
N-ai nici cincizeci de ani, I-au zis Iudeii, și ai văzut pe Avraam!
Valoarea unui om nu se măsoară totdeauna după anii lui,
sau după perii cărunți ai capului său,
după cum nici valoarea unui sfat bun, sau a unei învățături sănătoase, nu se măsoară după haina celui care ți-o spune,
ci după conținutul sănătos pe care îl are în ea însăși, și îl arată prin roadele sale.
Dar cel care are și anii și adevărurile, - e într-adevăr o mare valoare.
Vârsta cuiva, adică viața și experiența unui om credincios, dă o și mai mare valoare cuvintelor sale sănătoase și pline de seriozitate.
Cu cât cineva are în urma lui un număr mai îndelungat de ani,
adică mai multe lupte, încercări și jertfe pe calea umblării lui cu Dumnezeu,
cu atât cuvintele lui au o și mai mare greutate și preț,
fiindcă el vorbește nu numai din cele învățate și primite prin credință, ci adevărul mărturisit de el a căpătat pecetluirea verificării și mărturia experienței, celui care l-a crezut și îl mărturisește.
Când vorbește un astfel de om, Duhul Adevărului te încredințează puternic și cutremurător, nu numai de valoarea adevărului pe care îl auzi, ci și de valoarea omului pe care îl vezi,
iar tu trebuie să le prețuiești înalt pe amândouă!
Anii mulți nu sunt totdeauna o dovadă de seriozitate și un motiv de netăgăduit pentru primirea unei îndrumări.
Mulți oameni deși bătrâni mai lasă uneori de dorit. Și sunt alți credincioși cu mai puțini ani, dar cu mai mult har.
Sunt mulți oameni mari ai lui Dumnezeu și ai omenirii care au spus vorbe de aur
și au lăsat neșterse urme de lumină,
la anii când mulți dintre noi încă nu erau nimic, și nu fusesem nimic.
Când ne izbește puternic un adevăr, un talent, o minune, atunci nu mai trebuie să ne împiedicăm de lipsa numărului de ani, ci să-l primim crezând, atât valoarea adevărului cât și în a celui care l-a spus.
O, Doamne Isuse,
Te rugăm dă-ne înțelepciunea cu care să știm măsura oamenii după adevărul pe care îl mărturisesc prin graiul și prin fapta lor
și nu adevărul după oameni.
Fă să-i prețuim cum se cuvine pe acei oameni mari, care au îmbătrânit luptând și jertfindu-se pentru Adevărul Tău Cel veșnic tânăr,
ca și pe tinerii luptători care cresc înflăcărați și mărturisesc cu seriozitate Adevărul Credinței atât de tinere și atât de străvechi.
Amin.