Isus a spus aceste cuvinte, pe când învăţa pe norod în Templu, în locul unde era vistieria; şi nimeni n-a pus mâna pe El, pentru că încă nu-I sosise ceasul.
Neuitat îţi rămâne şi locul unde ai auzit nişte cuvinte neuitate.
Scump îţi este întotdeauna şi locul unde ai cunoscut fiinţe scumpe.
Cu plăcere şi cu dragoste mergi totdeauna prin locurile pe unde ai amintiri plăcute şi frumoase.
Şi cu cât trece vremea, iar acestea devin tot mai îndepărtate, cu atât valoarea lor creşte pentru tine tot mai mult.
Când treci pe acolo, totdeauna retrăieşti cu toată puterea momentul acela fericit care acele amintiri ţi l-au pecetluit pe inimă, pentru a nu ţi se mai putea şterge niciodată.
De câte ori sfântul Ioan va mai fi mers pe urmă în Templu şi va fi trecut prin locul unde era vistieria, îşi va fi adus cu bucurie aminte de clipa când, de pe locul acela, Mântuitorul lui Iubit, rostea aceste cuvinte de neuitat.
Cum şi noi când trecem pe Strada Stânca Păcii din Sibiu, sau pe Strada Turnului, sau pe Aleea Filozofilor, ne aducem aminte...
De câte ori privim casa aceea,
sau urcăm treptele acelea,
sau ne odihnim pe banca aceea, din parcul neuitat, ne aducem aminte.
De câte ori trecem pe lângă râul Săsciorilor sau Lazului,
sau pe lângă locuri atât de cunoscute,
sau pe lângă pomii atât de cunoscuţi, - ne aducem aminte...
Ne aducem aminte de fiinţele iubite pe care le-am cunoscut acolo,
cu care am trăit atunci,
cu care am lucrat şi am suferit, am plâns şi ne-am rugat,
sau ne-am bucurat cântând şi îmbrăţişându-ne.
Ne aducem aminte de cuvintele spuse,
de lacrimile vărsate,
de fericirea simţită acolo, cu toată puterea fiinţei noastre.
Când totul a trecut şi când cei iubiţi nu mai sunt printre noi, - o, cât de puternic ne vorbesc încă locurile care au fost martore celor ce s-au petrecut în ele cândva. Şi cât de puternic ni-i aduc pe cei iubiţi lângă noi, sau ne duc pe noi lângă ei.
Cum ne vorbesc de sfâşietor leagănul sau cămăruţa sau jucăria rămasă de la copilul nostru atât de iubit, pe care Domnul ni l-a luat la El în cer.
Cum ne grăiesc de adânc lucrurile rămase în urma fiinţelor iubite, de care suntem pe totdeauna despărţiţi, când ele nu mai sunt.
Cât de puternic auzim, şi după ani îndelungaţi, unele cuvinte ale celor care azi nu mai sunt printre noi, dar pe care sufletul nostru nu-i va mai putea uita niciodată...
Cât vom trăi pe faţa pământului, locurile şi lucrurile acelea, bucuriile şi cuvintele acelea, vor fi martore,
pentru noi, sau împotriva noastră,
- dacă am ţinut seama de aceea ce ne amintesc ele, sau dacă n-am ţinut.
Dacă am fost credincioşi legământului făcut atunci, sau dacă n-am fost.
Dacă am păstrat cu sfinţenie şi iubire ceea ce am simţit şi cunoscut acolo, sau dacă le-am uitat şi le-am trădat.
Suflet iubit, şi tu ai astfel de amintiri!
Şi tu ai pe lume locuri care îţi amintesc de cuvintele pe care ţi le-a spus Dumnezeu ţie,
sau le-ai spus tu Lui.
De făgăduinţele pe care ţi le-a făcut Dumnezeu ţie; de făgăduinţele pe care I le-ai făcut tu Lui.
Nu uita aceste locuri!
Nu uita acele clipe.
Treci cât mai des pe acolo, ca să-ţi aduci aminte cât mai des, ceea ce trebuie să ţii minte cât vei trăi,
ceea ce nu trebuie să mai poţi uita niciodată, până la moarte şi până în veşnicie.
Iar dacă ai călcat peste legământul făcut cândva, în locul neuitat şi în clipe neuitate,
dacă ai părăsit ceea ce nu trebuia să mai poţi uita şi părăsi niciodată...
Dacă ţi-ai schimbat inima şi viaţa şi te-ai despărţit de ceea ce trebuia să nu te mai poţi despărţi niciodată,
ci trebuia să-ţi fi ţinut neschimbat până la moarte -
- atunci mergi în locurile acelea cu lacrimi amare de căinţă şi zdrobeşte-ţi inima în părere de rău, întorcându-te din nou, acolo de unde nu trebuia să pleci.
Dacă acele locuri te mustră, nu fugi de ele. Ascultă-le mustrarea.
Dacă te vor osândi, nu le urî. Primeşte-le osânda.
Dacă te recheamă, nu le nesocoti. Înţelege-le şi ascultă-le, fiindcă numai aşa îţi vei mai putea recăpăta ceea ce ai pierdut plecând...
Când vei fi singur, vino la ele şi ele te vor însoţi mângâindu-te.
Când vei fi lovit şi părăsit, te vor ajuta să te ridici iarăşi.
Când vei fi întristat, îţi vor însenina sufletul din nou.
Şi totdeauna îţi vor întări credinţa, nădejdea şi dragostea ta dintâi - singurele adevărate şi fericite.
Fiindcă în ele este păstrată cea mai puternică şi cea mai frumoasă parte din tine,
şi numai când te duci pe acolo, ţi-o regăseşti totdeauna, aşa cum era atunci, când ai fost fericit.
O Doamne Isuse,
ce încărcată este inima noastră de amintiri frumoase sau triste
din viaţa plină de lupte şi de bucurii,
de biruinţe şi de înfrângeri,
de cântări şi de lacrimi,
de fraţi şi de vrăjmaşi,
de iubiri şi de lepădări
- prin care am trecut!
Binecuvântându-Te pe Tine, cu bucurie şi recunoştinţă, pentru cele frumoase şi fericite
şi smerindu-ne înaintea Ta, pentru cele dureroase şi amare,
Te rugăm să le păstrezi pe cele bune, înmulţindu-le pe cele frumoase spre veşnica noastră mângâiere
şi să le ştergi pe cele neplăcute atât din inima noastră cât şi din Cartea Ta.
Pentru ca nimic trist să nu ne mai umbrească niciodată, căci destulă a fost durerea pe care am purtat-o în urma lor pe pământ.
Răsplăteşte-i cu bucurie, Isuse Doamne, pe toţi cei prin care ne-ai înfrumuseţat amintirile noastre şi ne-ai fericit viaţa noastră.
Amin.