Mormântul meu...
Traian Dorz - Cântări Îndepărtate
Mormântul meu cu ziduri grele,
cu patru schelete de fier,
cu şapte gratii ruginite
şi-un strop îndepărtat de cer.
Mormântul meu! - Cu ce putere
ai răscolit viaţa mea!
Nu-i glas pe lume să-mi vorbească
cum mi-a vorbit tăcerea ta!
În vremea încercării tale
am cunoscut durerea - ce-i,
ce mare-i harul rugăciunii
ce-adâncă e puterea ei.
În noaptea zbuciumării tale
aşa am suferit încât
nu sunt străfunduri să măsoare
adâncu-n care-am coborât!
Dar nici nu-i culme însorită
şi stări să poată aduna
atâta strălucire câtă
mi-a luminat în noaptea ta.
N-aş fi ştiut că pot fi lacrimi
atât de-amare pe pământ
nici cât de-adâncă-i deznădejdea
din lupta sufletului frânt.
Dar nici n-aş fi aflat ce-aproape
e Dumnezeu cu-adevărat
de-acel ce-L cheamă, ca acolo
când sufletul e-nmormântat!...
Mormântul meu, cu ce lumină
ai răscolit viaţa mea!
- Nu-i glas pe lume să-mi vorbească
cum mi-a vorbit tăcerea ta!