Militia cristiana - milităria creștină

Din viața celor dintâi creștini istoria a păstrat multe amintiri frumoase și prețioase. Între altele, istoria arată că cei dintâi creștini își înțelegeau viața ca o militărie sufletească, o militărie creștină, o militărie a Domnului (în latină ei se numeau militia cristiana: militarii Domnului).

Zilele de miercuri (în care soborul jidovesc a hotărât moartea Domnului) și vineri (ziua răstignirii Domnului), erau zile de priveghere, cu post și rugăciune. Ca parolă aveau mărturisirea credinței, iar ca juruință de drapel, taina împărtășirii. Dușmanul lor era diavolul, lumea și păcatele, iar răsplata luptei era cununa vieții (Apoc. 2, 10).

Dar în curgerea vremii, această armată a Domnului s-a descompletat: a lepădat armele, a părăsit lupta, a părăsit uniforma și cazarma. Azi e plină lumea de creștini fără arme și fără uniformă. Ei se poartă în civilie pentru ca să poată da raita și prin tabăra diavolului. Duminică dimineața îi vezi în tabăra Domnului (la biserică), după amiază în tabăra diavolului (la crâșmă). Ei umblă mereu dintr-o tabără în alta pentru că nu poartă uniforma de creștini. Acest fel de ostași nu vreau să stea la rând și nici drepți nu vreau să facă. Ce putere ar putea avea astfel de creștini în lupta cea mare contra ispititorului?

Oastea Domnului cheamă din nou sub arme pe creștinii cei adevărați.