La moartea unui prieten
Traian Dorz - Cântări Uitate
Când l-am întâlnit în urmă era toamnă grea, târzie,
şi cădea de ploi şi vânturi frunza galbenă de vie.
La spital pe-un pat de scânduri, se sfârşea uitat de lume,
a lui suflet plin de vise, de chemări fără de nume.
Am stat mult atuncea singuri, însoţind durerea noastră
când cânta a jale vântul prin salcâmii din fereastră.
Şi în ochii-amândurora, tainic izvorâse plânsul
când l-am sărutat pe frunte - şi m-am despărţit de dânsul.
A venit pe urmă iarna, cu furtuni şi zile grele,
şi eu am plecat departe dus de soarta jertfei mele.
... În curând din depărtare mi-a venit vestea-ntristată
visătorii ochi albaştri se stinseseră deodată.
M-a durut, l-am plâns din suflet şi viaţa lui sfârşită
mi-a îndurerat iubirea pentru veci ne-nlocuită.
Ochii-mi plâng şi-acum în lacrimi, arde inima-n bătaie
când îmi reamintesc de tine dragă frate Nicolae.
Când gândesc la despărţire, la salcâmii din fereastră
şi la tot ce-a fost din Domnul în copilăria noastră.
Şi de câte ori iubirea mi te-aduce prin suspine
eu mă rog din suflet frate către Domnul pentru tine.
Şi-aştept Marea Înviere de la care pe vecie
vom putea reface-n ceruri dulcea noastră prietenie.