Dimineața, Isus stătea pe țărm, dar ucenicii nu știau că este Isus.
Isus stătea pe țărm nu numai de când L-au văzut ucenicii, ci cu mult mai înainte. Când L-au văzut ei, El era acolo. Le-a apărut numai când ucenicii ajunseră la capătul puterilor lor. Le-a apărut nu numai să le încununeze fericit o muncă istovitoare, sau ca să le împrospăteze o speranță slăbită. Ci mai ales să descopere cunoașterii lor noi adevăruri. Să limpezească credinței lor noi taine, să dea iubirii lor noi dimensiuni.
Hristos are cu fiecare ucenic al lui o astfel de părtășie și de cunoaștere, deosebită de a altora. Precum are capul alte fire de nervi de legătură cu fiecare mădular.
Într-un fel este intimitatea dintre Isus și Ioan. În altfel dintre Isus și Petru. Și în altfel cea dintre Isus și fiecare dintre ceilalți ucenici. Da, cu fiecare fiu, mama are o altă legătură. Intimitatea lui Isus cu noi, depinde de intimitatea noastră cu El. De dragostea tainică pe care I-o ardem în inimile noastre. De curăția cu care I-o păstrăm în gânduri. De jertfa pe care suntem în stare s-o dăm iubirii Lui. De lupta pe care o ducem spre a ne alipi tot mai mult de El. De grija duhului nostru ca să fie robit Duhului Său. De curăția cugetului în umblarea ascultării noastre de toată voia Lui, nu numai în ceea ce este scris, ci și în ceea ce este doar intuit.
Isus stă totdeauna pe un țărm apropiat și privește la noi muncind ca să prindem ceva pentru El. Sau ca să câștigăm ceva pentru cei apropiați nouă.
Ucenicii trebuie să fi simțit deodată în timpul muncii lor că cineva este lângă ei și se uită la ei.
Atunci au ridicat privirile și au văzut că într-adevăr era.
Nu avem și noi oare, la fel, uneori un ciudat simț, că cineva ne este aproape și se uită la noi?
O, de-am putea înțelege atunci cine este Acel cineva a cărui prezență o simțim, dar a cărui înfățișare n-o putem încă vedea!
O soră povestea: Eram odată singură la sapă pe câmp. Era cald, eram obosită, eram sfârșită de puteri, dar munceam gândindu-mă la cântări și la frați...
Dintr-o dată un simț, mi-a venit și o părere hotărâtă că cineva este înapoia mea. M-am întors repede, - dar n-am văzut pe nimeni.
Am început să sap din nou. Curând însă același simț și aceeași părere m-a făcut să tremur și să mă uit iarăși înapoi.
Tot nu era nimeni!... - Dar atunci un gând mi-a luminat inima:
- Doamne Isuse Dulce, Tu ești!
Când mi-am zis așa, am simțit în toată ființa mea ca o revărsare cerească, de o beție sfântă. Ca o ieșire din minți, de bucuria sfântă.
Și toată oboseala, singurătatea și slăbiciunile mele s-au schimbat deodată într-o cerească îndestulare, lumină și fericire!
O, fusese El, Dulcele nostru Mântuitor, care vine uneori așa la mulți dintre ai Lui. Mai ales în singurătate, în oboseală și în întristare.
Frații mei, surorile mele, scumpi ucenici ai Domnului,
poate că și în starea voastră din lumea aceasta este uneori atât de asemănătoare cu starea disperată a ucenicilor din noaptea aceea grea de pe Marea Tiberiadei.
Poate că și voi sunteți acum ca după o despărțire grea și zdrobitoare.
Poate că ați rămas și voi fără ființa scumpă, fără sprijin, fără ajutor, fără lumină sigură spre viitor, în mijlocul singurătății și lipsurilor de tot felul.
Poate că înfrânți de o foame sufletească, doriți demult după o hrană întăritoare și n-o aflați. După un îndrumător puternic și nu-l aveți. După o dimineață fericită, după o revedere dulce, după un țărm odihnitor - și parcă nu le mai găsiți.
