Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi.
Dragostea adevărată este totdeauna mare, în toate faptele ei.
Dragostea adevărată nu poate fi decât mare: când nu este mare, nu este nici cum.
Dragostea adevărată este atât de mare, că în ea încap toate celelalte virtuţi oricât de multe şi de mari ar fi ele.
Dar dragostea noastră omenească, oricât de mare ar fi, nu este totdeauna cea mai mare.
Dragostea cea mai mare a fost şi este numai a lui Dumnezeu.
Căci numai El a putut iubi pe toţi oamenii
şi i-a putut iubi atât de mult pe toţi, încât pe Singurul Său Fiu Şi L-a dat pentru ca nimeni dintre noi să nu piară, ci oricine va crede în El, - să fie mântuit (Ioan 3, 16).
Noi nu-i putem iubi pe toţi oamenii.
Şi nu-i putem iubi chiar pe toţi atât de mult încât pentru oricare dintre ei să putem face jertfa cea mai mare cu putinţă pe pământ.
Dacă iubim, iubim numai pe unii, - şi nu pe toţi.
Nici în cea mai mare măsură.
Şi nu până la sfârşit, cu aceeaşi putere.
Iată cât poate chiar o iubire mare, chiar o inimă mare omenească.
Preţul după care se măsoară iubirea adevărată este numai viaţa: după câtă viaţă îţi dai pentru cine îl iubeşti - se vede măsura în care îl iubeşti cu adevărat.
Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi - a spus Domnul.
Taina cea binecuvântată a dragostei este că ea n-are duşmani. Ea are numai prieteni.
Căci pentru duşmani nu-ţi poţi da viaţa, dar pentru prieteni poţi.
De aceea mai înainte dragostea şi-i socoteşte pe toţi prieteni, căci apoi poate fi în stare să-şi dea viaţa pentru toţi.
Dacă nu-i poate socoti aşa, nu poate nici să-şi dea nimic.
Dacă pe Dumnezeu nu-L socoteşti Prieten Iubit, nu-ţi poţi da nici pentru El nimic din viaţa ta.
Nu poţi da atunci pentru Dumnezeu nici din timpul tău pentru rugăciunea ta. Nici din lacrimile tale, nici din suferinţa ta.
Nu poţi da nici din buzunarul tău pentru săraci sau pentru Biserica Lui.
Nu poţi da nici din glasul tău, nici o laudă pentru Hristos.
Nu poţi da nici din condeiul tău, nici din inspiraţia ta, nici din gândurile şi din cuvintele inimii tale, nimic pentru binele şi mântuirea nimănui, dacă mai întâi nu ai ajuns să-i socoteşti pe toţi semenii tăi care au nevoie de tine, prietenii şi fraţii iubiţi şi legaţi de sufletul tău.
Până când vedem în jurul nostru numai vrăjmaşi, nu vom fi în stare să dăm nimic bun pentru ei din viaţa noastră.
Până când ne vom iubi în chip satanic, numai pe noi înşine - nu vom căuta niciodată decât folosul nostru.
Oricâtă durere şi pagubă ar avea alţii din pricina aceasta, nouă nu ne va păsa de asta.
Dar când ajungem să fim ai lui Hristos, şi să avem Duhul Lui în noi, atunci privim pe toţi oamenii cu alţi ochi... cu ochii lui Hristos.
Atunci nu mai avem nici duşmani, nici străini, nici indiferenţi pe nimeni...
atunci cu o căldură iubitoare îi învăluim pe toţi,
toată priceperea noastră curată o vom folosi, ca să găsim căile cele mai bune şi mijloacele cele mai potrivite, de a ne apropia de sufletele lor spre a le apropia de Hristos.
Aşa cum şi Domnul a folosit faţă de noi atâtea căi, atâta timp, atâta răbdare, atâtea mijloace, până când am ajuns să-I înţelegem glasul şi să-I simţim iubirea.
Dragă suflete credincios...
Dacă nu poţi suferi totul, nădăjdui totul, acoperi totul, crede totul şi face totul pentru semenii tăi,
nu băga vină nimănui, ci numai ţie.
Singura vină este că n-ai o adevărată şi mare iubire în inima ta. Căci dacă ar fi aceasta ai putea.
Cu gândul la Hristos şi pentru dragostea Lui, ai putea să te faci tuturor totul.
La aceasta să mă lupt şi eu neîncetat şi să te lupţi şi tu să ajungem. Şi pentru aceasta să mă rog şi eu şi să te rogi şi tu ca să ne străduim neîncetat.
O, cât de fericiţi suntem în clipele cereşti în care reuşim să fim aproape de starea aceasta.
Să o dorim şi să o cerem mereu.
Slavă veşnică Ţie Isuse Doamne, Izvorul şi Soarele Veşnic Viu şi aprins al celei mai mari iubiri.
Din Tine şi prin Tine avem şi noi puterea neobişnuită a unei iubiri care nu de pe pământ vine, dar pe pământ trebuie să se arate faţă de oricine ne-ai spus Tu şi până unde ne-ai spus Tu.
La Tine şi prin Tine învăţăm cum să-i privim pe toţi semenii noştri, socotindu-ni-i prieteni şi fraţi, spre a-i putea iubi şi învrednici de toată căldura şi lumina din inima noastră, până unde ne înveţi Tu.
Binecuvântează Te rugăm şi mulţeşte mereu sufletele care pot avea şi păstra totdeauna o astfel de dragoste pe pământ. Şi ajută-ne s-o merităm.
Binecuvântează şi mulţeşte Doamne mereu pe acei care în vremile acestea pline de un atât de feroce şi păgân egoism, ce îi nefericeşte pe toţi oamenii, propovăduiesc dragostea binefăcătoare, singura care îi mai poate ferici pe oameni, în Numele Tău.
Şi pe acei care o înţeleg şi o primesc, nu o resping şi o pierd.
Amin.