Isus S-a apropiat, a luat pâinea, și le-a dat; tot așa a făcut și cu peștele.
Pâinea le-a dat-o mai întâi. Pâinea care era Speranța!
Ce este oare mai hrănitor ca pâinea?
Ce este mai puternic decât sănătatea?
Ce este mai scump decât libertatea?
Ce este mai de preț decât aurul?
Ce este oare și ce poate fi mai presus decât orice bun pentru om? Fără de care nu poate să trăiască nimeni? Care este oare comoara cea mai însemnată decât toate bunurile lumii?
- Speranța este!
Fără pâine omul poate să trăiască. Și fără libertate poate. Și fără lumină. Și fără ochi. Și fără mâini. Și fără picioare. Și fără sănătate poate omul să trăiască... Sunt atâția care trăiesc fără ele... Dar fără speranță nu!
Mergeți în spitale, mergeți în închisori, mergeți oriunde se chinuie sau se zvârcolește o ființă - și veți vedea: veți vedea că atâta vreme cât mai are o speranță de vindecare, o speranță de libertate, o speranță de bucurie, omul suferă, așteaptă zile, luni și ani - și rezistă. Speranța îl ține și-l ajută.
Dar când nu mai are nici o speranță, fie cât de sănătos, fie cât de tânăr, fie cât de aproape - se prăbușește.
Căci speranța este pâinea vieții.
Hristos este Speranța noastră!
Această pâine a suferințelor noastre, mai presus de orice pentru noi, vrea Hristos Domnul nostru să ne-o împartă mai întâi. Și după ce o luăm noi aceasta, El ne va dărui cu siguranță și celelalte, de care mai avem nevoie.
Pentru lumea aceasta omul poate să-și facă multe speranțe, și unele poate că îi pot hrăni sufletul său flămând, și îi pot reînnoi puterile sale obosite.
Dar adevărata speranță, cu putere veșnică de înnoire, de înviorare, de biruință pentru orice suflet omenesc și pentru orice stare este și poate fi numai Hristos.
În viață omul o poate duce uneori și cu speranțe înșelătoare. Dar în moarte nu-l poate ajuta decât singura speranță adevărată care este Hristos Domnul nostru.
Cine are această Speranță, acela poate trăi cu bucurie sau cu răbdare în orice loc. Poate suporta orice stare. Poate aștepta oricât. Poate muri oriunde. Poate primi orice. El știe că sfârșitul îi va fi biruitor, moartea strălucită și răsplata veșnică.
Dar cine nu-L are pe Hristos - ce va face în durerea lui, în singurătatea lui, în răscrucile grele ale vieții sale, în moartea și în veșnicia sa?
Dragi părinți care vă iubiți copiii și care căutați să le dați o pâine cât mai albă, cât mai moale, cât mai mare, cât mai sigură, - pentru fericirea copiilor voștri, vă rugăm:
Dați-le copiilor voștri pe Hristos! Dați-le pâinea cea mai dintâi, pâinea speranței lui Hristos! Este pâinea cea mai sigură decât oricare alta. Este unica pâine sigură pentru viața și veșnicia lor.
Când speranța lui Hristos le va fi ancora sufletului, fiți siguri că nu se vor îneca fiii voștri niciodată. Stânca cea Vie de care vor fi ancorați, îi va ține atât de puternic că nu-i va mai putea lua nici un val. Pâinea aceasta îi va îndestula, în așa fel, încât nu vor flămânzi niciodată.
Isus S-a apropiat de cei cărora le împărțea hrana...
O, voi toți cei care doriți să dați hrană sufletelor omenești, învățați de la Hristos: apropiați-vă de cei pentru care vorbiți, pentru care scrieți, pe care îi învățați.
Apropiați-vă nu numai cu gura sau cu condeiul, ci apropiați-vă cu inima de ei. Iubiți-i, rugați-vă pentru ei, plângeți cu ei, simțiți cu ei, bucurați-vă cu ei, pentru ei și printre ei.
Apropiați-vă de cei cărora le dați pâinea voastră.
Apropiați-vă de soția și de copiii voștri. De părinții sau frații voștri. De elevii, de ucenicii, de inferiorii, de subalternii, de cititorii sau ascultătorii voștri.
Apropiați-vă prin iubire, prin înțelegere, prin milă, prin afecțiune, prin bunătate, prin modestie. Ei au nevoie nu numai de pâinea voastră, ci mai ales de apropierea voastră.
O pâine dată astfel satură toată ființa omului. Și trupul, dar și sufletul său. Fiindcă de cele mai multe ori adevărata bucurie nu o face darul în sine, ci felul cum este dat.
Numai El poate chema lucrurile care nu sunt ca și cum ar fi.
Și numai lângă El poți crede cu putință orice minune pentru că El are puterea să împlinească mai mult decât cerem sau gândim noi (Efes. 3, 20).
Numai cu tabloul unei pâini nu-și poate nimeni alina foamea. Și numai cu imaginea unui izvor nu-și poate nimeni stâmpăra setea.
Trebuie o pâine adevărată și o apă adevărată.
Suflete dragă, dacă vrei să nu pieri în pustia prin care umbli și mai ales în cea prin care vei avea să umbli de acum încolo, - vino la Isus Domnul și Mântuitorul sufletului tău!
Vino cu foame și cu sete adâncă.
Vino cu oboseala și povara inimii tale.
Vino cu toate păcatele care îți apasă și îți chinuiesc conștiința ta.
Vino cu toate lacrimile amarelor tale păreri de rău. Și cu toate suspinele adevăratei tale pocăințe.
Predă-te lui Isus și roagă-L să te mai primească la masa harului Său! Cel dintâi dar al Său va fi pentru tine pâinea fericită a Speranței.
Speranța iertării și mântuirii.
Speranța izbânzii și cununii.
Speranța Luminii și Fericirii veșnice.
Vino, și vei vedea.
Slavă și recunoștință veșnică Ție, Preabunul și Scumpul nostru Mântuitor Isus Hristos.
Pentru mila care ai avut-o față de slăbiciunile noastre, acoperindu-ni-le. Și față de așteptările noastre împlinindu-ni-le cu atâta milă, bunătate și iubire cu care Te-ai apropiat de noi. Pentru toate speranțele împlinite până astăzi în chip atât de fericit - și pentru cele ce ni le vei împlini, nespus mai strălucit în viitor, slavă și recunoștință veșnică Ție, Scumpul nostru Mântuitor și Dumnezeul nostru Isus Hristos.
Amin.