
La Ospățul Dărniciei
Traian Dorz - Cântările Căinței
La Ospățul Dărniciei ce va fi odată-n Rai
numai facerea de bine poate face-un loc să ai
de aceea fă cât bine știi acum și poți să faci
binefacerea-ți ajută cel mai sfânt veșmânt să-mbraci.
Pe cărările iubirii poartă-ți inima mereu
prin Edenul ei se umblă, cel mai nalt cu Dumnezeu
pe cărările-i frumoase spinii se preschimbă-n crini
și din orice colț de cântec te sărută ochi divini.
În întâmpinarea milei mergi mereu cu ochii uzi
să duci numai mulțumire unde vezi și cât auzi
căci când mângâi sărăcia și alini suspinul greu
și când ștergi un ochi de lacrimi - împrumuți pe Dumnezeu.
La Izvoarele Luminii mintea ta ți-o du smerit
și-Adevărul prețuiește-L ca pe-un aur strălucit
că nu-i har ca-nțelepciunea ce te-ndrumă luminos
dându-ți și cinstirea lumii - și cinstirea lui Hristos.