
Isuse, Apa vie
Traian Dorz - Cântări Nemuritoare
Isuse, Apa vie
ce orice sete-alini
ce inima ne-o-nvie
și ochii ni-nsenini
Tu sufletul ni-l saturi
Tu duhul ne-ai noit
- pe-a lumii mii de laturi
Isuse, fii slăvit.
Slăvit să fii Tu care
ne faci să nu-nsetăm
de tot ce lumea are
ci-n veci să Te căutăm
nesăturați de Tine
nălțându-Ți nesfârșit
cântări tot mai divine
- Isuse, fii slăvit.
Slăvit să fii Tu, Plata
Vieții de Apoi
mai mult decât visat-a
oricare dintre noi
Cerească Apă Vie
în cor desăvârșit
Îți cântă totul Ție
- Isuse, fii slăvit!