Mor şi-amintirile odată
Traian Dorz - Cântările Roadelor
Mor şi-amintirile odată înmormântate în uitare
cum se topeşte-n soare ceaţa
sau cum lumina-n înserare,
la unele mai treci vreodată
pe unde anii le-ngropară
la altele - nici fir de iarbă
nu pune nimeni să răsară.
Mor şi-amintirile... dar ele învie uneori prin vise
sau, ca un semn ivit din taina ascunsă
luminându-ni-se
re-mprospătând în noi ce veşnic am fi dorit
să ne încânte
sau ce-am fi vrut pe totdeauna nemaiştiut
să se-nmormânte.
Mor şi-amintirile ce-odată ne chinuiau
cu ne-ndurare
ce tari erau cândva acestea
iar astăzi cum ne cer iertare
când vântul anilor le-apleacă
le desfrunzeşte
şi usucă
de suflet toate ni se leagă, să le oprim
să nu se ducă.
Mor şi-amintirile,
- şi multe nici nu-nvie niciodată
Ca morții care n-au pe nimeni
şi nici un semn nu-i mai arată
ce moarte zdrobitor de tristă
li-e moartea fără de-nviere
cum ar dori să nu se piardă,
cum ar trăi
- şi n-au putere!
Mor şi-amintirile odată
din gând şi suflet - în uitare
dar nu mor fapta şi cuvântul
ce le-am trăit, în fiecare
când şi noi vom ajunge-n lumea în care-s ele şi ne-aşteaptă
ne vor ieşi nainte toate c-o plată veşnică şi dreaptă.