Foto Traian Dorz

Iubire unic strălucită

Traian Dorz - Cântări de Sus

Iubire unic strălucită
plecată peste Cer spre noi
Te-aşteaptă-n lume primenită
doar ieslea inimilor noi.
Din bunurile lumii toate
doar tu rămâi cel mai de preţ
doar tu ai faţa care poate
întrece orice frumuseţi.
Doar anii tăi sunt pururi tineri
doar chipul tău e pururi drag
doar tu n-ai inimii reţineri
slujind mereu acelaşi Steag.
Doar ochii tăi n-au niciodată
nici umbre, nici tăceri, nici sloi
doar ale tale zări s-arată
mereu mai dulci, mai largi şi noi.
Doar glasul tău e pururi dulce
şi chipul pururi luminat
doar bunătatea ta străluce
pe tot ce-i sfânt şi-adevărat.
Doar tu rămâi la fel, oricâte
mereu cu vecii trec şi vin
pe faţa lumii mohorâte
doar cerul tău e-n veci senin.
Iubire unic îngerească
găteşte-te spre Cel Iubit
şi haina doar sărbătorească
ne-o fă veşmânt obişnuit.