Foto Traian Dorz

Iubire, pentru tine cât

Traian Dorz - Cântări Noi

Iubire, pentru tine
cât nu ştiu mai frumos,
spăl din genunchi, cu lacrimi
genunchii lui Hristos,
şi-aduc sărut fierbinte
picioarele-I tăcut
de mii de ori fiindu-I
dator că te-a făcut.
Îi mulţumesc în felul
cel mai frumos şi sfânt
că mi te-a dat în ceasul
cel nalt de legământ
şi-n felul cel mai dulce
de unic şi frumos
cum, nu mai poate nimeni
să dea pentru Hristos!
O, nu-mi lua Isuse
vreodată ce mi-ai dat,
păstrează-mi-l de suflet
pe veci adânc legat,
căci asta-i frumuseţea
în tot ce-Ţi dau şi-Ţi cer,
aşa-mi vreau fericirea
şi pe pământ şi-n Cer!