Mă apasă ca o piatră

Mă apasă ca o piatră nevegherea unui ceas

- de ce chiar atunci Isuse fără minte am rămas?

Unde mi-a fost duhul oare, unde inima arzând?

chiar când trebuiau mai treze le-am avut mai dormitând!

Ce somn vinovat... şi cine m-a făcut să dorm aşa

când Tu suspinai Isuse şi-mi plângeai napoia mea!

Alergasem toată vremea pentru alţii peste tot

iar acuma lângă Tine cad de somn şi nu mai pot.

Oare cât mi-ai plâns alături pentru starea mea Isus,

când ştiai cu câte lacrimi voi fi eu când Tu Te-ai dus!

De ce oare-ai plâns la mine şi-ai tăcut şi m-ai lăsat

când ştiai cât îmi va pare rău de somnul vinovat!

... Ţi-am căutat în urmă semnul urmei paşilor iubiţi

le udam călcând cu lacrimi - dar curând n-au fost găsiţi

s-a sfârşit atât de grabnic ceasul meu cel fericit

numai plânsul nevegherii nu-l ştiu când va fi sfârşit.

Oare n-ai plecat de-a pururi, oare-ai să mă poţi ierta,

oare Te mai poţi întoarce unde-a plâns iubirea Ta,

oare-n ochii Tăi Isuse n-am pierdut eu locul sfânt?

- vai cine-ar putea să-Ţi spună cum mă doare şi cum sunt!