
Isuse, când din nou
Traian Dorz - Cântarea Veșniciei
Isuse, când din nou primim
un alt dar al iubirii
și noi, cu dulce-Ți dăruim
cântarea mulțumirii.
Nu ne oprim la ce primim
ci mergem pân-la Tine
cu orice dar Îl preamărim
pe-Acel din care vine
Te preamărim, Te preamărim
Isus, numai pe Tine.
Isuse, când din nou gustăm
clipita minunată
noi pân-la Tine înălțăm
recunoștința toată.
Nu la mireasmă ne oprim
ci mergem pân-la floare
de orice rază ce-o primim
îl preamărim pe soare
Te preamărim, Te preamărim
Isus, al nostru Soare.
Isuse, când din nou gândim
la Slava viitoare
Te preamărim - și ne silim
spre-o tot mai naltă stare.
Nu numai în al Tău lăcaș,
ci vrem să-Ți fim la masă,
nu numai haina de nuntaș,
ci harul de Mireasă
Te preamărim, Te preamărim
Isus, a Ta Mireasă.