Isus S-a suit pe munte, și ședea acolo cu ucenicii Săi.
E atâta nevoie uneori să șezi cu cei iubiți.
Tot timpul lucrezi cu ei, umbli cu ei, mănânci cu ei, sau departe de ei, dar așa de puțin șezi cu ei.
Toată vremea vieții ești ocupat cu atâtea și atâtea lucruri.
Ești ocupat cu străini, cu serviciul, cu munca, cu cărțile, cu ziarul, cu prietenii, cu strada, cu nimicuri și cu distracții sau cu treburile altora, dar cu ai tăi ai așa de puțin timp să șezi.
Și ai atâta nevoie să stai împreună cu cei iubiți ai tăi.
Mai ales după o încercare dureroasă,
sau după o despărțire tristă.
Sau după oboseala ce ți-o dă totdeauna purtarea sarcinilor apăsătoare și felurite ale mulțimii!...
Dragul meu, tu oare șezi cu ai tăi? Simți tu nevoia și plăcerea de a te retrage și de a ședea câteodată singur și liniștit numai cu soția ta, cu copiii tăi, cu părinții tăi, cu cei dragi și apropiați ai tăi?
Mulțimea te înstrăinează.
Treburile te asupresc.
Purtarea poverilor altora te întunecă și te obosesc...
Tu ai nevoie să-ți împrospătezi sufletul și puterile, revenind între ai tăi!
Durerile te tulbură.
Ocupațiile te împrăștie.
Lipsurile te învârtoșează.
Ai ajunge nenorocit dacă n-ai avea ființele iubite între care să revii pentru a te reface. Între care redevii iarăși tu, recăpătându-ți starea normală și bună.
Dar și mai mult poate au nevoie chiar și ai tăi, să stea cu tine și să stai cu ei.
Ei au nevoie nu numai de pâinea ta, de banii tăi, de casa ta, ci de tine însuți. De prezența ta, de dragostea ta, de ființa ta de care să se reazeme și să se alipească.
Cele mai multe nefericiri și nimiciri s-au petrecut în familiile și în căsniciile unde soții n-au găsit timp destul să stea împreună unul cu altul.
Unde părinții n-au găsit vreme să stea cu copiii,
sau copii cu părinții lor.
Au găsit destulă vreme să stea cu ființe străine, dar cu ai lor n-au avut timp. Și astfel sufletele s-au înstrăinat, inimile s-au alipit de altele, desfăcându-se de acolo unde trebuiau să rămână alipite pe veci,
iar fericirea lor și căldura familială s-au risipit pentru totdeauna.
După aceea chiar dacă locuiesc sub același acoperiș, mănâncă la aceeași masă, sau se învelesc în același strai, ei, sunt despărțiți de uriașe depărtări.
Fiindcă nu și-au făcut destul timp să stea împreună atunci când erau apropiați.
Dragul meu, oare tu stai cu ai tăi? Îți faci timp să stai cu părinții tăi bătrâni și bolnavi de care te vei despărți în curând și poate pe totdeauna?
Stai tu oare cu soția ta lăsată tot timpul cu treburile și grijile casei și a copiilor, sau și puținul timp liber ți-l petreci mai cu bucurie pe stradă și la fleacuri cu prietenii?
Stai tu cu soțul tău, iubitoare și prietenoasă? Îi vorbești tu sau asculți cu drag cuvântul lui, înviorându-l cu tot sufletul curat alipit de al lui?
Stai tu cu soțul tău măcar atâta cât stai cu prietenele tale?
Vorbești cu el măcar atât de apropiată și de iubitoare cât vorbești cu alții?
Stați voi cu copii voștri călduros și dezmierdător, sau îi lăsați să-i crească strada și străinii?
Orice iubire neglijată este ca șiragul de mărgele după ce i s-a rupt ața: toate se risipesc și se pierd.
Tu fă-ți timp să stai cu ai tăi!
Și fă în așa fel ca starea ta să-i bucure, să-i învioreze, să-i facă totdeauna fericiți.
Stai cu ei până îi ai.
Căci după ce odată îi vei pierde, în zadar vei mai regreta, - nu-i mai ai!
O Doamne Isuse Hristoase,
care în viața pământească ai făcut totul pentru cei apropiați ai Tăi neuitând nimic din ce le erai dator,
Te rugăm să ne dăruiești și nouă o grijă iubitoare față de cei din familia noastră cărora le suntem datori o atât de multă iubire apropiată.
Ajută-ne să facem totul pentru ca între noi să rămână și să se desăvârșească mereu armonia fericită a unei conviețuiri creștine, prin dulceața scumpei părtășii, pe care să n-o poată nici nimici, nici înlocui nimic altceva pe pământ.
Amin.
+
Cu cei dragi mereu să șezi
dragostea s-o-mprospătezi
căci ea dacă se-nvechește
ca omul când bătrânește
numai din amar trăiește.