Nicodim, cel care venise la Isus noaptea, și care era unul din ei, le-a zis:
Conștiința unui popor sunt fiii lui cinstiți și credincioși.
Cu cât sunt mai mulți și mai hotărâți credincioșii din mijlocul unui popor
și cu cât sunt mai ascultați,
cu atâta viața poporului lor întreg va fi mai curată,
și legile lui mai drepte,
și libertatea lui mai deplină
și istoria lui mai frumoasă,
și traiul lui mai fericit.
Credincioșii sunt aceia care se ridică împotriva păcatului ce totdeauna ruinează pe un om sau pe un popor,
și împotriva nedreptăților care duc la nemulțumiri și la revolte,
și împotriva nelegiuirilor care totdeauna atrag pedeapsa
și împotriva osândirii nevinovaților
și împotriva vărsărilor de sânge
și împotriva silniciei căci acestea totdeauna aduc mânia lui Dumnezeu și bătaia Lui, peste cei ce le fac și peste locurile lor.
Nici un popor, ca și nici un om, nu-i lipsit de conștiință.
Dacă glasul acestei conștiințe este ascultat, grozăvia este ocolită și pasul spre păcat rămâne nefăcut.
Dacă glasul conștiinței este disprețuit și înăbușit, prăpastia nu mai poate fi ocolită, iar ispășirea va fi sigur tot atât de grea, ca și nelegiuirea ce s-a înfăptuit.
Cel care își dăduse seama mai întâi de povârnișul primejdios pe care alunecase poporul său, era Nicodim,
adică omul care venise la Isus.
Omul acesta își ridică glasul în apărarea cinstei și a sfințeniei care erau amenințate.
Omul acesta căuta să trezească simțământul de dreptate și cumințenie atât de necesar totdeauna acelora care răspund de soarta unui popor sau a unui om.
El caută să trezească datoria de cinste și judecata sănătoasă care se impune să o aibă oricine interpretează și aplică vreo lege în vreun stat.
Nimeni altcineva, în afară de acela care a venit la Hristos, nu-și ia curajul acesta și răspunderea aceasta.
Căci nimeni altcineva nu-și dă atât de bine seama, ca un astfel de om, de nedreptatea care se face sau se pregătește, câteodată contra lui Dumnezeu.
Numai omul care a venit la Hristos
și cunoaște nașterea din nou, numai acela își are lumina și măsura, să știe unde este și cum se pregătește răul, spre a-l opri. Numai el are curajul de a osândi păcatul. Și puterea de a lupta împotriva răului.
O ce mare nevoie este ca un astfel de om să fie ascultat, iar nu ucis.
În lume sunt atâtea fărădelegi și păcate cumplite.
Iar oamenii, departe de a se opri, se adâncesc tot mai mult cu multă lăcomie în făptuirea nelegiuirilor și a nedreptății.
Singurii care mai strigă și se ridică împotriva nelegiuirilor și a stricăciunii, sunt doar cei care au venit la Isus, cei cu adevărat credincioși,
cei care Îl cunosc pe Domnul
și care se silesc să facă voia Lui, umblând în dreptate, în cinste și în neprihănire.
Dar omenirea, ca un om robit cu totul păcatului, nu-și mai ascultă propria sa conștiință
și nu mai ascultă mustrările și chemările de întoarcere,
ci caută să-și înăbușe conștiința sugrumându-și-o, luând toate măsurile oprimării celor credincioși.
De aceea nimeni nu-i este mai nesuferit lumii acesteia, decât cei care mărturisesc despre ea că faptele ei sunt rele.
Dar nici mai necesari pentru omenirea întreagă, ca aceștia, nu mai este nimeni.
Oamenii ar trebui să se bucure de cei credincioși și să-i suporte, ținând seama de cuvintele lor, căci atâta timp cât omenirea îi mai are pe cei credincioși, nădejdea mântuirii ei nu-i pierdută. Cumpăna ei nu s-a plecat cu totul spre pierzare.
Când omul nu mai are nici o opoziție, e ca și când căruța nu ar mai avea nici o piedică și caii nici un frâu, atunci cine să mai ocolească din timp primejdia și cine să mai împiedice la timp prăbușirea?
Când într-un popor nu mai există oameni temători de Dumnezeu, cine să sfătuiască lumea și să protesteze înștiințând și oprind la timp nedreptatea, spre a nu se făptui? Spre a nu veni apoi pedeapsa lui Dumnezeu care urmează totdeauna nedreptății?
O, oameni ai lumii,
voi care iubiți păcatul și trăiți în păcat,
voi peste care stăruie mânia lui Dumnezeu din pricina neascultării și a necredinței voastre,
- nu urâți pe cei credincioși dintre voi și nu doriți ca ei să fie nimiciți!
Ei mai împiedică putreziciunea și nimicirea voastră totală.
Până când încă mai sunt ei, voi mai puteți avea nădejde de mântuire.
Până când îi mai aveți pe ei printre voi, mai puteți spera că Cerul de Sus își va prelungi îndurarea pentru voi
și vă va mai răbda pe pământ.
Când ei nu vor mai fi, cine să se mai roage oare lui Dumnezeu pentru voi
și cine să mai frâneze prăbușirea voastră?
Cine să se opună răului și cine să îndemne la bine,
pentru a face ca viața să fie cu putință de trăit pe pământ?
Va veni în curând și ziua când ei nu vor mai fi.
Și numai după aceea veți vedea voi ce-au însemnat ei pentru voi toți,
și ce pedeapsă își va atrage asupra lui acela care nu ține seama de înștiințările conștiinței sale, de înștiințările celor credincioși. Și numai apoi va vedea și ce nenorocit ajunge poporul sau omul acela care nu mai are o conștiință care să-l mustre și nu mai are cine să-l împiedice de la prăbușire.
O, Doamne și Dumnezeul nostru,
Te rugăm nu lăsa nici un popor și nici o cetate fără suflete credincioase care să-l sfințească și să-l împiedice de la înfăptuirea răului.
Fă ca această conștiință a societății să fie trează și curată pentru a-și face totdeauna cu toată puterea datoria față de aceia care trebuiesc opriți de la rău
și îndrumați spre bine.
Dăruiește-le Doamne și acelora care îi au, înțelepciunea de a-i asculta și prețui,
ca să nu se piardă ci să fie mântuiți.
Amin.