
Nu-mi acoperiți mormântul
Traian Dorz - Cântarea Veșniciei
Nu-mi acoperiți mormântul cu cununi, ci cu iubire
nu cununi am vrut în viață ci cântare și-nfrățire
căci cununile se uscă și se șterg de ploi și soare
dar iubirile curate sunt cununi nemuritoare.
Nici nu-mi scrieți pe-a mea cruce data morții-ntunecată
eu am fost născut din ceruri ca să nu mor niciodată,
nici să nu-mi spuneți adio, ci-mi spuneți la revedere
mâine vom cânta-mpreună la Întâia Înviere!
Eu mi-am pregătit o cruce și un loc de-nmormântare
- crucea nu-i a mea, iar locul nu-i mormânt ci numai pare
pot muri în orice vreme și-ngropat pot fi oriunde
cu o cruce, sau și fără, - nici o groapă nu m-ascunde.
Voi trăi în orice cântec, - orice frunză-mi va fi soră
orice fir de iarbă - prieten, orice seară - auroră
orice foșnet - frate dulce, casă-mi va fi orice zare
căci prin toate trece veșnic harfa mea nemuritoare.
Drumul meu spre lumea asta l-am plătit cu cât pot duce
drumul meu spre cealaltă, l-a plătit Hristos pe Cruce
nașterea spre moartea asta mi-a putut fi cunoscută
nașterea spre Nemurire mi-e-n lumina neștiută.
Nici-o groapă de pe lume n-o s-acopere-n uitare
părtășia ce-a-mpletit-o dragostea nemuritoare
nici o moarte de pe lume nu va nimici vreodată
viața ce-a trecut prin Soare cu Hristos împreunată.