Nicodim, cel care venise la Isus noaptea, şi care era unul din ei, le-a zis:
Conştiinţa unui popor sunt fiii lui cinstiţi şi credincioşi.
Cu cât sunt mai mulţi şi mai hotărâţi credincioşii din mijlocul unui popor
şi cu cât sunt mai ascultaţi,
cu atâta viaţa poporului lor întreg va fi mai curată,
şi legile lui mai drepte,
şi libertatea lui mai deplină
şi istoria lui mai frumoasă,
şi traiul lui mai fericit.
Credincioşii sunt aceia care se ridică împotriva păcatului ce totdeauna ruinează pe un om sau pe un popor,
şi împotriva nedreptăţilor care duc la nemulţumiri şi la revolte,
şi împotriva nelegiuirilor care totdeauna atrag pedeapsa
şi împotriva osândirii nevinovaţilor
şi împotriva vărsărilor de sânge
şi împotriva silniciei căci acestea totdeauna aduc mânia lui Dumnezeu şi bătaia Lui, peste cei ce le fac şi peste locurile lor.
Nici un popor, ca şi nici un om, nu-i lipsit de conştiinţă.
Dacă glasul acestei conştiinţe este ascultat, grozăvia este ocolită şi pasul spre păcat rămâne nefăcut.
Dacă glasul conştiinţei este dispreţuit şi înăbuşit, prăpastia nu mai poate fi ocolită, iar ispăşirea va fi sigur tot atât de grea, ca şi nelegiuirea ce s-a înfăptuit.
Cel care îşi dăduse seama mai întâi de povârnişul primejdios pe care alunecase poporul său, era Nicodim,
adică omul care venise la Isus.
Omul acesta îşi ridică glasul în apărarea cinstei şi a sfinţeniei care erau ameninţate.
Omul acesta căuta să trezească simţământul de dreptate şi cuminţenie atât de necesar totdeauna acelora care răspund de soarta unui popor sau a unui om.
El caută să trezească datoria de cinste şi judecata sănătoasă care se impune să o aibă oricine interpretează şi aplică vreo lege în vreun stat.
Nimeni altcineva, în afară de acela care a venit la Hristos, nu-şi ia curajul acesta şi răspunderea aceasta.
Căci nimeni altcineva nu-şi dă atât de bine seama, ca un astfel de om, de nedreptatea care se face sau se pregăteşte, câteodată contra lui Dumnezeu.
Numai omul care a venit la Hristos
şi cunoaşte naşterea din nou, numai acela îşi are lumina şi măsura, să ştie unde este şi cum se pregăteşte răul, spre a-l opri. Numai el are curajul de a osândi păcatul. Şi puterea de a lupta împotriva răului.
O ce mare nevoie este ca un astfel de om să fie ascultat, iar nu ucis.
În lume sunt atâtea fărădelegi şi păcate cumplite.
Iar oamenii, departe de a se opri, se adâncesc tot mai mult cu multă lăcomie în făptuirea nelegiuirilor şi a nedreptăţii.
Singurii care mai strigă şi se ridică împotriva nelegiuirilor şi a stricăciunii, sunt doar cei care au venit la Isus, cei cu adevărat credincioşi,
cei care Îl cunosc pe Domnul
şi care se silesc să facă voia Lui, umblând în dreptate, în cinste şi în neprihănire.
Dar omenirea, ca un om robit cu totul păcatului, nu-şi mai ascultă propria sa conştiinţă
şi nu mai ascultă mustrările şi chemările de întoarcere,
ci caută să-şi înăbuşe conştiinţa sugrumându-şi-o, luând toate măsurile oprimării celor credincioşi.
De aceea nimeni nu-i este mai nesuferit lumii acesteia, decât cei care mărturisesc despre ea că faptele ei sunt rele.
Dar nici mai necesari pentru omenirea întreagă, ca aceştia, nu mai este nimeni.
Oamenii ar trebui să se bucure de cei credincioşi şi să-i suporte, ţinând seama de cuvintele lor, căci atâta timp cât omenirea îi mai are pe cei credincioşi, nădejdea mântuirii ei nu-i pierdută. Cumpăna ei nu s-a plecat cu totul spre pierzare.
Când omul nu mai are nici o opoziţie, e ca şi când căruţa nu ar mai avea nici o piedică şi caii nici un frâu, atunci cine să mai ocolească din timp primejdia şi cine să mai împiedice la timp prăbuşirea?
Când într-un popor nu mai există oameni temători de Dumnezeu, cine să sfătuiască lumea şi să protesteze înştiinţând şi oprind la timp nedreptatea, spre a nu se făptui? Spre a nu veni apoi pedeapsa lui Dumnezeu care urmează totdeauna nedreptăţii?
O, oameni ai lumii,
voi care iubiţi păcatul şi trăiţi în păcat,
voi peste care stăruie mânia lui Dumnezeu din pricina neascultării şi a necredinţei voastre,
- nu urâţi pe cei credincioşi dintre voi şi nu doriţi ca ei să fie nimiciţi!
Ei mai împiedică putreziciunea şi nimicirea voastră totală.
Până când încă mai sunt ei, voi mai puteţi avea nădejde de mântuire.
Până când îi mai aveţi pe ei printre voi, mai puteţi spera că Cerul de Sus îşi va prelungi îndurarea pentru voi
şi vă va mai răbda pe pământ.
Când ei nu vor mai fi, cine să se mai roage oare lui Dumnezeu pentru voi
şi cine să mai frâneze prăbuşirea voastră?
Cine să se opună răului şi cine să îndemne la bine,
pentru a face ca viaţa să fie cu putinţă de trăit pe pământ?
Va veni în curând şi ziua când ei nu vor mai fi.
Şi numai după aceea veţi vedea voi ce-au însemnat ei pentru voi toţi,
şi ce pedeapsă îşi va atrage asupra lui acela care nu ţine seama de înştiinţările conştiinţei sale, de înştiinţările celor credincioşi. Şi numai apoi va vedea şi ce nenorocit ajunge poporul sau omul acela care nu mai are o conştiinţă care să-l mustre şi nu mai are cine să-l împiedice de la prăbuşire.
O, Doamne şi Dumnezeul nostru,
Te rugăm nu lăsa nici un popor şi nici o cetate fără suflete credincioase care să-l sfinţească şi să-l împiedice de la înfăptuirea răului.
Fă ca această conştiinţă a societăţii să fie trează şi curată pentru a-şi face totdeauna cu toată puterea datoria faţă de aceia care trebuiesc opriţi de la rău
şi îndrumaţi spre bine.
Dăruieşte-le Doamne şi acelora care îi au, înţelepciunea de a-i asculta şi preţui,
ca să nu se piardă ci să fie mântuiţi.
Amin.