Ridicați-vă totuși ochii și înălțați-vă totuși capetele! Priviți spre Țărm! Spre Țărmul Celălalt. Spre Țărmul Fericit. Spre Țărmul apropiat pe care ne așteaptă Isus, Preaiubitul nostru Scump, Domnul nostru Bun.
În curând și vremea nopții voastre va fi trecut pe totdeauna. Căci fiecare lucru își are vremea lui. Când îi trece vremea sa, trece și el. Când va fi trecut vremea nopții voastre, va trece și ea pe totdeauna. Atunci va veni Dimineața cea negrăită și strălucită, când va răsări Soarele Neprihănirii care nu numai că vă va împrăștia pe totdeauna noaptea voastră cu toată groaza din ea, dar vă va aduce și toată strălucirea luminii, cu nebănuitele bucurii ale ei.
Acum poate că sunteți într-un loc sau într-o stare de unde nu puteți vedea nimic înainte.
Poate că vă încearcă teama de întuneric și tot ce se poate ascunde în puterea întunericului.
Poate că sufletele voastre tânjesc de foame și de setea bucuriei și hranei duhovnicești.
Poate că marea prin care vă trudiți să pescuiți, este tot mai tulbure și tot mai agitată.
Poate că toți cei pe care doriți să-i aduceți în mreaja Evangheliei mântuitoare fug de Evanghelie și se împotrivesc chemării.
Poate că ați ajuns obosiți și zdrobiți de truda cea lungă, de așteptarea cea lungă, de amărăciunea și singurătatea cea lungă...
Sus capetele însă, sus inimile, sus privirile spre Țărm.
Acolo vă așteaptă Isus!
Ascultați ce dulce e glasul Lui, ce duioasă este privirea Lui, ce iubitoare este grija Lui de voi. Ce sigură este făgăduința Lui pentru voi toți. Și ce negrăită și strălucită este răsplata Lui, acolo la Țărmul unde vă așteaptă El! Vă voi vedea iarăși și inima vi se va umplea de bucurie...
Curând veți ajunge și voi la Țărm, - nu uitați!...
Curând vă veți sătura și voi cei care ați tot flămânzit după Cuvânt, după bucurie, după dragoste. În Hristos voi veți afla atunci îndestularea desăvârșită la tot ce vă lipsește acum.
Nu vă înspăimântați de apele morții care vă despart de Țărmul cu Hristos. Priviți la Cel ce vă așteaptă și atunci nici valurile, nici adâncimile, nici înălțimile, nici o altă amenințare nu va mai însemna nimic pentru voi.
Priviți, pe Țărmul apropiat vă așteaptă Isus. Mai strălucit ca orice noapte, mai presus de orice val, mai sigur ca orice stâncă, El va sfârși fericit, tot ce a început pentru voi greu.
Priviți la Țărm! Când veți pune piciorul acolo, vă va îmbrățișa El Isus Iubitul Scump și Domnul Bun.
Slavă veșnică Ție Fericitul nostru Dumnezeu spre care privesc ochii sufletului nostru și Fericita noastră Răsplătire spre care năzuiesc luptând din greu toate inimile noastre.
Te rugăm nu ne lăsa copleșiți niciodată de întristările noastre ușoare de o clipă, ci fă să Te simțim totdeauna lângă noi, așteptând să vină Dimineața în care Te vom vedea, spre a ni se umple inimile de bucuria veșnică.
Îndreaptă-ne mereu încă de pe mare, privirile spre Țărm. Încă din lupte, inima spre biruință. Încă din călătorie, spre Casa Fericită care ne așteaptă.
Și îndreaptă-ne toată ființa și viața noastră spre Tine Isuse încă de la cel dintâi pas și până la cel din urmă.
Ca totul să ni se pară așa de ușor și așa de scurt, precum și este într-adevăr.
Amin.