
Portarul îi deschide, și oile aud glasul lui; el își cheamă oile pe nume și le scoate afară din staul.
Păstor adevărat este numai acel care are părtășia personală cu fiecare oaie a sa, cu fiecare suflet păstorit de el.
Numai acela care apropiindu-se cu simțire, cu dragoste curată și înțelegătoare de fiecare suflet, își câștigă încrederea, prețuirea și ascultarea fiecărei oi și a întregii turme.
Păstor bun este numai acela care prin viața curată pe care o duce, își știe apropia sufletele apăsate și singuratice, ca aceștia să-i poată dezveli și mărturisi rănile lor nemângâiate și nevindecate, spre a-i putea ajuta pe toți frații săi.
Păstor bun este numai acela care prin blândețea și prietenia lui caldă și bună, a putut lega o așa părtășie cu fiecare suflet, încât orice oaie din turma sa, să-și poată deschide către el inima sa întreagă,
fără teamă, fără rezerve și fără prefăcătorie.
Păstor bun este numai acela care prin Duhul Sfânt reușește să-și închege sufletul una, cu ale celor între care l-a așezat Dumnezeu,
într-o adâncă unitate, învățătură și iubire sfântă,
într-o părtășie împreună-ascultătoare de Cuvântul Sfânt,
ca să-i poată purta pe toți cu bucurie, împreună cu el, pe urmele Domnului Isus, Dumnezeiescul nostru Păstor.
Păstorul știe atunci starea fiecărei oi, a fiecărui suflet,
cunoaște fiecare virtute sau slăbiciune a oamenilor, a familiilor, a adunărilor Domnului.
Știe ce rană este în fiecare loc și cunoaște ce leac să dea în orice boală.
Poate să afle cu ușurință și îndată, unde s-a strecurat un hoț și face totul spre a feri sufletele de el.
Iar oile îl ascultă totdeauna fiindcă îi aud glasul inimii
și simt că în glasul său este numai grijă și iubire adevărată și caldă față de ele.
Staulele sunt, într-un anumit înțeles, locurile îngrădite unde oile nu primesc adesea, nici apă, nici mâncare, nici îngrijire.
Unde oile sunt adesea numai mulse, tunse și chinuite.
Unde oile sunt numai despărțite, îngrădite, robite.
Unde oile zac, behăiesc și se bat, unele cu altele.
Un adevărat păstor va scoate totdeauna oile sale dintr-o astfel de stare.
Păstorul bun va îngriji ca oile sale, să fie totdeauna adăpate la Apa vieții și hrănite cu pășunea cea verde, gustoasă și totdeauna proaspătă a Cuvântului lui Dumnezeu, a sfintelor învățături evlavioase.
Va scoate sufletele din uscăciune, din boala și din chinul locurilor îngrădite, unde nu-i iubire deplină,
nici pace adevărată,
nici bucurie senină,
- pentru că acolo nu-i hrana adevărată a harului Sfânt,
și nici învățătura Duhului Ceresc
și nici liniștita lărgime a slobozeniei lui Hristos.
Păstorul bun va lupta să dărâme dezbinările dintre inimi, dintre familii, dintre frați,
va căuta să ridice pe cei care nu pot merge pe picioarele lor, având grija întăririi lor duhovnicești,
va munci să călăuzească spre o muncă rodnică pe cei care nu fac nimic bun
și să-i facă pe toți a trăi în pace și unire între ei.
Păstorul cel leneș și rău, va ține mereu oile în staul, adică fără pășune și fără apă, sub frica și intoleranța sa, fără milă și fără grijă.
Păstorul cel bun însă, le va scoate mereu la pășuni verzi și le va duce la ape de odihnă.
Doamne Isuse, Te rugăm ai milă de oile Tale care tânjesc de atâta vreme închise sau îngrădite, fără bucuria libertății, fără pășune și fără apă, în atâtea staule cu garduri înalte și groase.
Îndură-Te și rupe gardurile care le țin mereu în strâmtorare, în frică și în vrăjmășie,
sfarmă zăvoarele care nu le lasă să se poată bucura în toată libertatea ci le țin mereu în strâmtoare și lipsă, despărțite unele de altele.
Înlătură-l pe cel împotrivitor, hrăpăreț și egoist
și ridică-l pe cel care cu bucurie vrea să deschidă ușa oilor Tale, spre libertatea unei pășuni după care tânjesc și doresc de atâta vreme, cerând-o de la Tine cu lacrimi.
Bunule Păstor al Bisericii, Isuse Doamne,
ori de câte ori Cuvântul Tău și recunoștința noastră ne amintește de păstorii Tăi și ai noștri, noi dorim mereu să Te rugăm pentru ei, să le înmulțești numărul, puterea și biruințele Tale,
să-i îmbraci cu toată râvna și roadele Duhului Sfânt,
pentru ca să poată cu răbdare, cu dragoste și cu înțelepciune păstori turma Ta
în așa fel încât Duhul Tău să poată cu bucurie odihni în mijlocul lor, fierbinte, rodnic și biruitor totdeauna.
Amin.
+
Fii purtat mereu de-ndemnul dragostei pentru Hristos
pururea urând păcatul să iubești pe păcătos.