Nașterea din nou
Traian Dorz - Cântările Roadelor
Nașterea din nou,
e-aceea care-i nașterea din nou
nu al doilea... sau cine știe-al câtelea botez,
e primirea promisiunii mântuirii prin credință
e-nfierea ascultării și-noirii-n Duhul Sfânt.
Cel ce-o are pe aceasta n-are lipsă pân-la moarte
decât să-și trăiască viața în lumina căpătată
să urmeze cu iubire și smerenie pe Domnul
în sfințenia-noirii dăruită de Hristos.
Cel ce-o are pe aceasta nu mai are nici nevoie
dar nici voie
să-și mai schimbe locu-n care s-a născut
să nu-și schimbe-nvățătura și biserica și frații
adunării lui, în care l-a născut din nou Hristos.
Cultul poate să și-l schimbe cel necredincios
când vrea
căci și cel în care trece, el e tot necredincios.
Va rămâne și acolo cu nimic mai bun,
ci numai,
cu alt nume
însă fără nici un conținut de preț.
- Dar cel ce-a avut credință
și-a trecut la cult străin
el n-a părăsit doar cultul, ci-a călcat credința sa.
- Nu biserica și-o lasă ci își calcă legământul
și se leapădă de harul care-acolo l-a primit
când s-a-ntors întâi la Domnul ascultând Cuvântul Sfânt.
El primește nu-o credință nouă, ci primește-un crez
căci Credința-i numai una,
pe când crezuri pot fi mii,
iar credința lui e-aceea care i-a fost dată-ntâi
dac-o ține-așa o are,
dac-o lasă, e pierdut.
Fiule, să iei aminte toate-acestea câte-ți spun:
mii de case și tovarăși poți să-ți afli pe pământ
dar familii, numai una ai, oriunde-ai fi.
Cu biserica-i tot astfel,
cu credința-i tot așa,
una singură: aceea care ți s-a dat întâi.
- Mincinosul dă,
căci are mii de crezuri, dacă vrei
ca să treci cum el te-ndeamnă prin oricâte,
cât dorești.
Poți să treci din unu-n altul,
ca pe-o haină să le schimbi
ajungând prin fiecare nu mai bun ci și mai rău.
Însă Dumnezeu dă numai o credință, fiecui
ca să o păstreze rodnic cu un duh ascultător.
Și-ntregindu-și-o cu fapta, să se mântuie prin ea.
Cine-o vinde pe-alte crezuri,
primind altă-nvățătură,
și-o va pierde...
și pierdută-i și lumina lui
pe veci.
Și pierdută-i bucuria
și pierdută-i pacea care
cu credința vin la tine și cu ea le pierzi pe veci,
făr-să le mai ai vreodată
cum credința n-o mai ai
ci te vei preface numai, să te minți, că le ai încă
înșelându-i și pe alții cum pe tine te înșeli.
Ceea ce mai ai pe urmă va fi doar fățărnicia
celor ce-au pierdut credința
pentru c-au avut prea multe.
Având prea multe adevăruri
au pierdut pe Cel al Vieții.
Dumnezei prea mulți căutându-și,
pe Cel Unul L-au pierdut
și-al lor suflet va rămâne gol pe vecii veșniciei
fiindcă l-au avut pe lume prea de câte toate plin.