Minunile şi credinţa
Traian Dorz - Și acum să facem
1 - Puterea lui Dumnezeu este nebănuită şi nelimitată, nu numai în lucrările Sale mari ci şi până în cele mai mici. Nu numai în îndrumarea cerurilor şi a pământului, a istoriei şi a naţiunilor - ci până şi în cele mai mici întâmplări din viaţa fiecărei fiinţe omeneşti, ori părticele ale naturii.
Numai că acest fapt măreţ nu-l văd decât ochii cei curaţi şi nu-l pricep decât sufletele sfinte. Dar şi aceştia numai în clipele când Dumnezeu face nişte mari minuni chiar cu ei personal.
2 - Noi am auzit despre minunile lui Dumnezeu şi lucrările Sale cu alţii, - dar cine a crezut în ce ni se vestise? Şi cine a cunoscut braţul Domnului? - după cum este scris. Dar când aceste lucruri se petrec într-un fel izbitor şi într-o împrejurare cutremurătoare cu noi înşine, - atunci ni se luminează ca un fulger acest adevăr.
3 - Un credincios, după o astfel de zguduitoare minune petrecută în chip cu totul deosebit şi într-un moment hotărâtor din viaţa lui, spunea:
Fraţilor, să nu tremuraţi niciodată cum am tremurat eu. Să nu vă temeţi cum m-am temut eu. Nu vă uitaţi cu groază şi disperare cum m-am uitat eu. Căci nebănuită este puterea Dumnezeului nostru şi uimitor de prezentă şi de atentă e grija Lui faţă de noi în momentul decisiv al marilor primejdii prin care El îngăduie să treacă viaţa noastră ori Lucrarea Lui.
4 - Noi am văzut şi altă dată multe minuni ale Domnului, cu noi ori cu alţii. Dar de la o salvare până la alta, uităm adeseori minunea. Şi când se iveşte altă primejdie, suntem gata să ne îndoim iarăşi.
De aceea este bine să ne repetăm mereu aceste adevăruri până se vor întipări adânc în fiinţa noastră pentru a nu ne îndoi niciodată în faţa unei neaşteptate şi noi primejdii, ca să nu ne prăbuşim în viitor, cum ne-am prăbuşit în trecut.
5 - Dacă ştim mai dinainte şi credem în izbăvirea care ne va veni sigur în momentul decisiv, şi dacă nu ne-am îndoi deloc în făgăduinţa Domnului care spune: Eu sunt cu tine ca să te scap, - cu cât mai liniştiţi şi mai frumos am trece noi prin acestea - fără să cădem.
Nu este o bucurie mai mare pentru Dumnezeu decât atunci când vede că în faţa oricărei primejdii, credinciosul Său se bizuie pe El şi stă liniştit şi încrezător.
6 - Domnul îngăduie în viaţa credinciosului Său uneori mari primejdii, tocmai pentru convingerea credinţei sale şi pentru întărirea încrederii în Dumnezeul său. Slăbiciunile noastre în privinţa aceasta, El ni le cunoaşte - dar vrea să ni le cunoaştem şi noi, ca să ajungem odată, să nu le mai avem.
7 - Când am ajuns la încrederea neclintită în puterea şi grija Dumnezeului nostru, stăm liniştiţi în mijlocul leilor şi trecem liniştiţi prin apele mărilor. Mai înalt decât munţii ameninţători - este Domnul nostru (Psalm 121, 1).
Şi numai atunci dovedim că-L cunoaştem şi că ne încredem în El.
8 - Dar iată un adevăr trist: noi uităm mereu binefacerile Lui (Psalm 103, 2). În viaţa noastră, toate sunt nişte binefaceri ale Lui. Însă noi ne obişnuim cu ele - şi nu le mai vedem aşa. Ci numai când se întâmplă una din cele mai mari ni se trezeşte mintea şi ni se deschid ochii...
Dar şi atunci numai pe jumătate.
9 - Orice minune are două părţi: partea văzută: întâmplarea zguduitoare. Şi partea nevăzută: puterea cea mare care face această minune.
