Mor și-amintirile odată
Traian Dorz - Cântările Roadelor
Mor și-amintirile odată înmormântate în uitare
cum se topește-n soare ceața
sau cum lumina-n înserare,
la unele mai treci vreodată
pe unde anii le-ngropară
la altele - nici fir de iarbă
nu pune nimeni să răsară.
Mor și-amintirile... dar ele învie uneori prin vise
sau, ca un semn ivit din taina ascunsă
luminându-ni-se
re-mprospătând în noi ce veșnic am fi dorit
să ne încânte
sau ce-am fi vrut pe totdeauna nemaiștiut
să se-nmormânte.
Mor și-amintirile ce-odată ne chinuiau
cu ne-ndurare
ce tari erau cândva acestea
iar astăzi cum ne cer iertare
când vântul anilor le-apleacă
le desfrunzește
și usucă
de suflet toate ni se leagă, să le oprim
să nu se ducă.
Mor și-amintirile,
- și multe nici nu-nvie niciodată
Ca morții care n-au pe nimeni
și nici un semn nu-i mai arată
ce moarte zdrobitor de tristă
li-e moartea fără de-nviere
cum ar dori să nu se piardă,
cum ar trăi
- și n-au putere!
Mor și-amintirile odată
din gând și suflet - în uitare
dar nu mor fapta și cuvântul
ce le-am trăit, în fiecare
când și noi vom ajunge-n lumea în care-s ele și ne-așteaptă
ne vor ieși nainte toate c-o plată veșnică și dreaptă.