Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.
Dragostea adevărată este totdeauna mare, în toate faptele ei.
Dragostea adevărată nu poate fi decât mare: când nu este mare, nu este nici cum.
Dragostea adevărată este atât de mare, că în ea încap toate celelalte virtuți oricât de multe și de mari ar fi ele.
Dar dragostea noastră omenească, oricât de mare ar fi, nu este totdeauna cea mai mare.
Dragostea cea mai mare a fost și este numai a lui Dumnezeu.
Căci numai El a putut iubi pe toți oamenii
și i-a putut iubi atât de mult pe toți, încât pe Singurul Său Fiu Și L-a dat pentru ca nimeni dintre noi să nu piară, ci oricine va crede în El, - să fie mântuit (Ioan 3, 16).
Noi nu-i putem iubi pe toți oamenii.
Și nu-i putem iubi chiar pe toți atât de mult încât pentru oricare dintre ei să putem face jertfa cea mai mare cu putință pe pământ.
Dacă iubim, iubim numai pe unii, - și nu pe toți.
Nici în cea mai mare măsură.
Și nu până la sfârșit, cu aceeași putere.
Iată cât poate chiar o iubire mare, chiar o inimă mare omenească.
Prețul după care se măsoară iubirea adevărată este numai viața: după câtă viață îți dai pentru cine îl iubești - se vede măsura în care îl iubești cu adevărat.
Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi - a spus Domnul.
Taina cea binecuvântată a dragostei este că ea n-are dușmani. Ea are numai prieteni.
Căci pentru dușmani nu-ți poți da viața, dar pentru prieteni poți.
De aceea mai înainte dragostea și-i socotește pe toți prieteni, căci apoi poate fi în stare să-și dea viața pentru toți.
Dacă nu-i poate socoti așa, nu poate nici să-și dea nimic.
Dacă pe Dumnezeu nu-L socotești Prieten Iubit, nu-ți poți da nici pentru El nimic din viața ta.
Nu poți da atunci pentru Dumnezeu nici din timpul tău pentru rugăciunea ta. Nici din lacrimile tale, nici din suferința ta.
Nu poți da nici din buzunarul tău pentru săraci sau pentru Biserica Lui.
Nu poți da nici din glasul tău, nici o laudă pentru Hristos.
Nu poți da nici din condeiul tău, nici din inspirația ta, nici din gândurile și din cuvintele inimii tale, nimic pentru binele și mântuirea nimănui, dacă mai întâi nu ai ajuns să-i socotești pe toți semenii tăi care au nevoie de tine, prietenii și frații iubiți și legați de sufletul tău.
Până când vedem în jurul nostru numai vrăjmași, nu vom fi în stare să dăm nimic bun pentru ei din viața noastră.
Până când ne vom iubi în chip satanic, numai pe noi înșine - nu vom căuta niciodată decât folosul nostru.
Oricâtă durere și pagubă ar avea alții din pricina aceasta, nouă nu ne va păsa de asta.
Dar când ajungem să fim ai lui Hristos, și să avem Duhul Lui în noi, atunci privim pe toți oamenii cu alți ochi... cu ochii lui Hristos.
Atunci nu mai avem nici dușmani, nici străini, nici indiferenți pe nimeni...
atunci cu o căldură iubitoare îi învăluim pe toți,
toată priceperea noastră curată o vom folosi, ca să găsim căile cele mai bune și mijloacele cele mai potrivite, de a ne apropia de sufletele lor spre a le apropia de Hristos.
Așa cum și Domnul a folosit față de noi atâtea căi, atâta timp, atâta răbdare, atâtea mijloace, până când am ajuns să-I înțelegem glasul și să-I simțim iubirea.
Dragă suflete credincios...
Dacă nu poți suferi totul, nădăjdui totul, acoperi totul, crede totul și face totul pentru semenii tăi,
nu băga vină nimănui, ci numai ție.
Singura vină este că n-ai o adevărată și mare iubire în inima ta. Căci dacă ar fi aceasta ai putea.
Cu gândul la Hristos și pentru dragostea Lui, ai putea să te faci tuturor totul.
La aceasta să mă lupt și eu neîncetat și să te lupți și tu să ajungem. Și pentru aceasta să mă rog și eu și să te rogi și tu ca să ne străduim neîncetat.
O, cât de fericiți suntem în clipele cerești în care reușim să fim aproape de starea aceasta.
Să o dorim și să o cerem mereu.
Slavă veșnică Ție Isuse Doamne, Izvorul și Soarele Veșnic Viu și aprins al celei mai mari iubiri.
Din Tine și prin Tine avem și noi puterea neobișnuită a unei iubiri care nu de pe pământ vine, dar pe pământ trebuie să se arate față de oricine ne-ai spus Tu și până unde ne-ai spus Tu.
La Tine și prin Tine învățăm cum să-i privim pe toți semenii noștri, socotindu-ni-i prieteni și frați, spre a-i putea iubi și învrednici de toată căldura și lumina din inima noastră, până unde ne înveți Tu.
Binecuvântează Te rugăm și mulțește mereu sufletele care pot avea și păstra totdeauna o astfel de dragoste pe pământ. Și ajută-ne s-o merităm.
Binecuvântează și mulțește Doamne mereu pe acei care în vremile acestea pline de un atât de feroce și păgân egoism, ce îi nefericește pe toți oamenii, propovăduiesc dragostea binefăcătoare, singura care îi mai poate ferici pe oameni, în Numele Tău.
Și pe acei care o înțeleg și o primesc, nu o resping și o pierd.
Amin.