La capăt de milenii suntem
Traian Dorz - Eternele Poeme
La capăt de milenii suntem şi parcă la sfârşit de lumi
gândind la aste adevăruri simţi cum te-neci şi te sugrumi
şi parc-un semn apocaliptic apare pe un negru nor
cumplit şi crâncen şi haotic şi rece şi-nspăimântător.
Talazuri şi talazuri, - urlet şi râset vin şi trec căzând
tirani - tiranizaţi grămadă aplaudând şi blestemând
minţiţi şi mincinoşi de-a valma, ucişi şi ucigaşi se-adun
şi se împing către Infernul cel mai cumplit şi mai nebun.
Oh, iată-nfăţişarea gloatei ce lepădând pe Dumnezeu
şi sugrumându-şi conştiinţa se-nchină-acestui Astarteu
cu semnul celui-fără-unu şi numele cel fioros
mergând spre blestemul şi-osânda şi Judecata lui Hristos.
...Mai este poate o scânteie, dar cea din urmă - să mai speri
spre-o îndoielnică salvare în clipa ultimei căderi
agaţă-te de firu-acesta rupându-te de-al lor şuvoi
nainte de-a cădea-n gheena îngrozitorului Apoi.
E încă Har, - se poate încă
- dar se prea poate şi să nu
acum chiar parcă arde puntea pe care te mai legeni tu
şi-i gata să se rupă firul şi cel din urmă ce-l mai ai
şi vai, - nu mai rămâne după, decât un vai
- un veşnic vai!...