Militia cristiana - milităria creştină

Din viaţa celor dintâi creştini istoria a păstrat multe amintiri frumoase şi preţioase. Între altele, istoria arată că cei dintâi creştini îşi înţelegeau viaţa ca o militărie sufletească, o militărie creştină, o militărie a Domnului (în latină ei se numeau militia cristiana: militarii Domnului).

Zilele de miercuri (în care soborul jidovesc a hotărât moartea Domnului) şi vineri (ziua răstignirii Domnului), erau zile de priveghere, cu post şi rugăciune. Ca parolă aveau mărturisirea credinţei, iar ca juruinţă de drapel, taina împărtăşirii. Duşmanul lor era diavolul, lumea şi păcatele, iar răsplata luptei era cununa vieţii (Apoc. 2, 10).

Dar în curgerea vremii, această armată a Domnului s-a descompletat: a lepădat armele, a părăsit lupta, a părăsit uniforma şi cazarma. Azi e plină lumea de creştini fără arme şi fără uniformă. Ei se poartă în civilie pentru ca să poată da raita şi prin tabăra diavolului. Duminică dimineaţa îi vezi în tabăra Domnului (la biserică), după amiază în tabăra diavolului (la crâşmă). Ei umblă mereu dintr-o tabără în alta pentru că nu poartă uniforma de creştini. Acest fel de ostaşi nu vreau să stea la rând şi nici drepţi nu vreau să facă. Ce putere ar putea avea astfel de creştini în lupta cea mare contra ispititorului?

Oastea Domnului cheamă din nou sub arme pe creştinii cei adevăraţi.