La ceasul întâlnirii
Traian Dorz - Cântările Eterne
La ceasul întâlnirii cu Tine-n rugăciune
mi-e sufletul o taină şi starea o minune
purtat de-aceste aripi zbor până nu ştiu unde
şi totu-n întuneric de soare se ascunde.
Ce spun acolo nu ştiu, - ce fac atunci nu-mi ştie
nici inima, nici duhul cuprinse-n veşnicie
ci numai când revine fiinţa-mi printre stele
mai poartă-un timp lumina rămasă dintre ele.
La ceasul întâlnirii cu Tine în cântare
mi-e inima o harfă de aur şi de soare
şi-n corzile-i întinse, - fiorul şi tăcerea
Ţi-aşteaptă-n sfânt cutremur ivirea şi-adierea.
Ce simt atunci, nu-i sunet nici lacrimă s-arate
mă leagănă lumina pe zări nemăsurate
mi-acopăr mâini de înger privirea proşternută
şi nu văd ce miresme şi taine mă sărută.
... O, ceasul întâlnirii cu Tine Dulce Mire
nu-s lacrimi să-l cuprindă, nici gânduri, nici simţire
în taina lui topeşte-mi fiinţa şi iubirea
şi dă-mi pe nesimţite deodată nemurirea!