Munca şi păcatul

Pilda unui seceriş lumesc

„În ziua de 11 iulie, s-a mai ţinut la noi în sat (şi, durere!, tocmai la părintele unit) o clacă de secerat grâu, cu peste 35 de persoane, la care părintele le-a adus trei muzicanţi, pe care i-a pus înaintea secerătorilor să le cânte întruna. Iar secerătorii n-au mai încetat toată ziua de a cânta tot felul de cântece murdare şi porcoase.

Asta era mulţămita ce se aducea către Cel ce trimite ploaia binecuvântată şi aducătoare de rod, către Cel ce trimite ploaie timpurie şi ploaie târzie.

Ce durere era pentru mine când mă gândeam la claca noastră de ieri, cea duhovnicească, şi când priveam pe cea de astăzi pe care am auzit-o toată ziua de acasă. Căci ei secerau în grădina parohială şi eram aproape.

Ce mă durea când vedeam pe micuţii copilaşi de prin sat alergând ca să „se lumineze” şi ei din „lumina” scripcarilor. Şi mă gândeam câtă deosebire este între secerătorii lui Boaz şi aceştia. Ce frumos i-a salutat Boaz pe secerători, cu cuvintele: «Domnul să fie cu voi!» Iar ei au răspuns: «Domnul să te binecuvânteze!» (Rut 2, 4). Iar acum, muzicanţi şi tot felul de vorbe murdare, la secerişul grâului din care se aduce Sfânta Jertfă! Aşa ceva n-am mai pomenit!

Într-o foaie, am citit cum un mare învăţat olandez spunea că pe timpul primilor creştini ţarina era declarată ca loc sfânt, peste care s-au revărsat binecuvântările lui Dumnezeu. Şi era oprit şi chiar numai să intre în ţarină muzică sau cântece lumeşti sau altceva, decât numai rugăciuni şi slujbe sfinte de câte 4 ori pe an. Iar azi... cu muzicanţi în fruntea secerătorilor!...

Când scriu aceste rânduri e sâmbătă seara, e noapte târziu, ora 11:45, iar în curtea şi şura «luminătorului» se aud tropote de joc şi bucurii, cum le numesc ei. Curat Babilon şi Sodomă! Rămân sărutându-Vă mâinile cu dragoste frăţească.”

I. MUREŞAN, ostaş,

Chiuieşti - Someş