Foto Traian Dorz

Mântuitorul meu Iubit

Traian Dorz - Cântări Îndepărtate

Mântuitorul meu Iubit
din Slăvile Senine
din lumea plânsului sfârșit
eu vin acum la Tine.
Sfârșit-am calea pe pământ
și slujba Ta cea bună
urmând Cuvântul Tău Cel Bun
cu frații dimpreună.
Sfârșit mi-e drumul de dureri
și ceasul scurt de jale
și-n cerul drag de mângâieri
sfârșește dulcea-mi cale.
Ce fericit, ca toți acei
ce Te-au urmat prin lume
eu voi cânta pe veci cu ei
Isuse Sfântu-Ți Nume.
Cum Te-om privi Acolo Sus
în mută adorare,
Preadulce și Preabun Isus
în veci fără-ncetare.
O viață-ntreagă Ți-am slujit
în cânturi sau suspine, -
de-acuma lupta mi-am sfârșit
Isuse, vin la Tine!
Articol 23 din 171
Folosește săgețile ← → pentru navigare