La Ospăţul Veşniciei
Traian Dorz - Cântarea Viitoare
La Ospăţul Veşniciei vin pe-a razelor cărări
revărsându-se din largul celor patru depărtări
sufletele-nveşmântate în al Curăţiei in
strălucind în oglindirea Feţei Mirelui Divin.
Toţi cei ce dormeau de veacuri în tăcere aşteptând
înviaţi de-o Faţă Dulce şi treziţi de-un drag Cuvânt
ies ca fulgerele albe într-un nou şi unic nins
din pământ în cer feeric umplu-al zărilor cuprins.
Sus în Porţile Măririi fâlfâie Slăvitul Steag
faldurile coborându-şi de pe turnuri până-n prag
şi din cerul cel deasupra până-n cerul cel de jos
şi din zare până-n zare - pretutindenea Hristos.
Faţa Lui răsfrânge Slava peste câte feţe vin
a Lui Inimă Se-mparte fiecărui sân deplin
şi-a Lui Gură îi sărută al oricăruia obraz
pe când Soarele Său Unic stă în veşnicu-I amiaz.
... Printre unduiri de raze cu răsfrângeri de culori
se deschide Începutul Nesfârşitei Sărbători
şi la mese nesfârşite numai aur cristalin
vin cei ce-au răbdat cu Mielul, foame şi-nchisori şi chin.
Coruri veşnice de îngeri cântă reluând mereu
cele mai nemuritoare imnuri pentru Dumnezeu
şi-ntre toţi şi cu oricare şade Mirele Dorit
dându-i fiecărui unic dragostea desăvârşit.