La capăt de milenii suntem
Traian Dorz - Eternele Poeme
La capăt de milenii suntem și parcă la sfârșit de lumi
gândind la aste adevăruri simți cum te-neci și te sugrumi
și parc-un semn apocaliptic apare pe un negru nor
cumplit și crâncen și haotic și rece și-nspăimântător.
Talazuri și talazuri, - urlet și râset vin și trec căzând
tirani - tiranizați grămadă aplaudând și blestemând
mințiți și mincinoși de-a valma, uciși și ucigași se-adun
și se împing către Infernul cel mai cumplit și mai nebun.
Oh, iată-nfățișarea gloatei ce lepădând pe Dumnezeu
și sugrumându-și conștiința se-nchină-acestui Astarteu
cu semnul celui-fără-unu și numele cel fioros
mergând spre blestemul și-osânda și Judecata lui Hristos.
...Mai este poate o scânteie, dar cea din urmă - să mai speri
spre-o îndoielnică salvare în clipa ultimei căderi
agață-te de firu-acesta rupându-te de-al lor șuvoi
nainte de-a cădea-n gheena îngrozitorului Apoi.
E încă Har, - se poate încă
- dar se prea poate și să nu
acum chiar parcă arde puntea pe care te mai legeni tu
și-i gata să se rupă firul și cel din urmă ce-l mai ai
și vai, - nu mai rămâne după, decât un vai
- un veșnic vai!...