Isus a spus aceste cuvinte, pe când învăța pe norod în Templu, în locul unde era vistieria; și nimeni n-a pus mâna pe El, pentru că încă nu-I sosise ceasul.
Neuitat îți rămâne și locul unde ai auzit niște cuvinte neuitate.
Scump îți este întotdeauna și locul unde ai cunoscut ființe scumpe.
Cu plăcere și cu dragoste mergi totdeauna prin locurile pe unde ai amintiri plăcute și frumoase.
Și cu cât trece vremea, iar acestea devin tot mai îndepărtate, cu atât valoarea lor crește pentru tine tot mai mult.
Când treci pe acolo, totdeauna retrăiești cu toată puterea momentul acela fericit care acele amintiri ți l-au pecetluit pe inimă, pentru a nu ți se mai putea șterge niciodată.
De câte ori sfântul Ioan va mai fi mers pe urmă în Templu și va fi trecut prin locul unde era vistieria, își va fi adus cu bucurie aminte de clipa când, de pe locul acela, Mântuitorul lui Iubit, rostea aceste cuvinte de neuitat.
Cum și noi când trecem pe Strada Stânca Păcii din Sibiu, sau pe Strada Turnului, sau pe Aleea Filozofilor, ne aducem aminte...
De câte ori privim casa aceea,
sau urcăm treptele acelea,
sau ne odihnim pe banca aceea, din parcul neuitat, ne aducem aminte.
De câte ori trecem pe lângă râul Săsciorilor sau Lazului,
sau pe lângă locuri atât de cunoscute,
sau pe lângă pomii atât de cunoscuți, - ne aducem aminte...
Ne aducem aminte de ființele iubite pe care le-am cunoscut acolo,
cu care am trăit atunci,
cu care am lucrat și am suferit, am plâns și ne-am rugat,
sau ne-am bucurat cântând și îmbrățișându-ne.
Ne aducem aminte de cuvintele spuse,
de lacrimile vărsate,
de fericirea simțită acolo, cu toată puterea ființei noastre.
Când totul a trecut și când cei iubiți nu mai sunt printre noi, - o, cât de puternic ne vorbesc încă locurile care au fost martore celor ce s-au petrecut în ele cândva. Și cât de puternic ni-i aduc pe cei iubiți lângă noi, sau ne duc pe noi lângă ei.
Cum ne vorbesc de sfâșietor leagănul sau cămăruța sau jucăria rămasă de la copilul nostru atât de iubit, pe care Domnul ni l-a luat la El în cer.
Cum ne grăiesc de adânc lucrurile rămase în urma ființelor iubite, de care suntem pe totdeauna despărțiți, când ele nu mai sunt.
Cât de puternic auzim, și după ani îndelungați, unele cuvinte ale celor care azi nu mai sunt printre noi, dar pe care sufletul nostru nu-i va mai putea uita niciodată...
Cât vom trăi pe fața pământului, locurile și lucrurile acelea, bucuriile și cuvintele acelea, vor fi martore,
pentru noi, sau împotriva noastră,
- dacă am ținut seama de aceea ce ne amintesc ele, sau dacă n-am ținut.
Dacă am fost credincioși legământului făcut atunci, sau dacă n-am fost.
Dacă am păstrat cu sfințenie și iubire ceea ce am simțit și cunoscut acolo, sau dacă le-am uitat și le-am trădat.
Suflet iubit, și tu ai astfel de amintiri!
Și tu ai pe lume locuri care îți amintesc de cuvintele pe care ți le-a spus Dumnezeu ție,
sau le-ai spus tu Lui.
De făgăduințele pe care ți le-a făcut Dumnezeu ție; de făgăduințele pe care I le-ai făcut tu Lui.
Nu uita aceste locuri!
Nu uita acele clipe.
Treci cât mai des pe acolo, ca să-ți aduci aminte cât mai des, ceea ce trebuie să ții minte cât vei trăi,
ceea ce nu trebuie să mai poți uita niciodată, până la moarte și până în veșnicie.
Iar dacă ai călcat peste legământul făcut cândva, în locul neuitat și în clipe neuitate,
dacă ai părăsit ceea ce nu trebuia să mai poți uita și părăsi niciodată...
Dacă ți-ai schimbat inima și viața și te-ai despărțit de ceea ce trebuia să nu te mai poți despărți niciodată,
ci trebuia să-ți fi ținut neschimbat până la moarte -
- atunci mergi în locurile acelea cu lacrimi amare de căință și zdrobește-ți inima în părere de rău, întorcându-te din nou, acolo de unde nu trebuia să pleci.
Dacă acele locuri te mustră, nu fugi de ele. Ascultă-le mustrarea.
Dacă te vor osândi, nu le urî. Primește-le osânda.
Dacă te recheamă, nu le nesocoti. Înțelege-le și ascultă-le, fiindcă numai așa îți vei mai putea recăpăta ceea ce ai pierdut plecând...
Când vei fi singur, vino la ele și ele te vor însoți mângâindu-te.
Când vei fi lovit și părăsit, te vor ajuta să te ridici iarăși.
Când vei fi întristat, îți vor însenina sufletul din nou.
Și totdeauna îți vor întări credința, nădejdea și dragostea ta dintâi - singurele adevărate și fericite.
Fiindcă în ele este păstrată cea mai puternică și cea mai frumoasă parte din tine,
și numai când te duci pe acolo, ți-o regăsești totdeauna, așa cum era atunci, când ai fost fericit.
O Doamne Isuse,
ce încărcată este inima noastră de amintiri frumoase sau triste
din viața plină de lupte și de bucurii,
de biruințe și de înfrângeri,
de cântări și de lacrimi,
de frați și de vrăjmași,
de iubiri și de lepădări
- prin care am trecut!
Binecuvântându-Te pe Tine, cu bucurie și recunoștință, pentru cele frumoase și fericite
și smerindu-ne înaintea Ta, pentru cele dureroase și amare,
Te rugăm să le păstrezi pe cele bune, înmulțindu-le pe cele frumoase spre veșnica noastră mângâiere
și să le ștergi pe cele neplăcute atât din inima noastră cât și din Cartea Ta.
Pentru ca nimic trist să nu ne mai umbrească niciodată, căci destulă a fost durerea pe care am purtat-o în urma lor pe pământ.
Răsplătește-i cu bucurie, Isuse Doamne, pe toți cei prin care ne-ai înfrumusețat amintirile noastre și ne-ai fericit viața noastră.
Amin.