10 - După marile inundaţii am văzut poduri de fier luate şi duse de valuri. Şine legate în şuruburi de fier groase ca piciorul, dar care au fost smulse şi răsucite ca nişte nuiele slabe... Bolovani cât masa, stânci cât casele luate ca nişte jucării, aruncate unele peste altele şi făcute grămezi!...
De unde este această putere care face astfel de grozăvii? Şi cine le împinge cu atâta forţă că nu le poate sta nimic împotrivă?
11 - În marile cutremure de pământ, când în câteva clipe se deschid prăpăstii, când se prăbuşesc munţi, când se dezlănţuie moartea şi groaza înspăimântătoare - ce putere face toate acestea?
12 - În liniştea dezgheţului primăverii, când cel mai dorit soare renaşte viaţa din moartea unei ierni chinuitoare - cine pune putere, căldură şi viaţă în toate ca într-o nouă creaţie şi renaştere a lumii?
13 - Noi vedem numai jumătatea fericită sau grozavă a întâmplării şi a urmărilor ei. Şi de cele mai multe ori şi cei mai mulţi nu privim dincolo la puterea iubirii sau mâniei lui Dumnezeu, - care le face toate acestea.
14 - Să ne trezim cum se cuvine şi să deosebim de fiecare dată partea cea însemnată a lucrurilor, adică partea cea nevăzută, înţelepciunea lui Dumnezeu, scopul şi prezenţa atentă a puterii Sale în toate.
15 - Acela care vede partea nevăzută a lucrurilor şi a întâmplărilor - are totdeauna explicaţia adevărată a acestora în Dumnezeu. El nu mai are apoi nici întrebări, nici răspunsuri, ci numai uimire, recunoştinţă şi adoraţie pentru înţelepciunea, puterea şi atenţia prezenţei lui Dumnezeu Cel Atotputernic.
16 - Dumnezeu a pus mărilor şi oceanelor puternice - un hotar peste care să nu treacă. Şi acel hotar este cel mai slab şi mai mişcător obstacol: nisipul. Dar marile lor ape nu-l pot trece şi valurile lor puternice se izbesc de el ca de ceva nebiruit, pe care nu-l pot îndepărta.
17 - Toate puterile văzute sunt numai mijloace prin care le creează puterea cea nevăzută a lui Dumnezeu, Nimic nu se mişcă şi nu se petrece în afară de puterea, de voinţa şi de controlul lui Dumnezeu. Când vine vremea unui eveniment, Dumnezeu îl aduce. Când trece vremea lui, Dumnezeu îl duce.
18 - Nimeni nu se naşte şi nu moare decât prin voia şi puterea Marelui şi Înţeleptului Creator. Prin voia Lui vine primăvara şi trece iarna. Prin voia Lui vine cutremurul şi scade inundaţia. Prin voia Lui se ridică împăraţii şi se prăbuşesc împăraţi. Toate au un scop şi un timp de binecuvântare sau de blestem şi până nu-şi împlinesc acest scop şi acest timp, ele nu vin şi ele nu pleacă.
19 - Unii asupresc, schingiuiesc, jefuiesc şi ucid, cu trufie şi cruzime... Şi nimeni nu le poate face nimic. Dar când şi-au împlinit timpul şi scopul ştiut de Dumnezeu, - atunci pe neaşteptate, şi de unde nici nu se gândesc, le vine prăbuşirea, în prăpastia care au săpat-o ei altora, în flăcările pe care le-au aprins şi în blestemul pe care ei l-au dezlănţuit.
20 - Ferice de cel care în vremea puterii sale, este temător, în vremea înălţării este smerit şi în vremea bogăţiei sale este datornic. Acela şi când va fi slab nu se va târî, când va fi înjosit, nu se va descuraja. Şi când va fi sărac, nu va fi lipsit.
Căci Dumnezeul Cel Nevăzut hotărăşte toate cele văzute. Spre fericirea celui credincios - şi spre nefericirea celui rău.