Dimineaţa, Isus stătea pe ţărm, dar ucenicii nu ştiau că este Isus.
Isus stătea pe ţărm nu numai de când L-au văzut ucenicii, ci cu mult mai înainte. Când L-au văzut ei, El era acolo. Le-a apărut numai când ucenicii ajunseră la capătul puterilor lor. Le-a apărut nu numai să le încununeze fericit o muncă istovitoare, sau ca să le împrospăteze o speranţă slăbită. Ci mai ales să descopere cunoaşterii lor noi adevăruri. Să limpezească credinţei lor noi taine, să dea iubirii lor noi dimensiuni.
Hristos are cu fiecare ucenic al lui o astfel de părtăşie şi de cunoaştere, deosebită de a altora. Precum are capul alte fire de nervi de legătură cu fiecare mădular.
Într-un fel este intimitatea dintre Isus şi Ioan. În altfel dintre Isus şi Petru. Şi în altfel cea dintre Isus şi fiecare dintre ceilalţi ucenici. Da, cu fiecare fiu, mama are o altă legătură. Intimitatea lui Isus cu noi, depinde de intimitatea noastră cu El. De dragostea tainică pe care I-o ardem în inimile noastre. De curăţia cu care I-o păstrăm în gânduri. De jertfa pe care suntem în stare s-o dăm iubirii Lui. De lupta pe care o ducem spre a ne alipi tot mai mult de El. De grija duhului nostru ca să fie robit Duhului Său. De curăţia cugetului în umblarea ascultării noastre de toată voia Lui, nu numai în ceea ce este scris, ci şi în ceea ce este doar intuit.
Isus stă totdeauna pe un ţărm apropiat şi priveşte la noi muncind ca să prindem ceva pentru El. Sau ca să câştigăm ceva pentru cei apropiaţi nouă.
Ucenicii trebuie să fi simţit deodată în timpul muncii lor că cineva este lângă ei şi se uită la ei.
Atunci au ridicat privirile şi au văzut că într-adevăr era.
Nu avem şi noi oare, la fel, uneori un ciudat simţ, că cineva ne este aproape şi se uită la noi?
O, de-am putea înţelege atunci cine este Acel cineva a cărui prezenţă o simţim, dar a cărui înfăţişare n-o putem încă vedea!
O soră povestea: Eram odată singură la sapă pe câmp. Era cald, eram obosită, eram sfârşită de puteri, dar munceam gândindu-mă la cântări şi la fraţi...
Dintr-o dată un simţ, mi-a venit şi o părere hotărâtă că cineva este înapoia mea. M-am întors repede, - dar n-am văzut pe nimeni.
Am început să sap din nou. Curând însă acelaşi simţ şi aceeaşi părere m-a făcut să tremur şi să mă uit iarăşi înapoi.
Tot nu era nimeni!... - Dar atunci un gând mi-a luminat inima:
- Doamne Isuse Dulce, Tu eşti!
Când mi-am zis aşa, am simţit în toată fiinţa mea ca o revărsare cerească, de o beţie sfântă. Ca o ieşire din minţi, de bucuria sfântă.
Şi toată oboseala, singurătatea şi slăbiciunile mele s-au schimbat deodată într-o cerească îndestulare, lumină şi fericire!
O, fusese El, Dulcele nostru Mântuitor, care vine uneori aşa la mulţi dintre ai Lui. Mai ales în singurătate, în oboseală şi în întristare.
Fraţii mei, surorile mele, scumpi ucenici ai Domnului,
poate că şi în starea voastră din lumea aceasta este uneori atât de asemănătoare cu starea disperată a ucenicilor din noaptea aceea grea de pe Marea Tiberiadei.
Poate că şi voi sunteţi acum ca după o despărţire grea şi zdrobitoare.
Poate că aţi rămas şi voi fără fiinţa scumpă, fără sprijin, fără ajutor, fără lumină sigură spre viitor, în mijlocul singurătăţii şi lipsurilor de tot felul.
Poate că înfrânţi de o foame sufletească, doriţi demult după o hrană întăritoare şi n-o aflaţi. După un îndrumător puternic şi nu-l aveţi. După o dimineaţă fericită, după o revedere dulce, după un ţărm odihnitor - şi parcă nu le mai găsiţi.
