Foto Traian Dorz

Isus, cu Tine, numai cu Tine

Traian Dorz - Cântări Noi

Isus, cu Tine, numai cu Tine
sunt fericit,
cu dulci suspine, cu dulci suspine
eu Te-am privit,
ce stări divine, ce stări divine
noi am trăit
Isus, cu Tine, - numai cu Tine
sunt fericit!
O, ia-mi în Tine, o, ia-mi în Tine
viaţa mea
căci iată vine, căci iată vine
o noapte grea,
mai strâns mă ţine, mai strâns mă ţine
să nu mă ia
de lângă Tine, de lângă Tine
ispita rea...
Rămâi cu mine, rămâi cu mine
Iubitul meu,
prin tot ce vine, prin tot ce vine
mă treci mereu
viaţa-mi ţine, viaţa-mi ţine
în Dumnezeu...
Rămâi cu mine, rămâi cu mine
Iubitul meu...