Iudeii cârteau împotriva Lui, pentru că zisese: Eu sunt pâinea care s-a coborât din cer.
Sunt o seamă de oameni care mereu numai cârtesc împotriva lui Dumnezeu, a lucrărilor și hotărârilor Sale.
Nimic din ceea ce face Dumnezeu, nu-i mulțumește pe oamenii aceștia.
În orice cuvânt sau lucrare a lui Dumnezeu ei nu pot afla nimic plăcut, nici frumos, nici bun și desăvârșit pentru ca să poată mulțumi și care să-i mulțumească.
Ura pe care o au în inima lor față de Hristos, față de Cuvântul Său, față de lucrările Sale și față de copiii Săi, le-a întunecat și le-a deformat mintea și judecata,
le-a stricat ochii și le-a otrăvit inima în așa fel încât nu mai pot vedea în toate acestea nimic bun și folositor,
nimic vrednic de primit și de iubit,
ci totul numai rău și rău.
E foarte primejdios să-ți faci de la început o părere rea despre cineva și apoi să nu te mai controlezi, cu o dreaptă judecată.
Pe tine să te controlezi nu numai pe el.
Căci impresia pe care ți-ai putut-o face despre omul acela la început se poate să fi fost rea și nedreaptă. De aceea ți se pare acum că tot ce face și spune el, este numai rău și dăunător.
Judecata ta cea rea de la început, îți înveninează mereu și ochii și buzele. Și mintea și inima ta.
Tu poți chiar să fii sincer în ceea ce vorbești și judeci. Ba chiar cu atât mai rău.
El poate să facă numai binele... Ba chiar tocmai de aceea.
Odată ce ai început să vezi rău pe cineva, orice ar face, vei critica și vei bârfi.
Cu cât va fi mai frumos și mai bine ceea ce va face el, cu atât te va face pe tine aceasta să fii mai rău și mai nedrept.
Fiindcă în tine este acum o pornire rea.
Este ca într-o căsnicie în care unul din soți ajunge vinovat. Cu cât celălalt va fi mai curat, cu atât vinovatul îl va dușmăni tot mai mult.
Când nu mai ai dragoste față de cineva, atunci orice ar face el, vei vedea numai rău.
Când nu mai ai dragoste de Dumnezeu, atunci numai tot cârtești și cârtești.
Dacă plouă e rău, dacă nu plouă iar e rău!
Dacă se face ceva e rău, dacă nu se face iar e rău.
Singur e rău, cu alții iar e rău.
Nimic nu te înseninează, nimic nu te mulțumește, nimic nu te bucură și nimic nu te schimbă, - dacă tu ești un om cârtitor.
Când nu mai ai dragoste față de frați, nu mai vezi în ei nimic bun. La fiecare începi să vezi numai scăderi, numai slăbiciuni, numai păcate.
În adunare ți se pare că nu mai este har,
în cuvânt nu mai este hrană,
în suflete nu mai vezi nici o vrednicie.
Cârtești mereu și împotriva tuturor.
De nimic n-ai plăcere și de nimic n-ai bucurie, numai de nemulțumiri.
Când nu mai ai dragoste de casa ta, de munca ta, de copiii tăi, de părinții tăi, de soțul tău, de țara ta, atunci vezi numai rău, vorbești numai rău și gândești numai rău.
Și tot acest rău care este de fapt, numai în tine, va începe să se reverse mereu tot mai departe, întinând cu cârtiri și nemulțumiri și pe alții.
Cârtirea este prima formă a bârfirii. Prima dovadă a urii, primul semn al judecății.
Cel care a pornit pe calea cârtirii va ajunge în curând la toate celelalte rele, dacă nu-și dă seama,
dacă nu se oprește
și dacă nu se întoarce.
Calea cârtirii este o cale foarte primejdioasă. Nu o lua!
Sfinte Dumnezeul nostru,
Tu ne-ai învățat prin Cuvântul Tău Sfânt să nu fim cârtitori ci tot ce facem să facem cu bucurie
și tot ce primim să primim cu mulțumiri,
căci fie că Tu ne dai ceva, fie că ne iei, Înțelepciunea și Iubirea Ta ne vrea numai binele.
Adânc încredințați de acest lucru Te binecuvântăm pentru toate lucrurile
și cerem iertare pentru toate întristările pe care Ți le-am făcut cârtind.
Amin.
+
Împotriva clevetirii vorba bună este-un leac:
spune bine chiar de omul care nu-ți va fi pe plac
și să vezi ce lucruri bune afli la vecinul tău
când n-ai limbă bârfitoare și când ochiul nu ți-e rău.