
Lumina - a sosit
Traian Dorz - Cântări Luptătoare
A sosit, a sosit izbăvirea
a căzut, a căzut lanţul greu
să nălţăm, să nălţăm mulţumirea
ne-a scăpat, ne-a scăpat Dumnezeu.
Legământ, legământ de credinţă
lui Isus, lui Isus înnoim
într-un duh, într-un duh şi-o fiinţă
slujba Lui, slujba Lui s-o-mplinim.
Mulţumim, mulţumim numai Ţie
Doamne Sfânt, Doamne Sfânt şi-ndurat,
Te slăvim, Te slăvim pe vecie
numai Tu, numai Tu ne-ai scăpat.
Înălţăm, înălţăm cu tărie
steagul Lui, steagul Lui glorios
credincioşi, credincioşi pe vecie
lăudăm, lăudăm pe Hristos.
Jertfa grea, jertfa grea e primită
Duhul Sfânt, Duhul Sfânt S-a-ndurat
Oastei Lui, Oastei Lui izbăvită
cântă-n cor, cântă-n cor minunat.
Strânşi uniţi, strânşi uniţi mai departe
pe Isus, pe Isus să-L slujim
voia Lui, voia Lui pân-la moarte
fericiţi, fericiţi s-o-mplinim.
A sosit, a sosit ziua mare
suntem iar, suntem iar la un loc
într-un gând, într-un gând şi-o umblare
să-L iubim, să-L vestim mai cu foc.
- a şaptea oprire -