Isus S-a suit pe munte, şi şedea acolo cu ucenicii Săi.
E atâta nevoie uneori să şezi cu cei iubiţi.
Tot timpul lucrezi cu ei, umbli cu ei, mănânci cu ei, sau departe de ei, dar aşa de puţin şezi cu ei.
Toată vremea vieţii eşti ocupat cu atâtea şi atâtea lucruri.
Eşti ocupat cu străini, cu serviciul, cu munca, cu cărţile, cu ziarul, cu prietenii, cu strada, cu nimicuri şi cu distracţii sau cu treburile altora, dar cu ai tăi ai aşa de puţin timp să şezi.
Şi ai atâta nevoie să stai împreună cu cei iubiţi ai tăi.
Mai ales după o încercare dureroasă,
sau după o despărţire tristă.
Sau după oboseala ce ţi-o dă totdeauna purtarea sarcinilor apăsătoare şi felurite ale mulţimii!...
Dragul meu, tu oare şezi cu ai tăi? Simţi tu nevoia şi plăcerea de a te retrage şi de a şedea câteodată singur şi liniştit numai cu soţia ta, cu copiii tăi, cu părinţii tăi, cu cei dragi şi apropiaţi ai tăi?
Mulţimea te înstrăinează.
Treburile te asupresc.
Purtarea poverilor altora te întunecă şi te obosesc...
Tu ai nevoie să-ţi împrospătezi sufletul şi puterile, revenind între ai tăi!
Durerile te tulbură.
Ocupaţiile te împrăştie.
Lipsurile te învârtoşează.
Ai ajunge nenorocit dacă n-ai avea fiinţele iubite între care să revii pentru a te reface. Între care redevii iarăşi tu, recăpătându-ţi starea normală şi bună.
Dar şi mai mult poate au nevoie chiar şi ai tăi, să stea cu tine şi să stai cu ei.
Ei au nevoie nu numai de pâinea ta, de banii tăi, de casa ta, ci de tine însuţi. De prezenţa ta, de dragostea ta, de fiinţa ta de care să se reazeme şi să se alipească.
Cele mai multe nefericiri şi nimiciri s-au petrecut în familiile şi în căsniciile unde soţii n-au găsit timp destul să stea împreună unul cu altul.
Unde părinţii n-au găsit vreme să stea cu copiii,
sau copii cu părinţii lor.
Au găsit destulă vreme să stea cu fiinţe străine, dar cu ai lor n-au avut timp. Şi astfel sufletele s-au înstrăinat, inimile s-au alipit de altele, desfăcându-se de acolo unde trebuiau să rămână alipite pe veci,
iar fericirea lor şi căldura familială s-au risipit pentru totdeauna.
După aceea chiar dacă locuiesc sub acelaşi acoperiş, mănâncă la aceeaşi masă, sau se învelesc în acelaşi strai, ei, sunt despărţiţi de uriaşe depărtări.
Fiindcă nu şi-au făcut destul timp să stea împreună atunci când erau apropiaţi.
Dragul meu, oare tu stai cu ai tăi? Îţi faci timp să stai cu părinţii tăi bătrâni şi bolnavi de care te vei despărţi în curând şi poate pe totdeauna?
Stai tu oare cu soţia ta lăsată tot timpul cu treburile şi grijile casei şi a copiilor, sau şi puţinul timp liber ţi-l petreci mai cu bucurie pe stradă şi la fleacuri cu prietenii?
Stai tu cu soţul tău, iubitoare şi prietenoasă? Îi vorbeşti tu sau asculţi cu drag cuvântul lui, înviorându-l cu tot sufletul curat alipit de al lui?
Stai tu cu soţul tău măcar atâta cât stai cu prietenele tale?
Vorbeşti cu el măcar atât de apropiată şi de iubitoare cât vorbeşti cu alţii?
Staţi voi cu copii voştri călduros şi dezmierdător, sau îi lăsaţi să-i crească strada şi străinii?
Orice iubire neglijată este ca şiragul de mărgele după ce i s-a rupt aţa: toate se risipesc şi se pierd.
Tu fă-ţi timp să stai cu ai tăi!
Şi fă în aşa fel ca starea ta să-i bucure, să-i învioreze, să-i facă totdeauna fericiţi.
Stai cu ei până îi ai.
Căci după ce odată îi vei pierde, în zadar vei mai regreta, - nu-i mai ai!
O Doamne Isuse Hristoase,
care în viaţa pământească ai făcut totul pentru cei apropiaţi ai Tăi neuitând nimic din ce le erai dator,
Te rugăm să ne dăruieşti şi nouă o grijă iubitoare faţă de cei din familia noastră cărora le suntem datori o atât de multă iubire apropiată.
Ajută-ne să facem totul pentru ca între noi să rămână şi să se desăvârşească mereu armonia fericită a unei convieţuiri creştine, prin dulceaţa scumpei părtăşii, pe care să n-o poată nici nimici, nici înlocui nimic altceva pe pământ.
Amin.
+
Cu cei dragi mereu să şezi
dragostea s-o-mprospătezi
căci ea dacă se-nvecheşte
ca omul când bătrâneşte
numai din amar trăieşte.