La Ospățul Veșniciei
Traian Dorz - Cântarea Viitoare
La Ospățul Veșniciei vin pe-a razelor cărări
revărsându-se din largul celor patru depărtări
sufletele-nveșmântate în al Curăției in
strălucind în oglindirea Feței Mirelui Divin.
Toți cei ce dormeau de veacuri în tăcere așteptând
înviați de-o Față Dulce și treziți de-un drag Cuvânt
ies ca fulgerele albe într-un nou și unic nins
din pământ în cer feeric umplu-al zărilor cuprins.
Sus în Porțile Măririi fâlfâie Slăvitul Steag
faldurile coborându-și de pe turnuri până-n prag
și din cerul cel deasupra până-n cerul cel de jos
și din zare până-n zare - pretutindenea Hristos.
Fața Lui răsfrânge Slava peste câte fețe vin
a Lui Inimă Se-mparte fiecărui sân deplin
și-a Lui Gură îi sărută al oricăruia obraz
pe când Soarele Său Unic stă în veșnicu-I amiaz.
... Printre unduiri de raze cu răsfrângeri de culori
se deschide Începutul Nesfârșitei Sărbători
și la mese nesfârșite numai aur cristalin
vin cei ce-au răbdat cu Mielul, foame și-nchisori și chin.
Coruri veșnice de îngeri cântă reluând mereu
cele mai nemuritoare imnuri pentru Dumnezeu
și-ntre toți și cu oricare șade Mirele Dorit
dându-i fiecărui unic dragostea desăvârșit.