 Ioan 4, 18).
În acel moment tu trebuie să ieşi din ascunzişul tău, să treci de partea lui Isus în ajutorul necăjiţilor Lui, orice s-ar întâmpla cu tine şi cu funcţia ta.
Dacă vei face aşa, numele tău va fi scris în Cartea Vieţii şi fapta ta, o singura faptă, dar nemuritoare şi frumoasă, îţi va atrage o preţuire şi o răsplată nemuritoare, ca a lui Iosif.
Iosif poate n-a făcut nimic pentru Isus cât El era viu. N-a mers să-L ajute, cât Se putea ajuta El Singur, sau alţii. Nu a făcut ceva cât mai era şi altcineva care putea să facă acel ceva pentru Isus.
Dar când nimeni nu mai putea face nimic, atunci s-a dus el, care ştia că poate.
Desigur, şi dacă nu o făcea Iosif, aceasta tot s-ar fi făcut cumva. Avea grijă Însuşi Dumnezeu de aceasta. Dar s-ar fi făcut fără el. Şi Dumnezeu care cunoştea dorinţa lui Iosif de a face şi el ceva pentru Isus - n-a vrut să facă acest lucru bun fără el.
Credinciosule ascuns! Şi tu vezi acum care este datoria ta de conştiinţă faţă de Isus!
Când vei vedea că a sosit momentul, nu te mai ascunde. Ieşi din frică şi împlineşte-ţi această datorie.
În felul acesta Dumnezeu îţi dă poate unicul prilej să-ţi câştigi şi tu nemurirea, lângă Isus şi de la El.
Slavă şi recunoştinţă veşnică Ţie, Doamne Isuse, slavă Ţie.
Tu, care le-ai văzut şi le-ai prevăzut pe toate, ai rânduit un om şi-o rezolvare pentru orice problemă a Ta şi a Bisericii Tale.
Dăruieşte-ne nouă tuturor amărâţilor Tăi o încredere neclintită că Tu nu vei lăsa Trupul Tău, Biserica Ta, Lucrarea Ta Sfântă în părăsire. Nici chiar când a ajuns într-o stare jalnică, lipsită de orice putere şi de orice viaţă, ca un trup mort, cum era al lui Isus atunci. Ba tocmai cu atât mai mult, nu o vei lăsa atunci. Ci vei găsi mijlocul şi unealta prin care să o pregăteşti pentru păstrare şi înviere.
Amin.