Noapte în Gheenă
Traian Dorz - Cântări Îndepărtate
Ca umbra fioroasă a solului osândei
se lasă grea noptarea din zările pustii
cu noi torturi să roadă scheletele flămândei
mulţimi de viermi, ori oameni, înmormântaţi de vii.
S-a dus o zi...
ce bine-i când înc-o zi se duce,
sfârşeşte-un veac de foame, de chin şi de bătăi
şi vine noaptea, noaptea -
o de-ar veni sub cruce,
să nu mai vezi doar foame şi groază-n ochii tăi.
Baraca-i plină, plină... prin gropi şi prin noroaie
pe jos, n-au loc, grămadă-s cu sutele trântiţi
zac unii peste alţii murdari şi uzi, o claie
de putrede cadavre, de monştri-nvineţiţi!
De-ţi vine-n gând o clipă, în pragul adormirii,
trecuta zi, -
te zgudui şi-o izgoneşti avar!
Şi-n vis te roade-ntruna tortura-nchipuirii:
vezi pâini,
vezi mese-ntinse,
şi când să mânci - dispar!
Prin sârme urlă vântul cu ger şi cu zăpadă,
vecinul nu mai geme,
nici tremură
ciudat!
- Toţi sar când cade, lespezi, tavanul pe grămadă
el nici tresare...
doarme, adânc:
- s-a liberat!
Abia când se alină infernul gălăgiei
abia atunci s-aude câţi gem şi cum tuşesc,
te înfiori privindu-i, ca-n spasmele-agoniei
sunt oameni?
dar n-au parcă, nimica omenesc!
Plantonul doar mai mişcă târându-şi prin unghere
o umbră uriaşă de schelet străveziu...
Cum trece, parcă-i moartea ce numără-n tăcere
cinci sute de cadavre închise-ntr-un sicriu.
O Doamne, azi de-aicea vezi nimeni nu mai poate
spre cer măcar să-şi nalţe nici gândul cel mai mic!
coboară-Te-n adâncul acesta Tu şi-l scoate
fă totul doar Tu Singur, ei nu mai pot nimic!