Ridicaţi-vă totuşi ochii şi înălţaţi-vă totuşi capetele! Priviţi spre Ţărm! Spre Ţărmul Celălalt. Spre Ţărmul Fericit. Spre Ţărmul apropiat pe care ne aşteaptă Isus, Preaiubitul nostru Scump, Domnul nostru Bun.
În curând şi vremea nopţii voastre va fi trecut pe totdeauna. Căci fiecare lucru îşi are vremea lui. Când îi trece vremea sa, trece şi el. Când va fi trecut vremea nopţii voastre, va trece şi ea pe totdeauna. Atunci va veni Dimineaţa cea negrăită şi strălucită, când va răsări Soarele Neprihănirii care nu numai că vă va împrăştia pe totdeauna noaptea voastră cu toată groaza din ea, dar vă va aduce şi toată strălucirea luminii, cu nebănuitele bucurii ale ei.
Acum poate că sunteţi într-un loc sau într-o stare de unde nu puteţi vedea nimic înainte.
Poate că vă încearcă teama de întuneric şi tot ce se poate ascunde în puterea întunericului.
Poate că sufletele voastre tânjesc de foame şi de setea bucuriei şi hranei duhovniceşti.
Poate că marea prin care vă trudiţi să pescuiţi, este tot mai tulbure şi tot mai agitată.
Poate că toţi cei pe care doriţi să-i aduceţi în mreaja Evangheliei mântuitoare fug de Evanghelie şi se împotrivesc chemării.
Poate că aţi ajuns obosiţi şi zdrobiţi de truda cea lungă, de aşteptarea cea lungă, de amărăciunea şi singurătatea cea lungă...
Sus capetele însă, sus inimile, sus privirile spre Ţărm.
Acolo vă aşteaptă Isus!
Ascultaţi ce dulce e glasul Lui, ce duioasă este privirea Lui, ce iubitoare este grija Lui de voi. Ce sigură este făgăduinţa Lui pentru voi toţi. Şi ce negrăită şi strălucită este răsplata Lui, acolo la Ţărmul unde vă aşteaptă El! Vă voi vedea iarăşi şi inima vi se va umplea de bucurie...
Curând veţi ajunge şi voi la Ţărm, - nu uitaţi!...
Curând vă veţi sătura şi voi cei care aţi tot flămânzit după Cuvânt, după bucurie, după dragoste. În Hristos voi veţi afla atunci îndestularea desăvârşită la tot ce vă lipseşte acum.
Nu vă înspăimântaţi de apele morţii care vă despart de Ţărmul cu Hristos. Priviţi la Cel ce vă aşteaptă şi atunci nici valurile, nici adâncimile, nici înălţimile, nici o altă ameninţare nu va mai însemna nimic pentru voi.
Priviţi, pe Ţărmul apropiat vă aşteaptă Isus. Mai strălucit ca orice noapte, mai presus de orice val, mai sigur ca orice stâncă, El va sfârşi fericit, tot ce a început pentru voi greu.
Priviţi la Ţărm! Când veţi pune piciorul acolo, vă va îmbrăţişa El Isus Iubitul Scump şi Domnul Bun.
Slavă veşnică Ţie Fericitul nostru Dumnezeu spre care privesc ochii sufletului nostru şi Fericita noastră Răsplătire spre care năzuiesc luptând din greu toate inimile noastre.
Te rugăm nu ne lăsa copleşiţi niciodată de întristările noastre uşoare de o clipă, ci fă să Te simţim totdeauna lângă noi, aşteptând să vină Dimineaţa în care Te vom vedea, spre a ni se umple inimile de bucuria veşnică.
Îndreaptă-ne mereu încă de pe mare, privirile spre Ţărm. Încă din lupte, inima spre biruinţă. Încă din călătorie, spre Casa Fericită care ne aşteaptă.
Şi îndreaptă-ne toată fiinţa şi viaţa noastră spre Tine Isuse încă de la cel dintâi pas şi până la cel din urmă.
Ca totul să ni se pară aşa de uşor şi aşa de scurt, precum şi este într-adevăr.
Amin.